Gȃnduri

 

Gânduri

Credit foto: Jonas Hafner

 

Regret cȃnd soarele se ascunde,
Nu vrea să fie lȃngă noi.
Avem trecut, avem prezent…
Dar, n-avem multe clipe-n doi.

Acum ȋi cerem vieţii noastre
Să fie cum, de fapt, n-ar vrea.
În stȃnga și ȋn dreapta noastră
Absoarbe lumea mea și a ta.

De ce nu ne-ajută mintea?
De ce nu știm cum să mai fim?
Ne clocotește-n vene firea.
Anapoda vrem să iubim!

Tu știi să-mi ceri doar ,,trebuinţă”,
Dar n-ai timp a mă citi…
Prefer să pleci, cu chibzuinţă,
Prefer să știu c-ai să revii.

Tu poţi să strigi mereu: nu-i bine!
Dar, oare, poţi să schimbi ceva?
Să rupi obstacolul, cȃnd vine,
Iubirea s-o putem salva?

Tu-mi spui că nu vom fi nicicȃnd,
Că preţiosul timp ȋn doi,
Ce noi l-am petrecut visȃnd,
Va stinge suflete sub ploi.

Astăzi, cȃnd ochii-mi sunt doar lacrimi,
Gȃndesc și sper că, ȋntr-o zi,
Păcatele vor naște patimi
Și îngăduinţă vom primi.

Cuvinte aștern, și-o melodie
Îmi dă curaj ca să-ţi șoptesc
Că vreau să simt doar bucurie,
Prin tine să mă regăsesc.

Luminile ȋn multitudini,
Luminile amintirilor,
Răzbat prin gol și certitudini…
Prin ochii noștri, ai tuturor.

 


Oamenii de lângă noi

 

Smart versus Dumb

Omul fără şcoli înalte
E puţin cam… pus la spate.
Viaţa însă-i pregătită
Pentru ceapă şi clătită.

Nu învăţăm cum e cu lumea
Printre răi, printre cei dragi
Ne plimbam ca ursul, creanga,
După mure, după fragi.

Am uitat unii de alţii…
Mă dezmint de toţi aceia
Ce urlă precum nebunii,
Crezând că doar ei au cheia!

Zic să stea, să reflecteze
Să nu aleagă din prostime!
Din micime, vorba aceea,
Binele nu prea îţi vine!

Cei lipsiţi de învăţătură
Şi cu mai puţină carte
Să reţină un singur lucru:
Ce-i al lor e pus deoparte!

Terminaţi cu răutatea!
Nu ieşiţi să-i împroşcaţi!
Chiorii simt şi ei dreptatea…
Printre orbi, sunt împăraţi!

Încercaţi să fiţi mai buni!
Şi mai toleranţi cu aceia
Ce nu-s chiar ca nişte brazi,
Dar aduc cu orhideea


Sertarele vieţii

Sertarele vietii

 

Multe sertare-n viaţa mea…
Le încui şi nu mai vreau să umblu.
Vreau soare şi un colţ de rai!
De astăzi nu mai ştiu să urlu.

În ele am strâns doar suferinţă.
În veci n-am să le mai deschid!
E soare acum, e chibzuinţă,
Căci zâmbetul mi-e bunul ghid.

Familia îmi este fericirea,
Copilul, cel mai drag bărbat,
De azi am condamnat durerea
La cel mai lung prizonierat.

Faceţi şi voi la fel ca mine!
Şi ferecaţi, c-un lacăt mare,
Sertarele ce sunt prea pline…
De-acum înainte, sărbătoare!

Viaţă, dragoste şi miere

 

Când dai dragoste şi miere
Unui scump şi furtunos
Simţi că pedalezi… pe schele,
Când în sus şi când în jos.

Iscodeşti prin mii de taine
Ce e bun şi ce e rău,
Ce ai azi, ce primeşti mâine
De la bunul Dumnezeu.

Vrei ca lumea să te întrebe
De eşti fericit ori ba,
Iei cu tine bune, rele
Şi răspunzi cu „nu” sau „da”.

Eu simt astfel de când lumea!
De când viaţa-n piept am luat…
Ştiu că traiul, ca şi mierea,
E „dulcele” mult aşteptat.

Şi trăiesc… cu pur, cu simplu,
Dau în dar tot ce-mi doresc,
Nu aştept lucruri prea scumpe…
Doar un sincer: Te iubesc!

Restaurăm… momente

 

Stau de vorbă doar cu mine
În momentele sordide,
Sufletului îi dau hrană,
Amintirea despre tine…

gândesc mereu la noi
La ce suntem, la ce-am fost,
Suntem doamna şi cu domnul
În sistemul cel mai prost…

Ignorăm comunicarea,
Simţim clar nu e bine.
Tu cu mine, eu cu tine
Supravieţuim… „pe vine„.

Mai atipici decât alţii
Şi orgolioşi de frunte,
Am pus repede pecetea,
Am distrus chiar orice punte.

Ne târâm fără încetare,
N-avem vreme de răgaz,
Pentru mine, pentru tine,
Timpul nostru n-are haz!

Îl condimentăm cu „poate”,
Cine ştie?„, „vom vedea!”…
Vorbim doar din luni în Paşte,
Şi atunci doar… cu perdea.

De-am restaura momente,
Clipe magice şi dulci,
Am arde precum o torţă…
Când mai ageri, când năuci!