V-am rămas datori cu o renovare, doamnă!

Of! Câți dintre voi nu ați renovat măcar o dată în viață casa? Dar renovare care v-a lăsat cu buzunarele goale și cu ochii-n soare…?

Sufletu-i rămas hoinar
Nu-şi găseşte alinare:
Raiul e în… inventar,

Iadul e în… renovare!*

 

În ultimii ani, la mine, renovările s-au făcut pe bucăți. N-am mai reușit, de când cu… să mai stau cu casa „demolată” mai mult de două-trei săptămâni. Alții construiesc juma’ de casă într-o lună, eu de-abia mă decid ce și cum.

Cea mai dezastruoasă renovare pe care am trăit-o intens, din toate punctele de vedere, a fost acum vreo 20 de ani. Locuiam la etajul opt (din opt), aveam trei camere, fiecare cu balconul ei, apartamentul era situat pe colț… adică, toate „ingredientele” care pot face ca o renovare să te coste exact prețul pe care l-ai dat pe apartament.

Era început de septembrie când ne-am întors din Brazilia. Apartamentul îl lăsasem trei ani de zile așa cum îl cumpărasem, jalnic, vreau să spun, urmând să-l renovăm și să-l transformăm într-un apartament de vis la întoarcere. Cu banii proveniți din vânzarea unui alt apartament, ne-am apucat serios, chipurile, de treabă.

Cerem părerea unui specialist, care vine la fața locului și constată că trebuie reparată terasa blocului, în primul rând, izolați pereții exteriori ai apartamentului, mai ales ai camerei de pe colț, închis măcar unul dintre balcoane… apoi, în interior, printre altele, lărgită bucătăria și lăsată doar o mini-cămara pe hol. Eee, atunci nu erau reabilitate clădirile, nu auzise nimeni de certificat energetic, nu existau experți care să-ți facă un audit energetic  ori să se ocupe de termografie clădiri.  Însă, toți meseriașii adevărați știau că neizolarea corectă a pereților ori plasarea nepotrivită a surselor de încălzire duc la formarea igrasiei, geamurile care nu se închid perfect risipesc căldura… și tot așa.

 

 

Ca să n-o mai lungesc, facem calculele, cu materiale, cu tot, ne spune spune specialistul că are echipa lui, că nu trebuie să stăm acolo, ci doar să trecem din când în când să vedem cum merg treburile. Că ne dă casa la cheie în două săptămâni, curată, inclusiv cu mobila rearanjată. Pentru că, da, noi, inspirați cum furăm, am cumpărat mobila înainte de renovare.

Bun! Când să batem palma, soțului meu i se pare prea scump și se răzgândește.

-Lasă, mă nevastă, că aduc eu niște băieți și ne fac treaba cu un sfert din bani!

Uau! Nu pot decât să mă bucur. Pot să visez, în cazul ăsta, și la o mașină la mâna a doua, a treia… nu contează! Să-mi fac treaba cu ea, îmi zic frecându-mi palmele de fericire.

Dar, fericirea asta avea să mă coste scump… Și atunci, și acum

 

Renovare
Renovare, sursa foto: viraLuk.com

 

Zis și făcut! Imi prezintă al meu „echipa”. Două matahale și un pirpiriu. Îmbrăcați în haine de stradă, fără niciun fel de unelte sau materiale la ei, fără măcar să știe ce ar trebui să facă și de unde să înceapă… Ceapa lor!

-Doamnă, dați-ne niște pantaloni de trening… tre’ să aveți prin casă niscaiva vechituri!

Pirpiriului i-am găsit imediat, matahalelor a trebuit să le cumpăr. Și unelte de lucru, și tot. Și-apăi, pun-te masă de două ori pe zi, dă-le pauză, prin urmare, de două ori pe zi… zi „de lucru” care începea de pe la 10,00 și se termina pe la 16,00. Găteam la reșou electric, căci închisesem pe durata lucrărilor gazul. Să te ții, Danielo, când ți-o veni factura la curent! mi-am spus în gând, dar ce era să fac?

Singură cu ei mai mereu, ne loveam de „n” probleme pe care nu știau să le rezolve. Nu aveam celulare la vremea aia să pun mâna pe telefon și să întreb, nu aveam net să caut soluții. Și uite cum se scurgeau zile, săptămâni și lucrările se împotmoleau în loc să avanseze.

-Știți, le zic, vreau să fac baia și wc-ul de serviciu roz! Așteptăm cada și obiectele sanitare pe care le-am comandat.

-Nu-i nicio problema, doamnă, ne apucam de celelalte între timp!

Și s-au apucat de tot și de toate. Mi-au zugrăvit tot ce le-a ieșit în cale, inclusiv ușile, lustrele, geamurile și chiar mobila… Nu au izolat pereții, pentru că nu știau cum. Nu au îndreptat pereții, pentru că vorbiseră cu al meu soț să-i facă „bob de orez”, deci la ce bun să-i bibilească atât. Nu mi-au curățat tâmplăria de vopseaua scorojită, căci de schimbarea cu termopan nici vorbă… nu era treaba lor! Nu terasa reparată, deși nu era nici greu, nici mult de lucru la ea. Aia era treaba administratorului! Nu parchet, gresia și faianța la bucătărie pusă numai pe porțiuni, că n-a ajuns… Dar banii se duceau! Scădea teancul de sutici, iar casa arăta la fel de jalnic ca la început.

Și-apoi băița… mult dorita mea băiță roz! S-a ales cu faianță roz, ce-i drept, dar cada bleu (cea care era înainte, din metal, zgâriată și ciobită, pentru că acolo-și țineau uneltele) și obiectele sanitare albe (tot cele vechi).  Numai că, dragii de ei, m-au învățat pe mine cum să le schimb când vin cele comandate. Ei n-au mai avut timp să aștepte! Începea campionatul!

-Dragule, zi-mi și mie unde i-ai găsit pe „meseriașii” ăștia?

-Cum unde? Sunt prietenii mei de la fotbal. Doi dintre ei joacă în divizia a-III-a!!!

Trecut, deja, de jumătatea lui octombrie. Mă duc să cumpăr un covor mare pentru sufragerie. Cât mai mare, să acopere găurile făcute în linoleum de țigările aruncate de „meseriași” pe jos. În plan fusese prevăzut să punem parchet… N-a mai fost să fie.

Ușa metalică, să nu cumva să ne spargă vreunul apartamentul de vis, am pus-o după marea renovare. Și ăla de la ușă, mai specialist ca „meseriașii” noștri. Îmi spune, trebuie să spargem peretele ca să încapă toată ușa! Ok, spargeți! Da, dar vă costă „atât” pe cm linear… Ok, spargeți! A montat ușa, și-mi rămâne o porțiune de gaură, pe toată înălțimea acesteia, de vreo 10 cm. Bun, și cu asta ce faceți, întreb. Tre’ s-o zidim! Ok, zidiți-o! Da, dar vă costa „atât” pe fiecare cm de zidit.

 

Frigul a început devreme în acel an. Și a ținut destul cât să mă lăfăi și să mă bucur de renovare pe deplin. De pe terasă se scurgeau râuri-râuri, zugrăveala se transforma ușor-ușor în tapet 3D, cu peisaje mirifice… când priveai dealuri și văi, când munți și albii ale râurilor, care formau la baza peretelui o splendidă „deltă” și se vărsau apoi în „marea” de sub linoleum. Și lemnăria… se umflase ca un cimpoi, și tot ca un cimpoi făcea când încercam să deschid vreo ușă sau vreun geam. În balconul de la camera fiului meu și-au dat duhul și plantele noastre decorative, și Stamate, ursul de un metru, umplut cu paie, cumpărat din primul meu salariu…

renovare

Chiar și-asa, am iubit casa aia. Trec încă prin zona… și-o observ din depărtare. E tot acolo, pe colț, tot cu balcoanele neînchise, dar se vede că blocul a fost reabilitat. „Anvelopat”, cum zic unii. Nu știu cine a cumpărat-o. Nu eram în țară când s-a vândut. Stiu sigur, însă, că după marea noastră renovare au fost nevoiți… s-o renoveze. Știu, de asemenea, că acum n-aș fi putut s-o vând fără certificat energetic. Dar aș fi rezolvat-o ieftin cu specialiștii de la Enermed Impex SRL.

 

După vreo 10 ani…

-Doamnă, nu ne recunoașteți? Ne-ați rămas datoare, cândva, cu o navetă de bere!

Mă uit la ei și nu știu, pe moment, de un’ să-i iau…

-Chiar așa? Și voi…

-Noi v-am rămas datori cu o renovare, doamnă!

 

Partea bună, m-am făcut cu o mașină atunci, așa cum visam… cu loanjeroanele „cariate”. Și cu datorie acum, la „Taxe și Impozite”, neplătită de 20 de ani, de când ar fi trebuit s-o radiez din circulație.

Și când mă gândesc că toate mi s-au tras de la o renovare…  😆

 

P.S. Cu doi ani în urmă m-am descurcat de minune! Eu filmam, iar sora-mea muncea… și-am scăpat ușor și cu banii: am plătit-o în desuuri! Hahaha!

 

 

7. Proba de umor… certificat energetic

Spring SuperBlog 2018

 

 

*Epigrama, de Nelu Marian

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Autor la "Scurt(-)Circuit".
Social:

S-ar putea să-ţi placă şi:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri"; Autor la "Pe cuvânt!"; Autor la "Scurt(-)Circuit".

5 thoughts on “V-am rămas datori cu o renovare, doamnă!

  1. Of! Eu, diseara, incep sa cumpar materialele pentru baie! Nici nu vreau sa ma gandesc ce ma asteapta! Vreau sa privesc cu optimism si sa ma incarc cu o mare doza de rabdare! Sper sa am un rezultat bun! Daca tot nu se mai poarta roz…ce culoare imi recomanzi, meseriaso?

    1. M-au secat „meseriasii” aia de atunci. Noroc ca am stat doar un an acasa si nu a trebuit sa mai vad grozavia pe care dadusem atâtia bani.
      Lili? Lili e o artista! Stii ce-a facut? Mi-a dat mie un trafalete mic de tot, ea dadea cu unul dublu ca marime… si-apoi se lauda lui Antonio ca a vopsit dublu fata de mine. Hahaha!

Spicuiește, rogu-te!

%d blogeri au apreciat: