Capcana si refren al iluziei umane – citand pe domnul George Popa – vesnicia este mare nazuinta din totdeauna a omului. Poetica, legendara sau de natura religioasa, „viziunea vesniciei balanseaza intre speranta si dezamagire, intre optimismul absolut crestin si paroxismul luciditatii”.
Nu m-am conformat niciodata cu ideea mortii. Ma-ntorc in timp pentru a nu stiu câta oara, si-mi amintesc nopti lungi in care cuprinsa de teama mortii nu inchideam un ochi. Ma tulbura gandul ca intr-o zi nu o sa mai fiu, imi imaginam propriul sfarsit si ochii mi se umpleau de lacrimi. Lacrimi si noduri in gat care ma sufocau…
„Si au trait fericiti pana la adanci batraneti” nu era pentru mine deloc incurajator, chiar daca esenta frazei era fericirea. De ce nu vesnic ? De ce juraminte si promisiuni facute la altar „pana cand moartea ne va desparti…” ?
Semn ca iubirea mea este matura ? Ca imbraca forma celei mai pure iubiri, cea pentru aproapele tau ? Nu stiu…
Stiu doar ca as da orice sa pot transforma mitul Eternitatii in realitate. Nu pentru mine, ci pentru ei. Pentru cei pe care-i iubesc si-i voi iubi cum spune Shakespeare, o Eternitate si inca o zi.
- Timpul trece, programul „Work and Travel” ramâne - 13 noiembrie 2018
- (Îm)potriveala de acasă nu se potrivește cu cea din spital - 10 noiembrie 2018
- În ziua de dupa… - 8 noiembrie 2018