UA-77766388-2

Revelion… „de pomină”!

Revelion 2015… un Revelion de care să-mi tot aduc aminte de acum încolo!

Anul ăsta s-a nimerit să fiu singură de Revelion.

Fără partenerul domestic, adică.

Nu-i bai, mi-am spus! Am mai „petrecut” singură de Revelion! M-am aflat şi alte dăţi la cumpăna anilor, fără să ştiu dacă acea cumpăna era o îmbrăţişare a vechiului cu noul, o predare a ştafetei, sau doar o noapte banală în care vedetele sunt ultimele secunde şi focul de artificii.

Ador focul de artificii. Ador şi secundele. Le alint numindu-le, mai mereu, clipe.

Anul ăsta, însă, le-am urât pe vedetele Revelionului.

Eram acasă cu Ricci, malteserul nostru iubit. M-am mirat toată perioada Crăciunului că n-am auzit deloc bubuituri, dar, pe 28 Decembrie, m-a lămurit prima ştire a dimineţii: De astăzi se pun în vânzare „grenadele”!

În câteva ţări au fost interzise focurile de artificii realizate de amatori sau persoane fără pregătirea necesară.

Motivul?

Credeam iniţial că era vorba de sutele de accidente care se întâmplă datorită utilizării incorecte ale acestora. Şi, ca să mă leg de asta, vă spun că la noi, în Germania, s-au luat măsuri drastice împotriva comerţului cu artificii artizanale, ilegale, fără să fie certificate şi aprobate de forurile competente.
Mai mult! Vânzarea, chiar şi a celor legale, s-a făcut numai pe data de 28, până la orele 19,00.

Motivul real al celor care le-au interzis deja a fost altul, însă: panica pe care o stârnesc bubuiturile bietelor animale. Nu numai câinilor, pisicilor, ci tuturor animalelor. Respect!

În fiecare an, de câţiva încoace, am fost plecaţi de Revelion. Când am fost mai departe de casă, Ricci a mers cu noi. Alte ori am fost „nevoiţi” să-l lăsăm singur acasă. Ştiam că se sperie oarecum, dar nu mi-am imaginat vreodată cât de mult şi halul în care suferă.

Am făcut Revelionul 2015 cu el în braţe!

O noapte pe care n-o s-o uit în veci!

Am primit invitaţii de la trei prieteni. Toţi, dragii de ei, s-au gândit la mine: să nu fiu singură în ultima noapte a anului. Doi dintre ei mă acceptau şi cu căţelul, drept pentru care le mulţumesc.
Cu toate astea, nu am reuşit să merg niciunde. Nici măcar să sar doi metri vizavi, la vecini, şi să mă bucur, să petrec cum se cuvine.
N-am putut să-l mai dau jos din poale… ba chiar, l-am avut pe Ricci pe post de fular, căciulă, pentru că, în încercare lui de a se ascunde, se căţăra pe mine până în creştetul capului.

Anul ăsta a fost primul în care mi-am pus, cu adevărat, întrebarea: La ce bun atâţia bani cheltuiţi?
Când am văzut la televizor ce cozi erau la magazinele care vindeau artificii, câţi bani se „aruncau în aer” pentru o plăcere de câteva minute (zeci, poate)… cum se îmbulzeau, se călcau în picioare, se „omorau”, la o adică, pentru câteva petarde!!!

Ce meschini suntem! Ce egoişti!

Animalului nu-i poţi explica nici ce sunt alea, nici că o să se potolească la un moment dat, nici că-i Revelion sau altă sărbătoare! Nu reuşeşti să-i alini cu nimic suferinţa.

Dar, oare, de ce mă mir?

Le ucidem, de când lumea, mai mult pentru capricii decât pentru nevoi esenţiale!

Anul ăsta am urât artificiile, da! Am urât secundele, minutele, orele… Am urât mizeria de după… Am urât Revelionul, ce mai! Din dragoste pentru Ricci…

Voi reconsidera toate acestea, deşi nu sunt sigură, atunci când vom înţelege cu toţii că focul de artificii este frumos văzut de la distanţă. Că bubuiturile şi petardele aprinse chiar sub geamul nostru (cei de la parter) nu sunt decât o iluzie a ceea ce ar trebui să fie un foc de artificii plăcut. Că zgomotul infernal nu marchează, nici pe departe, începutul unui an liniştit, cu pace-n suflet şi-n simţiri… că după, totul arată mai degrabă a scenă de război decât a sărbătoare.

Nu cred că vor reuşi mulţi să înţeleagă mesajul. Poate doar cei care, ca şi mine, au strâns la pieptul lor animăluţul speriat… ore în şir.

 

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de bucătăriţă";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

6 Comentarii
  1. Pisicile maică-mii nici ieri nu prea au ieșit de pe unde se ascunseseră…
    Dincolo de frumusețile sărbătorii, există în egală măsură haos, nesimțire, mizerie…etc.
    În esență…ar trebui să facem ceea ce ne aduce bucurie, nu? Si, la fel, ceea ce nu supără pe ceilalți.
    Stai că eu sunt din alt film acum!

    Ăăăă…La mulți ani! 🙂

    • Da, nu spun ca nu ar trebui facute deloc. Dar exista locuri mai izolate, spatii în care s-ar putea face fara sa deranjeze nimeni pe nimeni. Toate resturile petardelor erau sub geamul meu. De sub geamul meu le-au lansat toti în seara Revelionului.

      La multi ani, Diana! Ce bine ca ne putem citi mai des acum!

  2. Mie imi plac artificiile si apreciez eforturile care se fac doar pentru frumos, pentru bucuria ochiului si a sufletului, chiar daca este o arta atat de efemera. Totusi, ma refer la cele oficiale, realizate in spatii cu aceasta destinatie speciala de catre profesionisti pirotehnisti, si nu la petarde, pocnitori sau artificii destinate „amatorilor”. Acestea reprezinta un real pericol pentru toata lumea, nu doar pentru animalute.

    • Cele oficiale îmi plac si mie, Cristina. Înainte ma bucurau si astea mai micute, realizate de amatori. De câtiva ani, însa, parca a înnebunit lumea cu totul. Astea pe care le cumpara ei din magazine (si dau pe ele sute de euro) bubuie… nu fac altceva decât zgomot si mizerie. Ici-colo se aprinde una mai acatarii si se înalta câtiva metri. În momentul în care ies afara peste 30-40 de insi din doua,trei blocuri alaturate si aprind petardele alea, ma mir ca nu-i apuca teama macar pentru copiii pe care-i cara cu ei si care stau gramada, la nici macar un metru distanta de locul în care le dau foc.
      Câinii mai mari latrau toti, al meu era „varza”… mort de frica, realmente. S-a linistit de-abia la o ora dupa ce au încetat.
      Plângea de frica… Nu mi-am imaginat asa ceva, sa fiu sincera.

  3. Eu nu am strans nici un animalut la piept, insa te inteleg din tot sufletul. Nu sunt si nu am fost niciodata de acord cu petardele, artificiile, etc. Defapt…pentru mine Revelionul nu inseamna nimic.

    • Cineva îmi reprosa (într-un privat) ca m-am afisat deranjata si ca, citez, „ce sa mai zica ei, cei care au copii mici?”
      Eu am spus cum am petrecut eu si, recunosc, este prima oara când am trait o experienta asemanatoare.

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: