Anul 2017 a fost anul meu de grație. Al vostru…?

Anul 2017 a fost, fără dar și poate, anul meu… de grație: Grazie, dragule, pentru cutare…! și, din nou, Grazie, dragule, pentru cutare!  A fost anul în care am fost mulțumită și i-am mulțumit, la rândul meu, pe alții, anul în care am realizat mai mult decât îmi propusesem, dar nu atât cât aș fi putut.

 

Anul 2017 a fost unul în care am făcut câțiva pași mici pentru Omenire, dar mari pentru subsemnata, către un soi de independență. În prima fază, m-am concentrat pe așa-zisa „independență de mișcare”, importantă pentru mine, apoi, în faza următoare, am adăugat câteva bile albe pentru mult dorita independență financiară, pentru un job mai bun, altul decât cele la care candidam, oricum fără succes, până acum. Concret, în prima fază mi-am luat mașină (de fapt, am primit-o cadou de ziua mea, motiv de Grazie, cum spuneam mai sus), în a doua am reușit să iau B1-ul (cursul bazic de limbă germană), un must pentru angajare sau, eventual, calificare pentru profesii mai bine plătite.


Mașina, dragoste la prima vedere, a fost udată, botezată Miss Piselli, prea puțin umblată… e a mea și o iubesc atât de mult, încât am pus-o la păstrare, să nu cumva să se strice sau să obosească.

Cursul l-am finalizat, după ce, în 2015, îl întrerupsesem și despre care credeam că nu o să-l mai continui vreodată, examenul l-am luat cu 163 de puncte, din 165 posibile, deci am motive să mă laud și să mă bucur, mai ales pentru faptul că, ușor-ușor, încep să-mi recapăt încrederea în mine și în posibilitatea de a lua-o de la capăt și acum, la „glorioasa” vârstă de 50 de ani.

Și, da, anul 2017 a fost și unul jubiliar. Îmi place să-l numesc așa. Am împlinit 50 de ani, am mai adunat ceva kilograme, câțiva colăcei, jdemii de riduri și fire de păr alb… un număr în plus la pantofi, două la îmbrăcăminte. Am câștigat ceva bănuți, unii mai munciți, alții mai de-a moaca, dar, mai presus de orice, am câștigat noi prieteni.

În anul 2017 am și pierdut, evident. Am și plâns, am și suferit, am disperat și am făcut crize, m-am izolat, dar, spre deosebire de anii precedenți, am reușit să ies mai repede din fazele care mă trăgeau în jos, grație celor ce mi-au rămas alături, Grazie a Lui, celui care m-a suportat, deși, nu de puține ori, suportarea a fost la limită.

Ce să zic? Un an cu de toate, dar în care bilanțul de la sfârșit a ieșit pozitiv și asta mă bucură nespus. Mă motivează, de altfel, să continui ce-am început, să avansez către ceea ce-mi doresc și, de ce nu (?), să visez la mai mult. Știu că pot, știu că vreau, știu că nimic nu-mi va mai sta în cale în 2018, dacă, bineînțeles, sănătatea îmi va permite, nu-și va revărsa oful tocmai acum.

Dorințele și urările pentru 2018 sunt împărțite, ca de obicei. Cea mai mare parte se îndreaptă către cei dragi, pe care-i doresc sănătoși, fericiți, realizați, cealaltă parte, atât cât rămâne, mi-e rezervată și sunt absolut convinsă că realizările și împlinirile mele vor aduce un plus de bucurie și speranță nu numai mie, ci și celor pe care-i iubesc atât de mult.

2018 va fi un an de regăsire,

renaștere, reinventare a celei ce-a fost, celei ce s-a pierdut timp de atâtia ani în vâltorile vieții. Un an nou, un drum nou, o nouă „eu”, deși – și-o spun cu mândrie – veche-s toată.

Vă aștept din nou pe blogul lăsat în paragină și pe care nu am scris de peste un an, vă aștept și pe blogul nou, adicătelea, cu tematică nouă, care sper să vă placă… vă aștept în viața mea, dacă sunteți sinceri și bineintenționați… sau, dimpotrivă, vă aștept la cotitură, dacă nu!

 

La mulți ani, dragilor!

 

 

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

S-ar putea să-ţi placă şi:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri"; Autor la "Pe cuvânt!"; Colaborator la "Chic-Elite".

8 thoughts on “Anul 2017 a fost anul meu de grație. Al vostru…?

  1. Stai ca m-ai facut praf cu tema noului blog!!! E pe bune, chiar te pasioneaza chestiile astea sau e…metaforic? Oricum, sa fie un proiect frumos iti doresc si sa ai un an tot cu „grazie” ca asa e cel mai sanatos.

    1. Hehehe! Nu ma pasioneaza, ci sunt chiar obsedata de ele. Am vazut zeci de documentare. Nu ma mai satur. Mi-e destul de greu sa ma apuc de scris, pentru ca as vrea ca abordarea mea sa fie diferita fata de cele pe care le-am întâlnit pe alte bloguri de gen, dar lucrez deja la forma. Tema e vasta, interminabila… si riscul pe masura. 🙂
      Un an bun si tie, Crina, cu multe bucurii si realizari!

Spicuiește, rogu-te!

%d blogeri au apreciat: