Când eu sunt „artă”, el e „inginerie”…

Când eu sunt „artă”,
El e „inginerie”…
Eu am simț estetic,
El, tehnologie…

Când eu sunt „foc și pară”,
El e „cireașa de pe tort”…
Eu, toată, „acritură”,
El, numa’ „cremă și glazură”.

Vreau o fereastră-aici!
E chestie de-o spărtură…
Oi face eu din rahat bici,
Dar asta ține de arhitectură!

Nu-i mare lucru ce îți cer!

Se uită-n ochii mei albaștri circumspect,
De ca și cum fixează un reper…
Știi ce? Îti recomand AIA Proiect!

Concluzia:
Când pentru mine „arde”,
Lui totu-i pare „jucărie”.
Și, uite cum ne completăm,
Ca-ntr-o perfectă cununie.

***

M-am întrebat de-a lungul anilor, în special în momentele în care estetica era, probabil, mai importantă decât funcționalitatea – deși, după cum o să vedeți, nu e – ce-i face pe oameni să aleagă cu „ochiul” și nu cu „capul”. De ce suntem tentați, de exemplu, să judecăm o carte după coperți? Dacă coperțile sunt atrăgătoare, automat conținutul este bun… O persoană cu fizic atrăgător, este neapărat o persoană cu multe calități… e prima impresie, pe care mulți ne bazăm instinctiv.

Mi-aduc aminte când am cumpărat prima mea mașină. Era un Opel Manta, o mașină sport, cu jenți frumoase, scaune Recaro, culoare metalizată… o bijuterie, de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Apoi, au început să apară problemele, fie tehnice, fie funcționale, ori de uzabilitate, dacă vreți. Cu timpul nu am mai văzut-o deloc frumoasă și mi-am promis că la următoarea o să deschid mai bine ochii… Tot ochii, nu mintea.

Psihologii numesc fenomenul „Efectul corona” (The Halo Effect), acea judecată imediată, discrepantă uneori, în care realitatea ce ți se înfățisează privirii corespunde întrutotul realității concrete, bazată pe regulile percepției generale.

Frumusețea locuiește în ochii celui care privește… de aici, și celebrul De gustibus non disputandum.  Dacă am raporta percepția frumosului numai la vedere, ar fi simplu. Dar estetica, în forma ei completă, ține de toate simțurile noastre. Nu am să mă întind prea mult aici, acum, în acest articol, ci doar am să ating ușor fiecare tip de estetică în parte și cum ar trebui să se completeze ea cu funcționalitatea.

Astăzi, în era tehnologiei extrem de avansate si a formelor întortocheate, te întrebi ce loc ocupă estetica în ponderea deciziilor fiecăruia dintre noi. Ce este mai important să alegi, pentru a-ți împăca și gustul, și necesitatea.

Designerii contemporani pun tot mai mare preț pe îmbinarea celor două componente esențiale ale creației, indiferent de ramura de activitate în care aceștia activează.

Hai să vedem cum, luând arhitectura ca exemplu.

Arhitectura, punctul de intersecție al artei cu ingineria

Arhitectura începe atunci când așezi primele două cărămizi una peste alta, spunea Ludwig van der Rohe. Adevărat, dar acel moment reprezintă, excluzând metafora, începutul construcției. Arhitectura se naște odată cu primele schițe ale planurilor elaborate în culisele unui birou de arhitectura.

 

 

Personal, dacă aș dori să-mi construiesc acum o casă, aș apela, de fapt, la serviciile unui birou de proiectare.

Dacă vă întrebați care-i diferența, iată și răspunsul:

În timp ce într-un birou de arhitectură se concep strict doar planurile casei, în biroul de proiectare se realizează atât proiectul de casă, cât și toate serviciile conexe, deloc de neglijat, cum ar fi: demersurile specifice pentru obținerea de acorduri și de avize de amplasament, studiile de specialitate, rezistență și instalații, amenajări interioare, exterioare – în conformitate cu reglementările existente în materie de urbanism, management, urmărire de șantier și evaluări, și multe alte prestări legate de proiect.

Cum într-un birou de proiectare colaborează mulți specialiști din diferite domenii, este rentabil și recomandat să apelați la serviciile acestora. Astfel, beneficiați de un proiect de casa complet, personalizat, croit pe bugetul dumneavoastră și, mai ales, ținându-se cont de gusturile și preferințele fiecăruia dintre voi.

Pentru mine, arhitectura a fost, este și va rămâne o artă. O artă ce depășește oarecum noțiunea romantico-poetică a trecutului, aceea de operă a unui artist imaginar, vizionar, îndreptat mai mereu cu privirea către albastrul infinit al cerului, țintind către etern. Dacă te gândești la arhitectura preponderent pe verticală a acelor timpuri, care simboliza legătura umană cu Dumnezeu, cu dorința de purificare, ai să înțelegi ce vreau să spun.

Tendințele se mențin și astăzi. Dar au o altă conotație. În New York, de exemplu, ca și în alte mari și renumite orașe ale lumii moderne, cele mai scumpe apartamente sunt situate la cele mai înalte etaje ale clădirilor. Tot în ideea de purificare… dar bazată pe confort: aer pur, poluare sonoră redusă etc.

Criticul de artă John Ruskin spunea că Pentru a schița o frunză, trebuie să cunoști pădurea. Arhitectul de azi construiește, așadar, în baza a multor algoritmi ce în trecut nu erau luați în calcul: urbanism, peisagism, facilități și ultra confort.

Arhitectura contemporană este, ca atare, punctul de intersecție al artei cu ingineria și, implicit, funcționalitatea.

 

Cazul de studiu: Apartamentul mult visat

Locuim de mai bine de șapte ani într-un apartament, pe Strada Speranței, la parter.

Apartamentul nu este deloc rău, dar nici nu se pliază pe necesitățile mele. Necesitățile noastre, treacă de la mine.

Pentru el, e perfect! Pentru mine, departe de ceea ce-mi doresc. Și nu-mi doresc perfecțiunea. Nu știu nici dacă aceasta există măcar. Dar doresc ca apartamentul în care locuiesc să întrunească o serie de condiții pe care le consider esențiale.

Apartamentul are trei camere, dispuse exact în forma cea mai puțin funcțională. Ne-am lovit de atâtea ori cu probleme, mai ales când am avut rudele în vizită, rude care veneau și, Doamne, iartă-mă!, nu mai plecau… Așa gândeam atunci, de ce să mint.

Avem bucătărie de tip open. Și de când tot plănuim schimbarea, subiectul este un etern Open Case. Eu gătesc, eu știu cât de mare este efortul să ții o bucătărie de acest gen curată și plăcută la vedere, atunci când, din fotoliu sau de pe canapea, privirile-ți cad – vrând nevrând – pe teancul de farfurii rămase de la cina de cu seară. Nu mai vorbim de mirosuri ori de îmbinarea armonioasă a mobilierului acesteia cu cel al sufrageriei.

Dormitorul se află în ultima cameră a apartamentului, dar, pentru a ajunge la el, treci printr-o altă camera. Apartament semi-decomandat, așa se numește. Rău, pentru că aceea camera de trecere își pierde aproape cu totul utilitatea. Sigur, poți s-o transformi în orice, dar nicidecum într-un al doilea dormitor, așa cum apare pe schița apartamentului.

Baia mică, într-o formă geometrică pe care nu am cum ce s-o asemui, fără cadă, fără spațiu pentru deschiderea ușii. Ar fi mers o ușa culisanta, dar…

Și, cel mai neplăcut lucru pentru mine, n-are balcon.

Blocul este vechi, scările și coridoarele înguste. Noroc că noi locuim la parter, cum am mai spus, pentru că la etaj nu știu cum am fi cărat canapeaua XXL.

***

Am decis, în unanimitate de voturi (două, adică), să căutăm un altul, după criteriile mele. Nu ale lui! Și, iată-ne în drum către „apartamentul mult visat”.

 

Ce-ți imaginezi versus ce este…

Când mi-a povestit al meu, pentru prima oară, despre acest apartament, aflat în plin șantier, mi l-a ridicat deja la rangul „de vis”. Spațios, luminos, baie cu duș și cadă, dormitor pe partea din spate a clădirii și balcon-terasă. Wow!

Îmi spune, apoi, este situat într-o zona industrială, dar asta nu te deranjează, nu?

Hehehe! Ba bine că… da!

 

Fotografii AIA Proiect și galeria personala

 

Și, începem…

Ieșirea de pe autostradă este lină. Cea mai mare aglomerație este la ieșirea către centru, așa că am respirat ușurată.

Drumul către zona industrială este drept, fără noduri și intersecții complicate, fără prea multe rotunde, cum le zic. Mă așteptam să facem slalom printre camioane puturoase, dar nu. Încă un avantaj deci.

Locuri de parcare, berechet. Și în fața casei, la stradă, și în spate, într-o zonă special marcată. Este clar că toate chestiile importante pentru o zonă de locuit au fost gândite în detaliu, fie inițial, fie adaptate pe parcurs. Cu alte cuvinte, ceea ce mă speriase cel mai mult, zona industrială, nu era motiv de îngrijorare.

Poate, zic doar poate, aș fi restrâns puțin zona locuibilă, lăsând un spațiu mai larg între cele două. Eventual, o zonă verde care să le delimiteze.

Poluarea sonoră (estetica sunetului) lasă puțin de dorit. Obișnuită în apartamentul amplasat pe o străduță laterală, pe care trec două mașini pe zi, din care una e a lu’ al meu, mi s-a părut gălăgioasă strada.

Chestie de obișnuință, îmi spune el. Autosuficiență o numesc eu. În plus, dacă nu reușesc să mă obișnuiesc? Balconul apartamentului se află la stradă. N-o fi că-mi strică tot zenul cafelei la terasă zgomotul mașinilor și forfota camioanelor? De pus în balanță…

Am intrat în blocul de locuințe (patru apartamente toate, cum ziceam) prin șantierul constructorului meu. V-am mai zis că e constructor, da?

Prima impresie, o hală. Fără cap, fără coadă, fără scări, fără nimic. Mi-a zis că acolo, în acea fostă hală, vor fi construite apartamente. Mini apartamente. Cum? Numai el și arhitectul știu.

La parter, și-mi pare rău că nu am făcut o poză, se aflau zeci de planuri ale arhitectului, puse în ordinea în care urmau să modifice hala. Halal, am strigat! Înțelegeți voi toate desenele astea? Dacă greșiți?

M-a liniștit, spunându-mi că și inginerii, și arhitectul, sunt atenți la fiecare detaliu, monitorizând toate etapele construcției.

Ok. Eu nu m-aș fi văzut locuind într-o fostă hală, dar faptul că apartamentele proiectate sunt, de fapt, apartamente ce urmează a fi închiriate „cu săptămâna” oamenilor de afaceri care participă la reuniuni, congrese, expoziții, a adăugat primei mei impresii (false, de altfel) un plus de valoare.

Blocul „cu pricina” are, deci, patru apartamente, pe fiecare etaj câte unul. Scara blocului, destul de îngusta, are geamuri mari, așa că te împiedici pe scări decât dacă ești împleticit de fel. M-a atras faptul că are geamuri paravan, pentru că le și vedeam colorate drăguț, vesel, modern.

Apartamentul, în sine, este spațios, așa cum mi-a spus. Dar… și aici începe seria de „dar-uri”, de modificări pe care le-aș aduce acestuia pentru a îmbina armonios toate criteriile și preferințele mele.

Holul pătrat, cu uși pe fiecare perete. Una către dormitor, alta către un mic birou… patru pereți, șase uși. Cum așa? Putem s-o închidem pe cea către bucătărie și să lăsăm doar intrarea din sufragerie, care se continuă cu sala mesei și apoi cu bucătăria.

 

Fotografii galeria personală

 

Baia, pătrată, destul de măricică, cu duș și cadă, dar fără fereastră. Foarte întunecoasă. „Vreau o fereastră-aici! E chestie de-o spărtură…” Și iar îmi amintește de aportul arhitectului în planul casei. Fereastra a fost prevăzută inițial (deși blocul este vechi, construit prin anii 50, imediat după război), dar a fost acoperită de construcția vecină, lipită de bloc. Loc pentru una nu ar fi, dar tot el, arhitectul actual, care a preluat și modificat planurile halei alipite, și era și de față, ne-a sugerat să punem un geam luminator, care să proiecteze lumina din camera alăturată în baie.

În ce privește aerisirea, soluțiile ar fi puține. Fie un dezumidificator montat în peretele cu coloana de aerisire a blocului, fie un simplu ventilator, dar problemele legate de igrasie ar putea să apară oricând. După mine, asta ține de estetica mirosului.  😀

Și dacă tot am ajuns la ea, să trecem la bucătărie, acolo unde mirosurile sunt, dar măcar sunt mai plăcute.

Mie mi s-a părut mică, dar în ideea că nu aș mai avea nevoie de masă de lucru acolo, poate doar una rabatabilă, am zis că e potrivită nevoilor mele. M-a încântat foarte mult faptul că există o legătură între sufragerie, sala în care se servește masa și bucătărie, camerele făcând un „L” plăcut ochiului. Aș fi pus, eventual, uși largi sau pe șină între sufragerie și sala mesei, numai pentru a evita ca mirosurile să se împrăștie în toată casa. Desigur, spațiul deschis, fără uși, ar fi creat impresia de „mai mare decât este”, așa încât opțiunea cu ușile ar fi fost o varianta viabilă numai, și dacă ar fi fost cu-adevărat utile, după mobilare.

Revin la hol, unde m-am lovit de o problema zdravănă. Niciun perete utilizabil, pe care s-ar putea pune o servantă ori mobilier de hol. O mini măsuță elegantă și o banchetă ar fi avut loc pe peretele vizibil chiar de la intrare, dar nu-mi surâdea ideea, până când nu am dat de o poză „ajutătoare” pe site-ul AIA Proiect – Birou de proiectare. Tăiem colțul!

 

Fotografii AIA Proiect și galeria personală

 

Am decis, prin urmare, să mutăm cabina de duș lângă cadă, pentru că mi se pare mai mult decât necesar și dusul, să eliminăm spațiul din baie, că să-mi încânt privirea, în hol, cu un răftuleț în formă de spirală, pentru mini biblioteca mea. Am rezolvat-o și pe-asta!

Balconul mare, prin care cam bate vântul, dar și pentru el am găsit soluții transparente (plexiglas pe laterale, să nu stricăm imaginea de ansamblu a clădirii). Punct! Apartamentul este luat!

***

Estetica și funcționalitatea, dragii mei, merg mână în mână, așa cum arhitectura, arta îmbinării armonioase a elementelor de construcție și ingineria se intersectează și se completează una pe alta. Ca-ntr-un joc al formelor vizuale, care se întrepătrund cu cele ale celorlalte simțuri, contrabalansând lipsurile, fără a fi nevoie să sacrifici vreuna din ele.

Concluzionând, ai să încerci să le aduci pe toate la un numitor comun: plăcerea de a avea spațiul tău, așa cum îl simți, așa cum ți l-ai dorit. Plăcerea de a-l numi cu orgoliu „acasă”.

 

Dacă locuiți în București, ori prin împrejurimile acestuia, și intenționați să vă construiți casa visurilor, cereți sfatul specialiștilor de la AIA Proiect – Birou de proiectare. AIA este adevărata față a profesionalismului.

 

Proba 5. Punctul în care arta intersectează ingineria

SuperBlog 2018

 

 

Alte surse de informare, în afara celor oferite de AIA Proiect:
www.architecturaldigest.com, uxdesign.cc.

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Autor la "Scurt(-)Circuit".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri"; Autor la "Pe cuvânt!"; Autor la "Scurt(-)Circuit".

8 thoughts on “Când eu sunt „artă”, el e „inginerie”…

  1. Imi place spicuirea! Parca am de-a face cu un agent imobiliar versat, care-si cauta apartament pentru sine. Cati oameni sunt educati sau pregatiti astazi, la noi, sa solicite sumedenia de amanunte, unele foarte pertinente, ca sa-si petreaca zilele intr-un loc pe masura aspiratiilor sau a posibilitatilor materiale spre obtinerea casei? Ce ar fi sa observam si tipul de locuinte, apartamente oferite de „dezvoltatori” in noile „RESIDENCE ” din Bucuresti? Te sperii din start de lipsurile majore, de stupiditatea ofertantilor si de coruptia generalizata, care se manifesta si in acest domeniu. Blocuri pe alei unde nu pot patrunde masini mari de salubritate, pompieri, salvare etc. Iluminare precara, datorita apropierii dintre cladiri. Sa nu mai vorbim de lipsa parcarilor pentru autoturismele proprii. Dar, consecinta a educatiei comuniste, care a infectat imaginatia privind confortul, a constrangerilor privind capacitatea baneasca de achizitionare, multi se multumesc sa aiba un acoperis, caldura si apa calda, un balcon sa-si puna rufe la uscat si lucruri netrebuincioase imediat. Blocuri care nu sunt racordate la utilitati obligatorii in sec. 21, fara canalizare, fara gaze, fara alei asfaltate, cu scoli si gradinite unde este greu de ajuns, fara policlinici… si cate si mai cate.
    In privinta calitatii muncii in constructii, experienta personala m-a facut sa am in vedere si ‘MAXIME „, dupa care se ghideaza marii maestrii din domeniu:
    Pentru distante, „OLEACA”; Pentru timp si punctualitate, „PE LA”; Cand apare o defectiune imprevizibila, „ARE DEFECTUL DIN FABRICA”; Daca designul nu va place, sa stiti ca „ESTE DREPT INTR-O PARTE”. Hei, daca nu aveti autoturism propriu, sa asteptati bine mersi transportul cu autobuzul, ca vine, vine si este confortabil, si nu asteptati decat…

    Toate cele bune si noroc maxim pentru ceea ce va doriti !

    1. Da, Doru, sunt de acord cu tine. Însa, prezentarea si recomandarea mea se refera la proiecte de case personalizate, construite, supervizate si duse la bun sfârsit de specialistii care lucreaza tinând cont de preferintele clientului.

      Dezvoltatorii construiesc „în serie”, nu unicate. Aici este diferenta între lucrul cu un birou de proiectare, cu o echipa care pune pe primul loc clientul, fata de explozia constructiilor având ca interes numai îngrosarea propriului buzunar. Daca vrei, exact ca atunci când te duci la o sala de fitness si te amesteci printre 50 de persoane care încearca sa obtina aceleasi rezultate pe care le obtine cea cu antrenor dedicat.

  2. Păi, ce să mai? Apelăm la ei… și gata! Nimic altceva de spus, de sugerat! La obiect! Punct ochit, punct lovit! Multumim, Daniela!

    1. S-ar scuti mult timp, s-ar economisi bani. Calea cea mai simpla si cea mai scurta, pe care, din lipsa informatiilor, o luam în calcul numai dupa ce ne-am lovit de „n” probleme.

Spicuiește, rogu-te!

%d blogeri au apreciat: