Regret cȃnd soarele se ascunde,
Nu vrea să fie lȃngă noi.
Avem trecut, avem prezent…
Dar, n-avem multe clipe-n doi.
Acum ȋi cerem vieţii noastre
Să fie cum, de fapt, n-ar vrea.
În stȃnga și ȋn dreapta noastră
Absoarbe lumea mea și a ta.
De ce nu ne-ajută mintea?
De ce nu știm cum să mai fim?
Ne clocotește-n vene firea.
Anapoda vrem să iubim!
Tu știi să-mi ceri doar ,,trebuinţă”,
Dar n-ai timp a mă citi…
Prefer să pleci, cu chibzuinţă,
Prefer să știu c-ai să revii.
Tu poţi să strigi mereu: nu-i bine!
Dar, oare, poţi să schimbi ceva?
Să rupi obstacolul, cȃnd vine,
Iubirea s-o putem salva?
Tu-mi spui că nu vom fi nicicȃnd,
Că preţiosul timp ȋn doi,
Ce noi l-am petrecut visȃnd,
Va stinge suflete sub ploi.
Astăzi, cȃnd ochii-mi sunt doar lacrimi,
Gȃndesc și sper că, ȋntr-o zi,
Păcatele vor naște patimi
Și îngăduinţă vom primi.
Cuvinte aștern, și-o melodie
Îmi dă curaj ca să-ţi șoptesc
Că vreau să simt doar bucurie,
Prin tine să mă regăsesc.
Luminile ȋn multitudini,
Luminile amintirilor,
Răzbat prin gol și certitudini…
Prin ochii noștri, ai tuturor.
- Gȃnduri - 17 aprilie 2018
- Oamenii de lângă noi - 8 decembrie 2016
- Sertarele vieţii - 20 septembrie 2016
Ma vad, va vad, ma simt si, mai ales, va simt in fiecare vers al poeziei ce merge… unde trebuie! Viata ca o prada, ce se vrea uneori haituita! Bravo, doamnelor, pentru simtirea ce-o transmiteti!
Si iubirea îmbraca aceleasi forme, dupa „modelul” vietii. Sau invers, cine stie…
Mulţumesc frumos, Doru! Pentru aprecieri, pentru tot… Daniela subscrie/ţi-a răspuns deja! Trăiri, simţiri, sensibilitate aparte… Cam așa sunt ,,plămădită’’ eu, acesta este ,,aluatul” nostru, al Havarnencelor. Începȃnd de la cea mai mare și terminȃnd cu cea mai mică.