Mi-a crescut piciorul şi mi s-a scurtat viața! Oare?

Că mi-a crescut piciorul, direct proporțional cu greutatea corpului, înțeleg. Dar de ce mi s-a scurtat viața?

Am purtat mărimea 38 la picior, începând din adolescență şi până mai acum câțiva ani.

Conform cercetărilor efectuate şi tabelului  întocmit de Jim Hodge (?), cu 38 la picior m-aş fi bucurat de viață între 78 şi 84 de ani. S-a gândit el, piciorul, care ştia cu siguranță de tabel, că ar drumeți prea mult, aşa că, în numa’ câteva zeci de luni, a crescut cu aproape 2 cm. Ca să vezi ce… ?

 

mi-a crescut piciorul
sursa foto: foottrends

 

Aşadar şi prin urmare, bucuria traiului pe picior mare mi-a fost scurtată. Retezată! Pentru că, tot conform cercetărilor de mai sus, cu fiecare cm adăugat la picior, am pierdut ani buni din viață. Cum or fi calculat, în baza a ce, nu ştiu. Chiar mă întreb, pe româneşte, aşa… ce are sula cu prefectura?

Admit că duc o viață nesănătoasă, că exagerez cu multe, că sunt viciată şi că, adunate toate, îmi reduc considerabil şansele de a fi o longevivă, dar să aflu că mărimea labei ar determina numărul anilor pe care-i am/avem de trăit nu mă aşteptam. Mi se pare aberant.

Ce mă fac? Dacă la anu’ o să port 41? Sau 42? Hahaha!

 

Pe un forum, o tipă se plânge că, după fiecare naştere, i-a crescut îndestulător – cu tendință spre bombastic piciorul. Gata, nu mai fac copii, pentru că, altfel, o să ajung să împart încălțămintea cu soțul!, a găsit tipa, de îndată, soluția. Un alt tânăr cere sfaturi pentru stimularea creşterii piciorului-picior – deci socotit întocmai, ca membru umblător – motivând că numărul 41 nu-i oferă stabilitate. Nu-l țin picioarele, cu alte cuvinte. Mai mult, nu voia şi el, aşa, cumpătat, ci îşi dorea cu orice preț să poarte 45-46.

Să le zic şi lor de tabel???

Am căutat pe net,  pentru că, atenție (!) 😛 , nu faptul că mi-a crescut piciorul mă deranjează, ci pentru că, după o primă golire şi reumplere a dulapului de pantofi – atunci când am trecut de la numărul 38 la numărul 39 – am intrat în panică gândindu-mă că, vrând-nevrând, trebuie să mă lepăd acum şi de noul stoc (încă în trend).

Initial, am găsit „ştirea” doar de două ori, ambele pe Antena 3. O dată preluată de pe secretele.com,  actualizată, apoi, în 2017, dar preluată, de astă dată, de pe realitatea.net. Hmmm!  Și tot aşa, mai departe… ca să afle tot neamul, senzaționala ştire a ajuns ulterior şi pe cancan.ro, pe rtv.net,  pe astazi.ro.  Și pe Spicuiri,  blog serios, de altfel.

Este vorba, în (i)realitate, despre un articol publicat în octombrie 2015, pe Your Stylish Life, articol care nu face nicio trimitere către studiul realizat, ci doar ataşează un tabel,  pe care vi-l redau, cu stupoare şi profundă mâhnire (iertată-mi fie vina, dacă greşesc!), mai jos.

 

Mi-a crescut piciorul! Cât mai am de trăit?

Femei:
35 – între 64 şi 69 de ani
36 – între 70 şi 76 de ani
37 – între 77 şi 82 de ani
38 – între 78 şi 84 de ani
39 – între 73 şi 75 de ani
40 – între 70 şi 72 de ani
41 – între 67 şi 70 de ani
42 – între 66 şi 69 de ani

Bărbați:
38 – între 66 şi 69 de ani
39 – între 67 şi 72 de ani
40 – între 72 şi 75 de ani
41 – între 73 şi 77 de ani
42 – între 75 şi 82 de ani
43 – între 74 şi 79 de ani
44 – între 67 şi 72 de ani
45 – între 66 şi 69 de ani

 

Mda! Deci, pot să mă disciplinez de-acum încolo cât oi vrea, că picioarele mele nu mai revin vreodată la generosul număr 38. Tocmai mi-am luat adio de la 15 ani de viață, exact anii pe care doream să-i trăiesc în huzur.

 

Ce voiam să zic, de fapt, cu asta?

Este incredibil cum circulă „ştirile”, cum se face trafic pe bloguri sau pe site-uri pline ochi de reclame dubioase (m-am mai plâns de chestia asta), cum se distribuie pe rețelele sociale tot felul de ciudățenii şi, mai trist, câtă lume pică în plasa întinsă cu dichis de către deținătorii acestor website-uri. Apropo, pun şi eu o… una mică!


 

Îi aud pe foarte mulți spunându-mi, şi încercând să mă convingă, că ştirea a fost dată la televizor, adică nu poate fi altfel decât adevărată. Oare?

Dragii mei, chiar dacă o să par puțin dură, vă sfătuiesc să faceți un simplu copy-paste al titlului „ştirii” şi să încercați să aflați mai multe (în engleză veți găsi, de regulă, articolele originale) înainte de a distribui asemenea bazaconii. Nu bag mâna în foc că nu o exista un astfel de studiu, dar cum un site sau un canal serios de ştiri este moralmente obligat să facă trimitere la articolul/studiul complet şi nu o face, rămân la părerea mea… ştire falsă, destinată exclusiv traficului (vizitatori pe site).

 

Revenind la creşterea labei piciorului, v-aş propune să căutați explicații pertinente la doctorii voştri. Vă vor spune că sunt foarte multe motive/cauze care duc la creşterea piciorului, incluzându-le aici şi pe cele genetice (fie moştenirea genetică, fie sindroame/tulburări/defecte ale genelor). Vă vor spune, cum ziceam şi eu mai sus, că nici nu te poți opune creşterii şi că, odată crescut, nici nu-l poți readuce la mărimea de dinainte. Ah! Doar dacă nu cumva îți trece prin cap să foloseşti satârul! Sau să-ți faci o operație estetică de tip Cinderella Foot! 

 

"Cinderella Foot" - mi-a crescut piciorul
sursa foto: Youtube

 

Dacă mă prăpădesc mâine, fiți siguri că nu de la marea labă a piciorului mi se trage!

Pâna una, alta, mă duc să dau o tură pe la Deichmann.

 

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Autor la "Scurt(-)Circuit".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri"; Autor la "Pe cuvânt!"; Autor la "Scurt(-)Circuit".

7 thoughts on “Mi-a crescut piciorul şi mi s-a scurtat viața! Oare?

  1. :)))) Am râs de numa. Eu nu mai am empatie pentru „săracii oameni” (așa le zice mami). Prostia e circumstanță atenuantă, după părerea mea. O să trăiești mult și bine. Am făcut eu un studiu așa că poți să mă crezi :))))

    1. Daca ma duc si nu ma mai întorc (desi, chiar si în privinta întoarcerii am dubii, pentru ca eu sunt cam insistenta – sau tipul pe care-l dai afara pe usa si intra pe geam), sunt absolut convinsa ca nu m-a „lucrat” piciorul. 🙂
      Mult si bine nu stiu daca o sa traiesc, dar… 🙂

  2. Nu ești normală 😂😂😂🤣🤣 Io am 37… dar am și încălțăminte nr 38 și 36 care mi se potrivesc 🤔🤔🤔

  3. Mai Danuca! Am citit si eu articolul/tabelul despre care spui….Nu m-am lasat deloc impresionata de astfel de concluzii. Bietii cercetatori… nu le contesta nimeni afirmatiile. Eu nu sunt nici pro, nici contra! Stii expresia: ,,Nu mor caii, cand vor cainii! Sa ne ingrijim piciorusele, sa traim sanatosi si fericiti! Cat ne este dat fiecaruia dintre noi, cat o vrea Dumnezeu. Asta e!

    1. Gabriela, cica daca ti le speli des, intra la apa. Da’ nevoia ta e pe invers. De fapt, tu te încadrezi la categoria „copii”, care nu a fost luata în calcul. 🙂
      Si-apai, bietii cercetatori? Tre’ sa fie vreo coincidenta, ceva… Vreo statistica orientativa. Eu m-am luat de cei care promoveaza asemenea „stiri”, cu titluri d’alea care te îndeamna sa intri pe site.

Spicuiește, rogu-te!

%d blogeri au apreciat: