Încinge soba, tușă, că vin!

Era un început friguros de noiembrie. De-abia așteptam s-o văd odată ajunsă pe tușa Catinca… și s-o văd întinzându-și picioarele obosite și înfofolite în numa’ trei perechi de șosete de lână – încolăcite la patru iglițe – pe canapeaua moale, de piele, a soră-mii. Mi-aduceam încă aminte că avea și ea, la Zoițani, una dură, mai mult o banchetă decât sofa, capitonată cu pielea Lucuței, pomenire de la cea mai buna vacă de lapte, și acoperită cu o cergă groasă, tot din lână. Când îi ziceam că-i bogată, că are lână Merinos, ne răspundea cu socoteală: În os meri dumneata!

La soră-mea primeam rudele de la țară, pentru că doar ea avea casa pusă la punct. Nu-i bătea vântul prin crăpături, nu urme de igrasie sau umezeală pe pereți, cum erau în prăpăditele noastre de apartamente din blocurile nereabilitate termic.

La ea, totul era certificat energetic, și nu așa, orișicum, ci după un audit (expertiza tehnică structurală a casei) pe care-l obținuse rapid… mai rapid decât obținuse divorțul, în urma căruia urma să vândă frumusețe de vilă. Degeaba trăgeam noi s-o țină, că ea se opintea la jug mai ceva ca boii tușii.

 

Certificat energetic - 24 de ore

 

– Bată-te norocu’, nepoată, păi aista-i casă s-o deie neștine pe-oleacă de parale chioare? Țâne-o așîlea, că nu-ț cere nutreț! Păi, câtă plămânare t-o fi costat… șî câte șale ț-o fi gârbovit s-o-nalți așe mândră cum ie!

– Eee, tușă, am ajuns la concluzia că important e să ai căldură în iglu, petrol în lampă şi linişte în suflet. 

– Păi și-amu căldura-ți face lipsă? Nădușesc la tine, aci. Să vezi tu la noi, la Botoșeni, când bate crivățu’ ș-adușî zăpada-n Brumărel. Fac eu focu-n pecică*, dară la omu’ sărac nici lemnile nu-i ard.

– Tușă Catinca, n-ai înțeles ce vreau să zic. O mână caldă, în diminețile reci…

– Ce mână zâși? Să vezi tu șe mâni morojenâi are nen’tu Fănică, dă nu-ți arde-n veci a te drăgosti șî a-l giugiuli!

***

Mătușa Catinca își crescuse singură copiii. Trei băieți și-o fată, pe care-i trimisese timpuriu la oraș să învețe carte. Rămăsese cu Fane, fiul vărului care se prăpădise tânăr, și pe care-l creștea ca pe propriii copii. Dar, lu’ Fane nu-i plăcuse cartea și zăbovise, după cum zicea tușa amuzându-se, la coada vacii.

– E, nepoată, traj’te așilea lângă soba aista, să-ț zâcă tușa ce mai e prin sat. Pă fetele lu’ Marișica le mai știi? Sunt mărișele de-amu. Alea merg numa’ la Italia. Nu mai ștâie nișiuna graiul moldovenesc. Păi șe, mai zâce vreuna „Bună dimineața, lele!”? Zâc „Bonjorno șî amuore„. Șî lu’ nentu’ Fane la fel îi grăiesc, ș-apăi când le scapă aista una d’aia dă pă la noi.

Au adus mărișelele o gloată dă talieni în sat, dă ne-au lăsat pi tăți fără pământuri. Suntem nemuritori dă foame amu! Nu mai e cum știați, când o fost Luminița cu voi acolo-șe.

– Ne aducem aminte, tușo! Soba aia lungă, din pământ ars, pe care dormeam toate patru. Mi-aduc aminte că ne trimiteai după coceni și lemn de brad, să faci mai repede focul… și tuciurile  alea mari în care frigeai carne și făceai mămăligă…

– D’apăi sobele așelea, pecica, cum le zâșeam noi, le făcusem după alea de le-aveau rușîi. D’acolo am tras povață. Sî poveștile pe care vi le zâșeam la gura sobei, le știam dă la dascălu’ din sat. La ruși, pecica are istorie șî legende, pe care și-amu le țân în minte. Sobele alea nu erau făcute la întâmplare. Aviau nâște canale întortocheate, pă unde fumul și căldura șârculau șî încălzeau toată hardughia. Când pruncii erau rășiți, îi puneau pă plită, să se încingă și să iasă toate bolili dân dânșii. Pe sobele alea găteam, dormeam, uscam șî zdrențele, șî barabulele, șî ghebele cu care vinia unchi-tău de la pădure… asta dacă nu le dădea la crâșmă pe o litră de șliboviță. In șel de-al doilea război mondial, păi câți nu s-au ascuns în pecică să scape de bombe?! Erau răzâstente. Au rușii o droaie dă povești dă povestit. Păi să zâșea de unu, Ilya Muromets, care și-a dat drumu’ la mers după 33 dă ani, da’ numa’ după șe l-au legat fuior șî l-au atârnat de sobă.

– L-au pus și pe el la uscat, tușă!

– Păi șe-ți imajinezi. Că era doar așe… o sobă? Era majică, nepoată. Păntru noi, pecica e totul. Dacă n-ai o sobă bună șî trainică, nu iăști gospodar. Ce? Ca asta a dumitale? Dă unde îț intră atâta căldura, că dară nu de la fliștirica asta de plită?!?

– Ți-am mai spus, tușă, eu am chemat specialiștii de la Enermed. Au venit cu aparate speciale de măsurat, au depistat unde sunt problemele în casă – pe unde se pierde căldura, ….  – termoviziune se numește procedeul. Mi-au spus unde trebuie să aduc îmbunătățiri, iar după aceea am solicitat un audit energetic și am obținut certificatul. Certificat energetic ieftin.

– Păi, ia să-i zâși tu șî lu’ nen-tu Fane cum e cu televiziunea aista, că și-o luat teren cu bordei în Constanța, la mare. Că s-o săturat dă iernile grele dă la Zoițani. De-amu stă cu burta la soare. Un om cu cap îș face vara sobiță șî iarna căruță. Da ăsta numa’ om cu cap nu-i. S-o spurcat la șăzlong… să-l văz io la iarnă ce-o face. Că, iarna nu-i ca vara! Ia dă nie castrulea şeea, să dăm din mâini cât flecărim. Să punem de poale-n brâu, nepoată, să sâmți șî tu mirozma aluatului copt.

– Așa, tușico! Hai să ne punem poalele-n cap!

– Da șe zâși? Mie nici vântul nu mi le mai ridică!

***

Tușa Catinca a adormit până să iasă prima tavă din cuptor.

Îi priveam fața plină de riduri adânci, săpate-n piele de soarele dogoritor al verii și de vântul biciuitor al iernilor grele din nordul țării. Dar, pentru vârsta ei, se ținea atât de bine încă. Munca la câmp o gârbovise, dar tușa rămase mereu dreaptă în fața greutăților vieții. Și era încă simpatică. Simpatică foc. Încălzea sufletele tuturor cu o vorbă caldă, mai ceva ca o pecică.

A doua zi urma să plece la nea Fane, cu papornițele pline de mâncare după ea. Căci, vorba aceea, dacă nu vine muntele la Mohamed, se duce Mahomed la munte.

Când s-a trezit, și-a scos repede cârligele din punguță și a început să ne împletească șosete. O fi mare nădușala acilea, la voi, da cu tălpili pă podeaua aista reșe, vă îngheată dejtele precum coarnele vițălului. Frigul de la chișoare să-ntrupește!

***

– Ia zî’ nepoată lu’ tușa… când mai vii pă la mine?

– Nu știu, tușă, suntem atât de ocupați și aici, la București, ce crezi? Multe de făcut, stres, orașul aglomerat. Mi-ar plăcea să respir cu nesaț aerul curat de la Botoșani. O să văd! Dacă e ceva, te sun!

– Păi am ieu taxofon din’ăla cum aveți voi amu? Șelular? Nu ștâi cum să-mi dai dă veste? Țâpi, cum țâpai când erai copchilă, din vârful dealului: Încinge soba, tușă, că vin! Zâși matale că am uitat? Hai de te zorește nițeluș, că uite-amu tre’ s-o ieu la vale. Scrâie-m negru pă alb șe trebuie să facă Fane cu televiziunea aia. Că ăsta nu s-o dus să-ș cumpăre casă care să să-nvârtă după soare, ci i s-a făcut șî dânsului dă domnișoare. Parcă vad că-i flocănește în casă!

 

Certificat energetic

 

– Scrâie-m șî câte parale fașe toată afașerea!

– Uite, tușă! Îi dai asta, de pe site-ul lor:

 

Certificat energetic Constanța

-preț certificat energetic: de la 130 lei, pentru detalii vă rugăm consultați pagina certificat energetic;
-preț audit energetic: în funcție de suprafața imobilului și de complexitate;
-preț termoviziune (termografie) în construcții: între 180 lei și 500 lei.

Și-i spui că îi oferă GRATUIT termografia, dacă realizează cu ei certificatul energetic. În caz că vrea mai multe detalii pentru Constanța, să intre ‘mnealui pe www.avizez.ro!

– Așe, nepoată, să-i deie! Că lu’ nen-tu Fane tare-i mai plac chestiile pă d’a moaca. Șî țâie să-ți deie Domnu’ un feșior bun, că meriți!

– Ce sa-mi mai dea, tușă? Un fecior cu feciori care au feciori? Nu-mi mai trebuie! Eu îmi vad de casă acum. N-o mai vând!

– Tu, femeie! Dăruitoare ca toamna, frumoasă ca primăvara, bună ca vara și înțeleaptă ca o iarnă de cleștar, tu îți dai seama cîte daruri a pus Dumnezeu în ceea ce ești? Răsai! Ești în vara vieții tale, nu-i așa?**

 

 

(*) pecica, cuvânt moldovenesc împrumutat din limba rusa, însemnând soba;
(**)Autor citat: Luminita Popescu – Articolul Răsai! Ești în vara vieții tale, nu-i așa?
https://popesculuminia.wordpress.com

Alte surse de informare: Wikipedia (Russian oven);
În text am folosit regionalisme, o parte din expresii fiind adaptate din folclorul românesc. Celelalte sunt, fie din brief-ul probei, fie inventate de mine.

 

 

Proba 13. Câte bordeie, atâtea certificate

SuperBlog 2018

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Autor la "Scurt(-)Circuit".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri"; Autor la "Pe cuvânt!"; Autor la "Scurt(-)Circuit".

9 thoughts on “Încinge soba, tușă, că vin!

  1. Bravo, Daniela! M-ai uns pe suflet cand am citit spicuirile tale in „Dulcele grai moldovenesc „, cu minunatele arhaisme ce se mai aud numai in nordul tarii, la noi sau peste Prut si in Bucovina de nord! Cata inginerie si cat spirit practic se revarsa din cuvintele matusii!

    1. Multumesc, Doru! Am încercat sa redau un pic din modul lor simplu de viata, prin limbajul cât de cât autentic. M-am straduit, m-am chinuit sa gasesc cuvinte moldovenesti. Greu! Daca în orice alta limba gaesti pe net, afla ca în moldoveneasca noastra nu gasesti deloc. În fine, cum spuneam, ideea era sa fie sugubat prin expresiile folosite, dar am constatat ca suntem mai multi carora ne e drag dialectul moldovenesc. Om trai si om videa ce iese. Ma bucur ca v-a placut voua, cititorilor.

  2. Poate puţin pe lȃngă (comentariul meu) și totuși cȃt de cât acolo. Dana, rădăcinile rămȃn adȃnc ȋnfipte exact acolo unde trebuie, acolo unde le este locul. Ai scos la iveală acest aspect cum nu se putea mai bine. Limbaj, accent, etc. Frumoasă incursiune ȋn timp! Timpurile lor, timpurile noastre. Cred că a venit momentul să ,,mutăm” ORAȘUL (cu tot ce are el) la EI ACASĂ! Şi nu oricum. Clasa energetică A+++. Ai să rȃzi, dar adaptarea la noua tehnologie, la noile facilităţi, pentru noi e/ar fi grea, nu pentru ei… ENERGIA lor POZITIVĂ ii ajută. La ei o regăsim. De acolo ne-am ȋncărcat cu toţii bateriile, din mediul rural.

    Este incredibil cum au știut dintotdeauna acești oameni care le sunt priorităţile, cum să facă faţă tuturor nevoilor. Cum să supravieţuiască ȋn condiţii extrem de grele, si atmosferice, si materiale… și nu numai. Fără prea multă carte, fără prea multă pregătire, ingineria lor aparte funcţionează și astăzi mai bine ca oricare alta. Surprinzător că noi ,,urbanii” nici nu realizăm cȃt de mult au contribuit cunoștinţele lor la dezvoltarea noastră ca indivizi, ca specie. DA! ,,Aci” la oraș avem cele mai ȋnalte tehnologii, cele mai ,,acătării” dotări. Ne bucurăm din plin de tot! Performanţă, confort, servicii etc. Dar mulţi dintre noi, nu-i mai avem pe EI. Aici e marea pierdere a noastră… de CĂLDURĂ. Primirea/ospitalitatea lor este incomensurabilă. Bunicii, unchii, mătușile, toţi.

    Experienţa de viaţa pe care dumnealor o aveau/au. Unora le e frică să recunoască. Dȃnșii au fost/sunt inginerii a tot ce am clădit noi, peste tot ȋn lume. Ne-au călăuzit pașii și ne-au dăruit toate cunoștinţele lor (din popor). Suntem ȋnvăţăceii cei mai săraci, iar ei rămȃn bogaţii sufletelor noastre.

    1. Tu stii ca noi am cunoscut prea putin traiul de la tara. Sigur, faptul ca tata a copilarit acolo ar fi trebuit sa ne „lipeasca” mai mult de ei, sa ne trimita mai des la origini… în sensul pur literar, întelegi.

      Eu nu am uitat soba pe care dormeam, plita, sau ce era aia, pe care gateau, drumurile noroioase, ceaunele imense, animalele în libertate prin toata ograda. Îmi aduc aminte bine de tot si casa matusii Cantinca, pomenita fie!, dar, vezi, ceea ce lipseste articolului meu (lasând la o parte advertorialul) este tocmai acel liant, trairea care te face sa te întorci mereu cu drag. Cu o floare nu se face primavara! Nici cu doua! Iar noi am fost, în 50 de ani, doar de doua ori acolo. Pacat!

      Exista, da, înca oameni care mi-au intrat în suflet de la primul pas pe care l-am facut în acel sat, acum, recent. Stii care, nu e cazul sa ma abat prea mult de la esenta mesajului.

  3. După lecturî am înşeput sî vorghesc numa’ cu rejionalismi, ăi! Şî, cum vreau sî scriu pentru Japonia, sî vezi şî Ling Blidi o sî scriu io, acuşica.
    D’apoi, şi sî-ţi mai spun, ăi, dicât baftî şi noroc!

Spicuiește, rogu-te!

%d blogeri au apreciat: