UA-77766388-2

Să dea Domnul să nu am gura aurită!

Generalizarea, în sustinerea unei cauze sau în aprecieri, este cea care pune majoritatii stirilor aparute în media un mare semn de întrebare, „semanând” dubii si temeri în rândul populatiei, în special în ceea ce priveste veridicitatea sau autenticitatea informatiei. În speta, actuala problema a refugiatilor. Suntem confuzi, nu stim ce sa mai credem. Sunt oare toti refugiatii periculosi? Vom avea parte de acum încolo numai de atentate?

 

Uite ca eu nu o sa generalizez. Am sa ma refer la câteva aspecte posibile, previzibile, lasând, asadar, loc si pentru contrariul.

Să dea Domnul să nu am gura aurită!
Ma aflu în Germania de aproape zece ani. Nu ma numar printre cei mai norocosi, adica nu am reusit sa ma integrez „ca la carte”, asa ca punctul meu de vedere poate sa para – la un moment dat – unul invidios. Cu toate astea, va asigur ca nu invidia sta la baza marturiilor de mai jos, ci teama pentru ceea ce poate urma.

Germania, „the dreamland” al Europei pentru aproape toti refugiatii, nu este o tara în care te adaptezi usor. Nu reusesti sa te simti „ca acasa” orice ai face si oricât ai încerca, pentru ca eticheta de „emigrant” îti sta în frunte. Nu-s foarte bucurosi de oaspeti, cum s-ar spune. Desi ziarele si televiziunile vuiesc despre empatia si bucuria cu care nemtii i-au asteptat (si continua sa-i astepte) pe refugiati, treburile nu sunt tocmai asa. Daca ar fi sa-i întrebi astazi pe locuitorii fostei Germanii Federale despre darâmarea zidului de la Berlin, ti-ar raspunde ca ar fi preferat sa se mai ridice zece metri peste. S-au simtit tradati, pacaliti, manipulati de politicienii epocii si iata-i ca, dupa un sfert de secol, înca platesc taxe pentru ridicarea nivelului de trai în Germania Democrata, taxe cu care ar fi trebuit sa contribuie numai doi,trei ani. Temerile sunt acum valabile pentru refugiati, asa ca…
Ursuletii de plus, pancardele cu urari de „bun venit” si florile!!! sunt, cu precadere, „opera” simpatizantilor islamului din aceasta tara si nu atât a nemtilor, care s-au pregatit sa-i astepte – mai degraba – cu mâncare, apa, haine si medicamente (uite ca despre cele din urma nu s-a scris înca). Nemtii sunt cunoscuti ca oameni reci, practici si calculati. Este posibil, însa, ca emotia sa-i fi coplesit pe multi, dar asta s-a întâmplat doar la primele sosiri. Multi dintre cei care au fost sa-i întâmpine o data, s-au retras si si-au vazut de treburile lor la urmatoarele.

Germania ofera, dar si cere. Daca nu ai ce sa-i oferi la rândul tau, nu-ti va fi prea usor. Un simplu calcul al contributiei emigrantilor, de-a lungul a câtorva decenii, la ridicarea si dezvoltarea Germaniei – distrusa aproape toata dupa cel de-al doilea razboi mondial -, arata ca aceasta nu a pierdut. Dimpotriva, investitia în ei în emigranti a fost una dintre cele mai rentabile si profitabile investitii facute de statul german. Comparând-o cu cea a împrumuturilor acordate în ultimii cinci ani Greciei, din care se zvoneste ca Germania ar fi beneficiat de multe miliarde de euro dobânda, cea a investitiei în emigranti s-ar afla pe undeva pe la limita superioara a schemei „ponzi„. Ca altfel n-as putea s-o numesc.  Deci, au nevoie de ei ( de emigranti) ca de aer!

Dar au nevoie de toti?

Se stie deja ca, anul trecut, Germania a refuzat peste 100.000 de cereri ale emigrantilor din Estul Europei si Balcani (multi dintre ei vorbitori de limba germana!). Se stie de altfel ca, tot anul trecut, aceasta s-a plâns pe la Bruxelles ca românii si bulgarii i-au golit, literalmente, vistieriile Caselor de Ajutor Social ale statului, refuzând treptat sa mai acorde orice fel de ajutoare acestora. Este drept ca, în urma cu vreo doi ani, românii, bulgarii, albanezii si înca alte câteva nationalitati, au luat cu asalt Germania, sosind din alte tari din care emigrasera initial si cerând aici drepturi si ajutoare. Dar de aici si pâna la golirea vistieriei este cale lunga, dupa cum se vede. Germania are fonduri! Germania poate sa primeasca anul acesta peste 800.000 de refugiati, poate sa le ofere case – se preconizeaza ca se vor construi peste 300.000 de locuinte pentru acestia -, poate sa le ofere servicii de sanatate gratuit, cursuri de limba germana sau de calificare într-o meserie, scolarizare celor mici s.a.m.d.
Un paradox! Ca-n articolul precedent, miracolul s-a produs. Vistieria statului, golita acum un an, s-a umplut deodata de da pe-afara! Peste 6 miliarde de euro s-au alocat pentru refugiati. Si se vor mai aloca alte câteva miliarde, primariile oraselor în care se afla acestia solicitând deja suplimentarea fondurilor.

Bun! Si daca are, sa dea!, ar spune multi.

Eh, uite, de aici o sa înceapa marea problema a Germaniei, conform multor pareri neoficiale (mentionez asta, pentru ca vad ca numai alea oficiale conteaza).
Daca pâna acum populatia a fost împartita în doua categorii, cea pro emigranti si cea contra lor, de acum încolo va aparea, probabil, o noua categorie: emigranti versus refugiati.

Cum spuneam mai sus, Germania ofera, tu recompensezi. Cum? Muncind, evident.
Munca emigrantilor este prost platita, se stie. Un emigrant munceste din greu pentru o mie de euro pe luna. Din acestia, îsi va plati singur chiria apartamentului/camerei, întretinerea, lumina, transportul, mâncarea si celelalte costuri. Ca acasa. Va plati taxele de rigoare statului german, va beneficia de serviciile de sanatate asigurate „la minimul salariului minim” dar, mai mult ca sigur, nu va ajunge sa beneficieze vreodata de pensie aici. Nu ca n-ar plati-o statul german, ci pentru simplul motiv ca multi dintre cei care lucreaza aici se întorc acasa când (si daca) au reusit sa strânga ceva pentru un nou început pe plaiurile natale. În Germania barbatii ies la pensie la 67 de ani, femeile la 65, asa ca multi din ai lor nu apuca sa se bucure de pensie prea mult, dara altii.

Un refugiat, în conditiile actuale, ar urma sa primeasca de la stat în jur de 400 euro în mâna (lunar), casa gratuit, ajutoare sociale separat de „cota” de baza (pentru achitarea facturilor de energie si altele), scolarizare/calificare gratuita, posibilitatea de a se aproviziona lunar din depozitele Caritas si ale altor institutii de gen, servicii de sanatate (inclusiv stomatologie) oferite gratuit. Care ar fi prostul sa mai lucreze în asemenea conditii?

Cunosc familii tinere, cu copii, carora li s-au acordat, atentie!!!, alocatii pentru copii si ajutor social dupa primele doua luni de sedere în Germania. Nu este vorba, deci, de copii nascuti în Germania (care au un statut aparte), ci copiii sositi cu parintii emigranti. Tatal munceste, mama sta acasa si-si creste copiii, chiria o platesc doar pe jumatate (restul se completeaza de la stat), alocatia copiilor si ajutorul social li se platesc direct în contul acestora lunar si, respectiv, la doua luni. Dar, macar, unul din ei munceste! Pe brânci, probabil.
Cunosc persoane care lucreaza în fiecare an sase luni si alte sase stau acasa, pe ajutor de somaj.
Cunosc persoane care muncesc câteva ore pe saptamâna, munca platita cu modica suma de 1 euro/ora, pentru a putea continua sa primeasca ajutorul social si somajul de la stat, dar acestea sunt mai în vârsta si, ca atare, pentru ele este mai dificil sa se gaseasca un post platit cu minimul pe economie (8,5 euro/ora).
Cunosc persoane care, ca si mine, nu au solicitat aproape nimic statului german. Au muncit pe ici, pe colo, si-au platit chiria si toate celelalte facturi singure, si-au achitat taxele de pensie si somaj „din mâna”, si-au platit asigurarea medicala personal (asigurare privata). Persoane care, ajunse în situatii mai dificile apoi, au cerut un singur ajutor: gratuitate pentru cursurile de limba germana (cursul de integrare B1 – 120 de euro pe luna – timp de aprox. 6 luni) pentru a-si putea gasi un loc de munca mai usor. Si, pâna si acel singur ajutor, le-a fost refuzat!

Eu nu ma încadrez în nicio categorie favorizata: nu mai sunt tânara, nu am copii mici pe care sa conteze statul german în viitor, nu sunt casatorita cu un neamt… cu alte cuvinte, p’asta las-o sa moara acolo unde e, ca nu prezinta interes pentru noi. Pe mine, personal, greutatile de genul celor mentionate m-au îndârjit în sensul bun al cuvântului. Pe altii, i-au revoltat… si pe buna dreptate.

Revenind la refugiati, deci la categoria cea mai favorizata dintre emigranti, îmi permit sa conturez un posibil scenariu pentru viitorul apropiat:
– Multi dintre ei nu se vor adapta noii vieti în Europa, iar cei care vor reusi, vor primi mai mult decât vor fi în stare vreodata sa ofere;
– Vor invoca mereu drepturile lor de refugiati, religia lor, onorarea promisiunilor facute de guverne, iar când acestea vor înceta sa fie respectate, vor protesta si genera conflicte majore;
– Vor cauta sa-si impuna identitatea religioasa, solicitând crearea de noi spatii pentru comunitatile lor;
– Vor destabiliza tarile în care se afla, profitând de lipsa unei unitati a politicii pentru emigranti si refugiati si, mai ales în aceasta conjunctura, în acest haos, de sovaielile autoritatilor;
– Vor face manifestatii, se vor uni si vor deveni o forta în Europa, asa cum bine au „proiectat” jihadistii. Vor islamiza, usor-usor, tarâmurile pe care calca, sub privirile si neputinta noastra, a celor care azi le plângem de mila.

Merita ajutati? Merita oare efortul?

Multi nemti traiesc cu speranta ca… Da! Pentru ca nu le mai place sa generalizeze, asa cum – drept vorbind – nici noua, românilor, nu ne place sa fim bagati toti în aceeasi oala cu romii.

 

Altii, ca mine, considera ca ajutorul dat trebuia sa fie de alta natura, în alt mod. Considera ca, dreptul umanitar si firesc la ajutor l-ar avea cei care sunt înca acolo, care nu au avut bani sa se „salveze”, care înca traiesc adevaratul calvar în campuri de refugiati în care nu a calcat vreodata picior de reporter, unde copii au bubele pe fata cât ceapa si mâncarea sau apa nu exista deloc.
Ajutate acele femei care au luat arma în mâna si au luptat în locurile unde barbatii nu mai exista,  unde tinerii si-au dat viata pentru apararea teritoriului, nu cele care se pozeaza afisând zâmbitoare semnul „V” al victoriei. Ajutati cei care umbla de luni de zile cu aceleasi haine ponosite pe ei, nu cu tricouri Armani, jeans de marca si celuare de ultima generatie! Ajutati cei care cer o saltea sa doarma, nu cei care cer televizoare si Wi-FiAjutati cei care stiu sa multumeasca pentru ceea ce primesc, nu sa critice si sa ameninte cu taierea capului (la propriu) pe cei ce le stau în cale. Ajutati cei care sunt socati de bombe si mitraliere, nu cei care sunt socati de  „asa-zisa Europa civilizata” si striga-n gura mare ca se asteptau la mult mai mult!

Nu, nu toti sunt militanti! Nu, nu toti sunt periculosi! Dar Nu, Nu toti merita ceea ce „mamele adoptive”, disperate sa strânga la pieptul lor un copil nevinovat, le pregatesc, le ofera pe tava! Ca pe un drept garantat…
Îi prefer, si i-as ajuta mereu, pe cei care binecuvânteaza cu gratie divina tot ceea ce au primit în fiecare zi, fara sa considere ca „a primi este un drept si „a oferi este o obligatie.

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: