Inelul inelelor

Inelul de nunta al Intoarcerii… caci te iubesc, Eternitate !

Capcana si refren al iluziei umane – citand pe domnul George Popa – vesnicia este mare nazuinta din totdeauna a omului. Poetica, legendara sau de natura religioasa, „viziunea vesniciei balanseaza intre speranta si dezamagire, intre optimismul absolut crestin si paroxismul luciditatii”.

Nu m-am conformat niciodata cu ideea mortii. Ma-ntorc in timp pentru a nu stiu câta oara, si-mi amintesc nopti lungi in care cuprinsa de teama mortii nu inchideam un ochi. Ma tulbura gandul ca intr-o zi nu o sa mai fiu, imi imaginam propriul sfarsit si ochii mi se umpleau de lacrimi. Lacrimi si noduri in gat care ma sufocau…

„Murise îngerul, dar nu l-am putut ţine în braţe, se făcuse de apă şi mi-a curs printre degete, mi-a umezit genunchiul şi mi-a spălat picioarele, cele cu care alerg, cu felul lui de a se duce şi de a mă lăsa singur şi în veşnică alergare.” (Nichita Stanescu)

Cautam o scapare, pentru ca oricat as fi vrut sa inteleg si sa accept moartea ca pe un fenomen natural, nu as fi reusit.

„Si au trait fericiti pana la adanci batraneti” nu era pentru mine deloc incurajator, chiar daca esenta frazei era fericirea. De ce nu vesnic ? De ce juraminte si promisiuni facute la altar „pana cand moartea ne va desparti…” ?

Cu timpul frica de moarte a capatat o alta nuanta, si nu atenuanta ci, dimpotriva, dramatica in sensul adevarat al cuvantului. Si-a schimbat destinatarul daca ma pot exprima asa. S-a comutat de la frica pentru propria-mi trecere in „lumea celor drepti” la cea de a fi inca in viata cand cei atat de dragi mie s-ar stinge. O frica care ma bantuie si nu ma lasa. 
Semn ca iubirea mea este matura ? Ca imbraca forma celei mai pure iubiri, cea pentru aproapele tau ?  Nu stiu…
Stiu doar ca as da orice sa pot transforma mitul Eternitatii in realitate. Nu pentru mine, ci pentru ei. Pentru cei pe care-i iubesc si-i voi iubi cum spune Shakespeare, o Eternitate si inca o zi.

„… Si daca alfa si omega al întelepciunii mele este ca tot ceea ce este greu trebuie sa devina plutitor, orice trup sa devina dansator, orice spirit pasare – o, în adevar acestea sînt alfa si omega ale întelepciunii mele, o, cum nu m-as mistui de dorul inelului inelelor, inelul de nunta al Întoarcerii …. Caci te iubesc, o, Eternitate !” (Nietzsche )