Dragoste, "soft-touch" si supa ! • Spicuiri

„Micutii” care ne fac zilele fripte !

Putine sunt momentele în care femeia asteapta sa fie si ea un pic cocolita. Desi mai fragila, ea nu se plânge, nu se rasfata, nu cere atentie. Ea a rezistat întotdeauna în fata oricarei dureri mai mult decât atâtia barbati care lesina înca la vederea acului seringii sau a unei picaturi de sânge. Dar dintre acele putine momente, m-am oprit la unul singur: boala. Nu ma refer acum la acele boli interminabile si care transforma însasi suferinta într-un mod de viata, ci acele „boleli” acute care le tintuiesc la pat pentru „doar” câteva zile.

În fiecare an, cam în aceeasi perioada, racesc. Si bolesc. Ori ca-i perioada, ori ca-s sensibila… ori ca trebuie sa mai simt si eu cum e sa fii cocolita. Nu stiu. Stiu doar ca momentul scrierii acestui articol a coincis cu gripa care mi-a venit de hac.
Aveam atâtea planuri facute pentru saptamana asta, dar le-am amânat pe toate. Si probabil as fi amânat si scrierea articolului daca, fara sa vreau, n-as fi gasit raspunsul la întrebarea sponsorului „Cum sa tii microbii departe?”.
Pai, simplu. În doar trei cuvinte: cu dragoste, „soft-touch” si supa. Si am sa va explic de ce.

Referindu-ma strict la articol, l-am început de trei ori pâna acum. De fiecare data în aceeasi nota agresiva. De fiecare data camuflata într-un veritabil luptator contra bacteriilor si microbilor. Dar pe masura ce scriam, îmi dadeam seama ca ma contraziceam, ca ma minteam pe mine însami, asa ca am renuntat. Am cedat. Am lasat balta si articolul, si microbii.
Si apropo’ . Constat ca s-au smecherit virusii astia. Cu tot arsenalul de medicamente, cu toate cremele si mentoalele – de miroaseam mai puternic decât o întrega padure de eucalipti -, n-am reusit în primele zile sa rup focarul microbian si sa ma pun pe picioare. Ba din contra, am facut febra si mi-a fost mai rau ca în primele zile.

„Al meu… ca bradul”, si-a vazut de ale lui, fara sa se arate prea impresionat de lupta mea cu virusul. Noaptea trecuta, însa, am transpirat atât de tare încât, la un moment dat, m-a trezit si mi-a spus ca Ricci – câinele nostru – a facut în pat… nerusinatul !
Ne-am ridicat, am reusit cu chiu cu vai sa schimbam patul, dupa care i-am spus:

– Nerusinata am fost eu ! Am transpirat … uite, e leoarca pijamaua !
S-a simtit atât de jenat… Cu vocea tremurânda m-a întrebat daca vreau sa-mi faca un ceai. Apoi cauta disperat termometrul, dându-si seama ca ard mocnit, mai ceva ca acei carbuni peste care arunci putina apa sa se stinga.

Ne-am baut ceaiul în sala. Am mers apoi la culcare, învelita în doua-trei paturi pe care le gasise în sufragerie si mi le legase în jurul mijlocului si umerilor.
Mi-a mângâiat crestetul capului tot restul noptii, fara sa oboseasca… fara sa mai ofteze la fiecare tuse sau stranut al meu, fara se se mai întoarca pasiv pe partea cealalta la fiecare tragere sau curatire a nasului.

Dimineata m-am trezit cu ceai la pat si o vocea calda care ma întreba cum ma mai simt.

– Bine, mult mai bine acum…

A venit acasa mai devreme decât de obicei. S-a oferit sa mearga la cumparaturi, spunându-mi mândru ca ma trateaza el. Ca stie de ce am nevoie ca sa ma fac bine. Eram curioasa, asa ca am încercat sa nu adorm pana la întoarcerea lui.
Cand a intrat avea trei plase în mâna. Una plina cu servetele de hârtie „soft-touch”. Alta, cu supa la plicuri. A treia cu hârtie igienica – în caz ca ma apuca cufureala de la supa lui.
Imi spune: dragoste, „soft-touch” si supa ! Asta ai nevoie sa te faci bine !

Si avea dreptate. Pentru ca stiu cum m-am simtit imediat dupa primele sale atentii, cocoliri si mângâieri. A facut supa, mi-a adus la pat întregul pachet de servetele de unica folosinta si, ca un mic gest de dragoste, a renuntat sa mearga la sala de fitness. A stat cu mine fiecare minut al serii, al noptii … si mi-a mângâiat, din nou, fiecare prea-oftat. Parca-mi parea rau ca începe sa cedeze boala. Se înmuiase pâna si virusul la gesturile lui dragastoase, dara eu … Ba pardon, eu ma-ntaream!

Dar povestea mea n-ar avea sens fara sa va spun si ceea ce am învatat din ea.

În primul rând, faptul ca lupta cu microbii e o lupta pierduta, daca pornesti la atac cu ideea de a-i stârpi. „Micutii” se grupeaza, se refac, si reiau atacul exact atunci când crezi ca ai câstigat.

Natura l-a creat pe om sa „functioneze” în simbioza cu bacteria. Multi sustin, chiar, ca omul este, de fapt, cea mai perfecta cina si casa ambulanta pentru bacterii, el hranind, transportând si împrastiind sute de milioane de bacterii zilnic.

Traim în lumea lor, asadar. Noi, gigantii, suntem pusi la zid de cele mai multe ori de ei, alienii microuniversului. Ne batem cu morile de vânt si legati la ochi.

Ma uitam azi dimineata în jurul meu. Praf, câteva vase nespalate, gunoiul nedus …

Stiati ca, în mare parte, praful din casa este format din milioane de celule epidermice umane moarte, de care omul se descotoroseste în fiecare zi ?
Ca patul nostru – patura, cearceaful si pernele – sunt pline de astfel de celule moarte cu care se hranesc mii de acarieni ? Ca gestul tandru de a trece cu mâna prin firele de par ale iubitului nu este altceva decat un mare haos creat în jungla pilozitatilor dominata, de asemenea, de bacterii si microbi? Ca sarutul … da’ sa nu mai vorbim ca riscam sa nu ne mai pupicim vreodata.
Ca cel mai nevinovat gest pe care-l facem este o ofensa, o declaratie de razboi bacteriilor si microbilor ? Si ca dupa fiecare astfel de declaratie, acestia îsi iau revansa ?

Si ce-ar însemna ? Sa renuntam ? Sa capitulam ? Or fi învins ei bataliile, dar nu razboiul. Si cum ideea de a-i elimina efectiv mi-a disparut, câstigarea razboiului cu ei înseamna, practic, armistitiul. Adica sa traim în buna pace. Ei, cum stiu. Eu, prin reducerea la mimimum posibil a riscurilor de îmbolnavire si contaminare.

Dar cum ?
Bacteriile, microbii, virusii sunt recunoscute ca cele mai capabile organisme de a crea mutanti care sa reziste la atacurile disperate ale stiintei de a-i „stapâni”. Desi se credea ca pot fi distrusi în mare parte prin spalarea rufelor la 60° sau prin dezinfectare, utilizând armata de produse de igiena si curatenie create în acest sens, iata ca studiile arata ca nu-i tocmai asa.
Si daca ar fi fost, în mai putin de câteva ore, doar prin expunerea la aer, s-ar fi format înapoi. Mai puternici, mai de nestârpit.

Utilizarea produselor de unica folosinta ar fi, în momentul actual, arma cea mai eficace a omului.

Putem reduce, astfel, riscurile îmbolnavirii si contaminarii, prin utilizarea strategiei „paper plus” în detrimentul uscatoarelor de mâini sau a prosoapelor textile, care nu fac decât sa sporeasca înmultirea acestora. Aerul cald al uscatorului are cam acelasi efect asupra „micutilor” cu cel pe care-l are Viagra asupra … mdaaaa.

Spitalele, hotelurile, restaurantele, piscinile, wc-urile publice si toate locurile în care raspândirea virusilor si contaminarea cu bacterii si microbi este eminenta, folosesc de ani de zile materiale si echipament de unica folosinta.

Acasa ? Eu una nu stiu ce m-as face la vremurile astea fara acele „prosoape pliate„. Sau fara rolele de hârtie de la bucatarie. Nu mai zic de hârtia igienica, pe care o cumpar la bax …

Nu declar ca i-am învins pe microbi. Stiu ca ma „devoreaza” chiar si acum, când scriu. Stiu ca-i respir. Dar dorm mai împacata stiind ca strategia mea este singura viabila. Ca pe prosopul de hârtie am semnat armistitiul cu ei. Ca dau de lucru producatorilor de hârtie igienica. Ca m-am „pliat” pe cerintele sponsorului ca manusa lui Michael Jackson pe mâna lui Cassius Clay. Ca va dau voua de citit acum…

Si mai stiu ca daca la urmatoarea raceala, fie a mea, fie a celui ce se nimereste pe lânga mine, adaug la strategia „paper plus” dragostea si supa, rezultatul va fi cel scontat. Din ziua urmatoare, deja sari din pat !

Si-i lasi pe acarieni sa moara de … ciuda.

Articol înscris la proba nr. 8 a concursului SuperBlog2014, proba sponsorizata de Paper Plus.