Pe visuri nu se așterne praful…

Pe visuri nu se-așterne praful,
Ci doar o umbră arămie,
Când peste ele trecut-a veacul
Lăsând în urmă o inimă pustie…

Sau poate că nu…

***

În sala neîncăpătoare a studiourilor de filmare ale Antenei 1, se strânseră deja câteva sute de persoane, din întreaga țară, toate mânate de aceleași dorințe, visuri, aceleași pasiuni. Anunțul începerii unei noi emisiuni, Chefi la cuțite, trezi interesul tuturor maeștrilor în arta gătitului, fie ei profesioniști, fie amatori.

Îmi făceam loc în mulțime, încercând să ajung cât mai în față, cât mai aproape de organizatori și de cei ce făceau împărțirea pe grupuri. Teama că nu o să apuc un loc printre primii, mă făcu să dau și mai abitir din coate, de ca și cum locul în față mi-ar fi asigurat, cumva, și-un loc pe podium.

Preselecția, făcută pe parcursul a câtorva săptămâni, decursese bine. Neașteptat de bine pentru mine, o bucătăreasă „de ocazie”, fără palmares, fără stele Michelin, de fel împrăștiată și foarte dezorganizată. Gândul că aș fi putut face o carieră din bucătăreală era departe de mine, dar reușita la selecția preliminară îmi dădu aripi. Aripi visurilor pe care nu se-așterne praful niciodată.

După împărțirea pe grupuri, am fost conduși în studiourile special amenajate și echipate pentru emisiune.

Orele de așteptare mi-au pus la încercare răbdarea. Dar nu aveam de gând să renunț, așa că, pentru a-mi umple intervalele lungi și apăsătoare, am început să mă învârt printre sălile și mini studiourile amenajate pentru alte emisiuni.

Într-unul dintre ele, pe o masă solidă, bine ancorată de perete, se afla un tip de printer. Pe panoul de prezentare, era scris, cu litere mari, COLOP®, Marking Solutions și-a mărit familia! COLOP România importă și distribuie gama completă de gravatoare laser Bodor!

Deși cunoașteam firma COLOP din „goana calului” – pentru că treceam aproape zilnic pe lângă birourile acesteia de pe Calea Rahovei – și știam cât de cât ce obiect de activitate are, gravatorul cu laser Bodor  îmi stârni cu-adevărat curiozitatea. Oare cum lucrează? Pe ce fel de materiale gravează ? Este periculos lucrul cu laserul? Cine ar cumpăra o astfel de mașinărie? Și, mai ales, pentru ce anume?

Intuindu-mi întrebările, domnul din studio mă invită mai aproape de gravator și îmi explică, pe scurt, câteva chestii – mai mult tehnice – răspunzând astfel câtorva dintre curiozitățile mele. Dar, pe măsură ce-mi explica, dorința de a afla mai mult creștea, creștea, că mai-mai l-aș fi rugat să-mi prezinte gravatorul și în funcțiune, nu numai din pliantele pe care erau înscrise caracteristicile modelului.

 

 

În sălile „chefilor” forfota era din ce în ce mai mare. Fiecare concurent primea un șorț de bucătărie, un set de oale și castroane, ustensilele de care avea nevoie pentru gătit. Bucătarii vorbeau între ei, își exprimau păreri, își făceau recomandări și chiar schimbau rețete originale, unicate.

– Tu, Daniela, cu ce rețete te-ai înscris la selecție? Sunt ale tale? Sau le-ai personalizat?

Îngăim trei nume de preparate, dar mintea-mi fuge, din nou, la gravatorul Bodor. Modelul BCL-0605MU este foarte potrivit pentru magazine mici sau ateliere de personalizări„.

 

 

Rețete personalizate! Ce-ar fi dacă… ?

Cu setul de oale în brațe, mă întorc în „studioul COLOP”, sperând să-l găsesc încă pe domnul cu care mă întreținusem mai devreme. Spre norocul meu, era acolo.  Și, deloc obosit să-mi răspundă fiecărei noi întrebări, face următorul pas: Vrei să încerci să gravezi?

L-am privit încântată de idee, dar ce aș fi putut grava atunci, pe loc, într-un studio în care ne aflam doar noi, gravatorul și… setul de oale?

– Ai și capace la oale? Sunt din sticlă? Putem grava pe ele rețetele tale pentru concurs. Ce zici?

În doar două minute, timp în care delegatul firmei despachetă și puse în funcțiune gravatorul, mă proptii în ușa cu capacele în brațe.

– Durează mult? Nu cumva să mă cheme și să nu fiu…

Mă întrerupe zâmbind.

– Preț de câteva minute. Ai rețetele? Gravatorul lucrează și Wi-Fi. Avem aici computerul cu plug-in-uri Corel Draw și Autocad, deci îi putem trimite „jobul” direct din programul de grafică. Te încumeți? Nu e periculos. Gravatorul are un sistem de protecție bine pus la punct. Uite ce scrie aici: „Pentru securitate, la deschiderea capacului în timpul lucrului orice operațiune este întreruptă. Prelucrarea poate fi continuată după închiderea capacului”.

Puține experiențe din sfera tehnologiei au avut impact asupra mea. Gravarea, marcarea obiectelor, personalizarea cu un aparat sofisticat, de ultimă generație, a fost una dintre cele de neuitat. Priveam, prin capacul din plexiglas, cum laserul, cu o precizie de localizare de 0,01 mm, grava cu mare viteză rețeta de Gulaș cu care făcusem furori la preliminarii.

– Știi? Modelul ăsta lucrează și fără computer, ba chiar avem și o aplicație pentru dispozitive iOS sau Android. În plus, acceptă formate grafice de mai multe feluri, inclusiv imagini de tip GIF și bitmap.

– Ah! Nu mă pricep. Pentru mine e fascinant procesul în sine și precizia cu care lucrează. Putem grava și pe oale?

– Dacă nu depășesc înălțimea de 15 cm, da… se poate atașa un sistem rotativ pentru obiecte cilindrice.

Tocmai când mă pregăteam să gravez și rețeta de Tiramisu, ușa studioului se deschise brusc și o domnișoară mă anunță că în câteva minute intra seria de concurenți din care făceam parte.

Mi-am luat repede capacele și am zbughit-o, fără să apuc măcar să-i mulțumesc domnului de la COLOP.

***

În bucătăria studioului, mă așteptau cuminți, într-un coșuleț ca al Scufiței Roșii, produsele pe care urma să le folosesc la preparatele culinare cu care mă prezentam, apoi, în fața juriului.

Mă trecuseră toate apele. Aruncam pe furiș, cu coada ochiului, priviri iscoditoare către ceilalți concurenți. Stăpâni pe ei, dădeau din mâini ca niște roboței. Mesele lor de lucru erau organizate, ustensilele în ordine, în timp ce pe a mea cu greu găseai o lingură.

Răsuflai ușurată că am dus la bun sfârșit primul fel, gulașul, și mă apucai repede de următorul preparat. Cronometrul arăta că mai aveam puțin timp, așa încât, în mintea-mi tulbure, se zbăteau și se ciocneau între ele ingredientele rețetei pentru desert: Cât zahăr? Câte ouă? Să pun Marsala? Nu, Amaretto! Cum, Doamne, era rețeta?

Văzui negru în față ochilor… Apoi gri… și apoi ecranul color al gravatorului Bodor. Văzui capacul care, dacă ar fi fost gravat la timp, m-ar fi salvat. Ghinion, îmi spusei.

Decizia juriului urma să o aflăm pe loc. Speram ca gulașul și risotto-ul să le fi mângâiat papilele gustative, cu aromele și savoarea lor, făcându-i, astfel, să uite de desert. De Tiramisu-ul care, contrar numelui ce-l poartă, mă trăgea în jos în clasament. Prea jos…

***

Îmi primii cu stoicism criticile, pe care le considerasem constructive până în momentul anunțării rezultatelor. Nu mă calificasem și, așa cum obișnuiam să fac de fiecare dată când ceva nu-mi convenea, pusei botul, îmi strânsei „jucăriile” și părăsii sala de concurs. Nemulțumirea mi se putea citi pe față. La fel de clară și precisă ca gravarea cu laser a unui mesaj pe sticlă.

Regula „jocului” era ca, după folosirea instrumentarului, să-l predăm curat, așa cum îl primisem. Așezai cu grijă oalele una într-alta, ca-ntr-o Matrioșkă rusească, și le băgai în colțul cel mai ascuns al dulapului de inox. Așa, cât să nu le găsească cei ce-mi urmau cu ușurință. Ideea că cineva ar fi putut să folosească acel capac de oală, inscripționat de mine, mă frământa și mă durea în același timp. Îl simțeam al meu… Era al meu!

 


Imagine din arhiva personală

 

Pe visuri nu se-așterne praful…

Trecu ceva vreme. Într-un dulap imens de inox, pe un capac gravat, începu să se pună praful. Dar nu și pe visuri… Pentru că, în același timp, într-un atelier oarecare, un gravator Bodor continua să inscripționeze rețete. Pe tocătoare de lemn, pe oale ori capace, pe lame de cuțit. Posibil pentru „Chefi la cuțite„. Undeva, nemărginit în spațiu, cândva, nedefinit în timp, existau oameni care-și vedeau visul cu ochii. Aveau afaceri profitabile. De atunci, pe visurile lor nu se așternu vreodată praful…  Sau poate că da…  Dar era praf de stele.

 

 

Proba 8. Creativitate și profitabilitate cu Bodor

SuperBlog 2018

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Autor la "Scurt(-)Circuit".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri"; Autor la "Pe cuvânt!"; Autor la "Scurt(-)Circuit".

8 thoughts on “Pe visuri nu se așterne praful…

  1. Chiar mi-ar plăcea să programez/să lucrez cu asemenea aparatură. Extrem de interesant și atractiv totodată. Despre performanţă, nici nu mai este cazul să vorbim. Ce tehnologie, ce schimb de generaţii! Îţi mai aduci aminte orele de atelier ale băieţilor? Executau pirogravura manual, pe placaje mici din lemn. Acum vorbim de imprimante 3 D… de cȃte și mai cȃte. Frumos articolul, frumoasă abordarea/ideea temei. Ceva aparte. Capacele cu reţete, oalele gravate. Un ,,altfel” de deliciu ȋn bucătăria oricărei gospodine pasionate de gătit. Felicitări Daniela și mult succes! Nu mai vorbiţi despre prăjituri! Ne-am ȋnţeles?

  2. Glandele mele salivare au fost activate! Ma gandesc cum sa-mi iasa bine clatitele si cum sa le asezonez cu dulceturi din camara plina cu bunatati de acest fel. Dar revin repede la realitate. Visul a fost scurt, curmat de ceasul desteptator. El nu avea nici o gravura cu Laser si suna asa cum fusese programat. Cat despre gulas sau alte mancaruri bune pentru concursuri, a ramas sa ma gandesc de pe acum. La vara, intr-una din cele 3 bucatarii de la tara, imi voi aduce aminte despre visurile si incercarile peste care am trecut.

Spicuiește, rogu-te!

%d blogeri au apreciat: