UA-77766388-2

Toate cablurile duc la…

Cabluri?

O mai exista vreo făptură pe lumea asta care să iubească cablurile? Poate doar cei ce le fac sau le vând! Eu, recunosc, nu le iubesc! Sau mai bine zis, nu le iubeam! Nu le cunoşteam, nu ştiam la ce-mi servesc atâtea. Ştiam doar că le luam în picioare pe unde treceam. Nu am fost niciodată în stare nici măcar să le pun etichete, fluturaşi, fundiţe, papioane… orice, numai să le pot diferenţia. Le-am avut mereu mănunchi… şi dacă eram nevoită să dau la o parte biroul şi să le scot din prize sau aparate, era sfârşitul lumii.

Mă încânta ideea de a folosi cabluri de reţea colorate, dar şi cu astea am păţit-o. Ori de câte ori demontam un router, scoteam cablurile din acesta, nu şi din PC, iar când îl montam pe următorul, conectam în loc de două, patru cabluri. Culori diferite, dar având aceleaşi funcţiuni. Dacă ar fi avut şi maşina de spălat porturi şi cabluri care să se potrivească, cred că o conectam şi pe ea la router. Că de, toate cablurile duc la router! După mine…

Când au apărut routerele wireless şi gadgeturile pe care le puteam conecta fără cabluri, m-am închinat – cu un pahar de bere în mână – la toţi sfinţii întru preaslăvirea ştiinţei şi tehnologiei. Credeam că era singura închinăciune pe care trebuia s-o fac, pentru că, vezi Doamne(!), scăpam de cabluri, probleme de conexiune, reţea, etc. pentru totdeauna. Dar, dragii mei, nu a fost să fie aşa! Închinăciunile continuă şi astăzi, după atâţia ani, şi nu mai sunt de preaslăvire. Eu ştiu de ce… că îs expertă! De fapt, am devenit între timp.

Păi, hai să vă explic mai pe larg…

Până una alta, pentru ca un aparat (oricare ar fi el) să funcţioneze la parametrii ideali, trebuie conectat la energia electrică cu un cablu. Nu-mi vorbiţi de baterii, nu-mi vorbiţi de cordless, pentru că am o mulţime de aparate în casă de genul ăsta şi niciunul nu funcţionează aşa cum funcţionează cele conectate în permanenţă la priză.
În ce priveşte PC-ul, reţeaua, conectarea la internet, aparatele şi gadgeturile legate la acesta, nu spun că sunt contra tehnologiei Wi-Fi. Nu! Chiar mă bucur că există. Este modalitatea în care te poţi conecta de oriunde, doar prin intermediul unei simple combinaţii de litere şi cifre… (password). Este comodă şi, în foarte multe locuri,  gratuită. Dar, repet, nicio conexiune de acest gen nu este atât de bună încât să fie de preferat înaintea celei prin cablu.

Oricât ar vrea „treapta de sus”, cea mai de sus,  să fie înaintea celei „de jos”, de bază, nu va reuşi niciodată. Nici cu trambulină nu poate trece Wi-Fi-ul peste sfânta legătură cu cablul de reţea. Poate că nu voi fi în asentimentul vostru, dar experienţele mele conduc la această concluzie.

Imprimantele noastre sunt Wi-Fi. Avem două. Tastaturile fără cablu… conexiunea se face prin USB sau Bluetooth (nu sunt sigură de ultima, deci nu bag mâna în foc). Mouse-urile, la fel. Sistemul audio al PC-ului meu, Wi-Fi.
Numărul de cabluri s-a redus, evident, dar când am nevoie de imprimantă, conectez cablul. Când am nevoie de o conexiune fără interferenţe, conectez cablul. Când transfer documente sau fişiere voluminoase între două calculatoare, contectez cablul.
Nu le ador, cum spuneam mai sus. Dar sunt de neînlocuit!

Acum vreo doi ani, am primit un router nou de la compania care-mi furnizează internetul. Drăguţ, micuţ, uşor de instalat (ziceau ei), cu o rază de acoperire excelentă (tot ei ziceau)… M-am apucat să-l instalez singură. Ce-i mare lucru?, am gândit. Mă uit pe prospect, bag cablurile şi gata!
Hmmm! Cu cablurile am nimerit-o, pe bâjbâite, după zeci de încercări. Dar configurarea reţelei mi-a pus capac. Ore-n şir la telefon cu băieţii aia drăguţi de la Departamentul Tehnic, nervi, fire de păr smulse şi unghii roase… Nu se lăsa păcălit routerul în niciun fel. Eram tentată să-l repun pe cel de dinainte, care se cam autoinstala. Am avut noroc până la urmă. L-am configurat şi, culmea(!), funcţionează încă.
Dacă ar fi să-l înlocuiesc cu altul – că să mă ţin în trend – m-aş informa la specialiştii de la Conectica şi aş cumpăra un router performant, probabil un 802.11ac (funcţionează pe frecvenţa de 5GHz), sau un 802.11n, dual band, (care funcţionează atât pe frecvenţa 2,4Ghz cât şi pe 5Ghz) uşor de instalat, cabluri şi adaptoare pentru toate aparatele şi gadgeturile pe care le am conectate la PC, inclusiv cabluri speciale pentru gaming şi TV. Astea chiar îmi lipsesc!

De ce cabluri şi adaptoare?

 

Cabluri si adaptoare

Oricât de performant ar fi routerul pe care-l aveţi sau vreţi să-l achiziţionaţi, conexiunea la internet se împarte pe un număr din ce în ce mai mare de echipamente (laptopuri, smartphone-uri, tablete, console de joc, televizoare etc). Routerele standard sunt IEEE 802.11, urmate de literele a, b, g, n, ac (mai nou şi ad, aprobat recent de WiFi Alliance), şi sunt, pornind de la litera „g”, în mare parte compatibile (mă refer la viteza de transfer a datelor pe secundă) cu echipamentele pe care le deţineţi, dar nici cele notate cu „n” şi „ac”, nu fac faţă cu brio tuturor solicitărilor. Cablurile devin astfel absolut necesare pentru ca routerul să facă faţă mai bine la un număr mai mare de aparate conectate simultan.

Logo ConecticaPentru gaming, de exemplu, veţi avea nevoie de un cablu HDMI 2.0 cu rezoluţie 4K, standard pentru televizoare HD, care vă dă cea mai puţină bătaie de cap în cazul în care doriţi să conectaţi PC-ul la TV,  ori de un cablu DisplayPort 1.2a 4K, de preferat pentru PC gaming.  Pentru TV şi video, veţi avea nevoie de cabluri HDMI, adaptoare HDMI-DVI ori convertoare. Pentru o reţea fără interferenţe,  cu viteză sporită, conexiuni simultane şi o rază de acoperire de până la 1000 mp, puteţi achiziţiona un Range Extender Wi-Fi AC 1200, TP Link RE355.

***

-Danielăăăă, hăi! Ne dai o mână de ajutor?… că doar ziceai că eşti expertă! Ne-a sosit routerul! E un router TP Link!

-Ba bine că nu! Dă-‘ncoa! Deci, cablul patch cord cat-6a aici, ăsta gri aici… ăsta alb în priză! Mai aveţi cabluri? Dacă nu, aduc câteva de la mine! Gata! Funcţionează? Booooooooon!!!

Zile ca astea...

Nu funcţionează!!!  Şi doar mi-a zis mama să stau în banca mea! Reţelistică supercalifragilitică! Nu-i bai! Tre’ să fi fost iarăşi una din zilele alea…

 

Banner Aniversare 10 ani de conectica!

-Ce ziceţi? Dăm o raită pe la www.contectica.ro? Mai avem timp să prindem reducerile din „Săptămânile reţelisticii„! Aniversăm împreună cu ei?

10 ani de conectică!!!

*****

 

Surse foto: kableflags.com; dennae pierre; Surse info suplimentare: digitaltrends.com; playtech.ro; pcgamer.com

Proba nr. 7 „Fii expert în retelistică şi conectică” – sponsor Conectica (Impact Advertising)

SuperBlog – 2016

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de blogger!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

10 Comentarii
  1. Ce bine ca-l am pe Mihai! In spatele femeii care se impleticeste-n cabluri, sta un barbat care le descurca! :))) Felicitari pentru articol si mult succes! <3

    • Nu se pune! Te pârasc juriului!!! Al meu e mai „afon” decât mine! Îti dai seama??? :))))

      • :))))) Atunci chiar sunt mega norocoasa cu domnisorul meu! :))

        • Acum juma’ de ora, dispera ca nu era în stare sa puna parola de la Wi-Fi pe noul mobil! 🙂

          • Eu știuuuu că era disperat ANTONIO, că l-am auzit! Când vorbeam la tilifon, nu??? Confirm, deci! Deci… în ce privește conectica mea, e mai macro a ta și se dă mai rotundă, mai închegată, mai documentată; da’ dacă îmi trece expertmania artistică din pieptu’ meu, știu ce expert în tehnică să sun! :)))

          • Da! Confirma, te rog, si faptul ca-s experta în „legaturi la distanta”! :)))) Audio, video… chestii d-astea! Stii tu!

  2. Aia Roșcată îs io!

  3. Nici eu nu suport cablurile prin toata casa. Mai ales atunci cand fac curatenie prin casa. Bine ca a mai evoluat tehnologia.
    Intotdeauna solutiile cele mai bune! Cu sau fara cabluri alegem varianta cea mai buna! Sper!

    • Când a fost Lili la mine, am vrut sa conectam laptopul la televizorul din sufragerie. Nu aveam cablu. Îl aruncasem! Exces de zel! Nu sunt placute daca sunt la vedere, dar exista astazi o multime de variante sa le poti ascunde. Nu le mai vezi, nu te mai incomodeaza la curatenie. Eu ramân la parerea mea. Cablurile sunt de neînlocuit! 🙂

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: