UA-77766388-2

Rugina rautatii

Vecinii o numesc „betiva”. S-a mutat la noi in bloc de cateva luni. Sau poate un an, nu stiu exact.
O vedeam mai des la inceput. S-a prezentat in prima zi politicos. Mi-a spus ca e noua noastra vecina si si-a cerut scuze pentru tot deranjul cu mutarea, cu zgomotele facute si mizeria de pe scari. A curatat si aranjat totul… a maturat si scarile de deasupra, nu numai cele de pana la apartamentul ei.
De fapt, singura care inca mai face curatenie pe scari, asa cum normele de la noi te obliga ca locatar al blocului.
N-as spune ca mi-e draga, mai ales ca se arunca in discutii mai des cu al meu, Mr. A (asa am sa-l numesc de acum in povestioarele mele), decat cu mine. Stie cateva fraze in italiana pentru ca a fost casatorita pana acum catva timp cu un italian, asa ca intr-un fel sau altul as putea comunica cu ea (eu nu vorbesc germana).

Aducand vorba despre ea de cateva ori, in ideea de a o lauda si totodata ca ma declaram multumita ca n-am ramas singura care matura si-n fata casei, m-am lovit mereu de aceeasi fraza: Cine ma.. betiva aia ?  N-ai vazut cum se clatina ?
Ce usor e sa ranesti pe cineva si sa-i creezi o imagine proasta doar din auzite ! Pentru ca intreband cum si cand, raspunsul pe care-l primeam era de genul „pai mi-a spus mie cineva care o cunoaste bine”.
Eu n-am vazut-o clatinandu-se niciodata. A venit o data la usa mea si m-a intrebat daca nu cumva am vazut sau auzit ceva cu o seara in urma, pentru ca era pentru a doua oara cand i se fura bicicleta legata de copacul din fata blocului.
Nu am fost in casa ei, dar stiu ca traieste singura. Tot vecinii „m-au informat” ca si-a facut lux dintr-un apartament modest, intr-un bloc vechi in care multe usi stau sa cada, scarile sunt imbracate in linoleu iar pe pereti este lipit tapet de proasta calitate.
Ei si ? Bravo ei, inseamna ca se respecta. De ce n-ar face-o ? Oricum intre cei patru pereti isi petrece cea mai mare parte din timp. De ce n-ar transforma o darapanatura intr-un asa zis lux in care ea sa se simta bine ?
Si tot asa, vorbele urate continua sa curga la adresa ei, de mai mai ma face curioasa desi nu sunt din fire.
Ieri seara am vazut-o intamplator. Stateam la bucatarie, pregateam cina .. ah, am uitat sa spun, ieri se serba cica ziua anti-dietei. Dar sa revin la subiect… avea in mana o pernuta. S-a asezat pe banca din micul spatiu verde din fata blocului. Primul impuls a fost sa merg si eu afara, poate reusesc sa schimb cu ea doua parole. Dar mi-a luat-o inainte altcineva. O alta vecina, tot la fel de barfita ca si ea.
Am profitat de ocazie si cum promisesem ceva timp in urma o cafea, am umplut termosul, am luat doua cani de plastic, lapte si un pic de zahar si am iesit cu cafeaua in intampinarea celor doua vecine.
Ar fi vrut sa raman cu ele .. m-au intrebat chiar „dar cana ta unde e ?”. M-am scuzat politicos inventand chestia cu cuptorul aprins si am intrat in casa. Le urmaream ca o tata autentica de la geam. Erau vesele, isi turnau cafea si-si aprindeau una alteia tigaretele.
In cateva secunde minute cerul s-a intunecat si s-a pornit o ploaie de mama focului. Au disparut amandoua. Se aud chicoteli in holul blocului, asa ca s-au retras in micul lux din apartamentul de deasupra.
Ei lasa, o sa-mi aduca termosul maine mai mult ca sigur mi-am spus si mi-am continuat treaba prin bucatarie.
Dimineata suna cineva la usa. Deschid. Era una din ele (nu vecina mea de deasupra). Imi returneaza termosul si canile, imi multumeste si pleaca spunandu-mi ca urmatoarea cafea o ofera ea.
Trece juma de ora si din nou suna soneria. De data asta era vecina mea, betiva, cum o numesc ceilalti. Imi multumeste si ea pentru cafea, mai mult imi spune ca a fost extraordinar de buna (???). O invit in casa, dar se scuza .. „trebuie sa plec, ma duc la spital”. O intreb daca e totul ok si-mi spune. „Repet analizele, am ciroza. Mi se usuca ficatul si trebuie sa-mi schimbe tratamentul din nou”. M-a intristat. Ma gandeam la ceea ce ziceau ceilalti despre ea. Oare nu se gandea niciunul ca acea femeie bolnava, singura, cu ficatul uscat de atatea suparari probabil si nu de atata bautura s-ar putea clatina de durere ? Sau de atatea medicamente cate ia ca sa se tina inca pe picioare ?
E slabita, palida. In privirea ei le vezi pe toate: suferinta, durere, singuratate. In ochii celorlalti e o betiva. Iar gura lor pacatoasa n-o pot inchide eu. N-o s-o inchida nici bunul Dumnezeu vreodata. Gura pacatoasa, innegrita de rugina rautatii…

P.S. – Imi imaginez usor acum ce-o fi la gura lor cand trec si eu prin micul parculet din fata casei. 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de bucătăriţă";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: