Sigur că nu sunt! Cum să fiu? Începând cu pufăiala compulsivă a ţigărilor şi terminând cu lipsa mişcării, toate indică faptul că nu sunt. Mese la ore nepotrivite, excese urmate de zile întregi în care mă pedepsesc, schimbări comportamentale şi obiceiuri necuvioase, păcătoase, care se răsfrâng asupra sănătăţii. Îmi aduc aminte de o melodie în care versurile se traduceau, cumva, aşa: „Când capul nu judecă, corpul este cel care plăteşte” (António Variações). Şi plăteşte scump!
Tag: advertoriale
În lumea mea obscură…
Din speranţe spulberate… Pentru idealuri împrăştiate Infernul îşi face loc, Se strecoară grăbit în viaţa mea. Regrete, iluzii, Îmi coboară existenţa într-o obscuritate… (Obscuritate
Denim: beatum matrimonium, fortunatum vinculum
Nu te chinui să le înţelegi vreodată! Ori le iei aşa cum sunt şi-ţi faci treaba cu ele, ori le laşi acolo unde sunt…
Şi, uite-aşa m-am distrat de ziua mea!
– Ţi-a sosit green cardul! Hai, coboară! – Ce mi-a sosit? N-am depus actele la loteria vizelor! – Panoul ăla verde… cum se
Pe o palmă de pământ…
„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească…„ Frumos îşi începea marele Ion Creangă povestirile.
Toma al meu „umblă” cu două…
Suntem ca echipele sportive care dispută marea finală pe teren neutru. Pentru una se cântă imnul Italiei, pentru cealaltă imnul României… gazda, Germania.
Fluturii poeţilor
Stau şi cuget. Semn că exist, nu? Nu-mi stă în fire nici să stau şi nici să cuget. Gândurile mele au aripi, ştiţi,
Am călătorit în timp…
Gura lumii n-o astupă nici pământul! Cuvântul zboară… cu vântul. – Nu eşti în rândul lumii! Păi cum, mă? Să stai tu atâţia