UA-77766388-2

Pastele, intre traditie si crunta realitate

Intre atatea posturi – „Postul Pastelui”, „Postul cel Mare” care insumeaza 48 de zile (mai multe decat are Blogul meu … ce comparatie !?) m-am gandit sa postez si eu exact in „Saptamana Patimilor”, mai mult decat atat, in „Joia Mare”.
Maine-i post negru, asa ca doar citesc.

Iata cateva traditii legate de sarbatorirea Pastelui la noi.

Cica in Bucovina, s-ar duce fetele in noaptea de Inviere in clopotnita si ar spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceeasi apa, pe care o pastreaza acatarii, ca pe o autentica „Rose Water”, isi spala fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase si sa alerge feciorii dupa ele tot anul. Run baby run …
In Banat se impart mesenilor lingurite de pasti (vin si paine sfintite), in zona Campulung Moldovenesc se sfintesc bucatele cosului pascal precum si simbolurile bucuriei pentru intregul an: seminte de mac – pentru a alunga seceta, sare – pentru a aduce belsug, zahar – pentru a vindeca vitele bolnave ???, ceapa si ustoroi – pentru a alunga insectele, s.a.m.d.
Pe la moti, se ia toaca de la biserica in noaptea de Pasti, se duce in cimitir si se pazeste pana la furtul acesteia (daca se fura .. si banuiesc ca da). In orice caz, a doua zi se asterne ospatul oferit fie de hoti (daca n-au reusit sa fure toaca), fie de pagubasi (daca delictul s-a infaptuit).  Ce mai conteaza ce si cum, basta ca se infrupta toti ! Dragut oricum…
Maramuresenii, mai sensibili la alegerea protagonistilor, trimit copilasii pe la portile vecinilor sa anunte Invierea Domnului. E musai sa-ti treaca pragul casei mai intai un baietel … cica femina e samanta de scandal si-ti umple casa de discordie pentru tot restul anului (sau vietii, cine stie ???). Traiam intr-o lume patronata de masculi, asa ca … domnisoarelor, asteptati-va randul ! Poate peste vreo doua secole puteti pasi impreuna cu baiatul pragul casei vecinului.
Prin Moldova se pun oua rosii si albe in lighean cu apa (obligatoriu ceva monezi pe fundul ligheanului … nu cumva sa uitati !) iar copiii … doar copiii, isi spala fata cu apa asa incat sa atinga neaparat cu obrajii outele care le vor aduce un an plin de bogatie. Unde dai si unde crapa .. Sa atinga cu fata ouale ? Mai corect era sa atinga in vreun fel monezile, sau nu ?
Am lasat la urma pe cea de la Calarasi, ca sa se lege bine de continutul postarii mele.
Deci, in acea zona credinciosii aduc la slujba de Inviere oua rosii, cozonac si … cocosi albi ! (crescuti si dresati anume pentru a vesti Invierea Domnului). Norocosul este cel caruia i-a sunat ceasul .. pardon, i-a cantat primul cocosul, dar partea frumoasa de-abia acum urmeaza: dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.   Eh, asta da maniera ! Demna de un Pasti fericit daca, asa un pic ironica sau chiar cinica, vad eu o sarbatoare crestineasca … indiferent care ar fi ea la urma urmei.
N-am fost prea dusa la biserica, asa ca imi cer scuze daca postarea mea ofenseaza in vreun fel pe cei mai religiosi ca mine.
Nu-i nici macar vina mea. Am crescuta la oras, in capitala, unde pe vremea cand probabil in locuri mai pline de traditii se construiau sau renovau bisericile si manastirile, chiar cu micul contribut al credinciosilor, la noi se demolau, se inchideau, curtile lor umpleau de resturi  menajere sau fiare vechi… pe vremea cand in micile biserici din cartier nu vedeai nici urma de preot si te intampinau la poarta Sfantului Lacas trei, patru caini care se aciuisera p’acolo.
Pe vremea cand, trecand prin dreptul bisericii, se aruncau biletele de tramvai utilizate sau hartia de la inghetata in curtea acestora… ca tot nu-i nimeni acolo.
Si apropo, cand vedeam cate o batranica inchinandu-se in autobuzul care tocmai trecea prin fata bisericii, ma-nchinam de inchinarea ei …
Fac parte din acea generatie de aur a epocii ceausiste in care „Tatal Nostru” ar fi fost redactat si adaptat la fiecare congres al partidului, daca era posibil.
De preoti… ce sa mai vorbim ? Persecutati, urmariti, batjocoriti asa incat au fost nevoiti si ei saracii (?) sa se adapteze la noile standarde ale societatii in care traiam (si asa au ramas!).
La cununie am asteptat preotul in fata bisericii vreo doua ore… desigur avea de facut ceva mai bun decat sa ma „lege” pe mine in fata Domnului.
Ne nastem ca fii ai lui Dumnezeu, ne crestinam o data cu Botezul si pierdem pe parcurs tot ceea ce inseamna crestin in adevaratul inteles al cuvantului … uman, bland, bun, devotat, generos.
Cati dintre noi isi aduc aminte de cei nefavorizati de soarta, de batranii care se lupta cu nevoile zi de zi … care trec prin fata galantarelor impopotonate cu tot felul de deliciuri pascale si, cum spunea un fost sef al meu, ling vitrinele pentru ca mica pensie nu le ajunge sa cumpere o bucatica din traditionala carne de miel ? 
Sau de copiii nimanui ce zac prin orfelinate asteptand cu nerabdare iepurasul salvator? Sau de familiile cu multi copii care impart oul de pasti (mai nou Kinder-ul) in patru-cinci parti si pun surpriza in vitrina ? 
De bolnavi, de cei in suferinta ? 

Alergam din magazin in magazin sa ne umplem masa de bunatati, ciocnim ouale si bem vinul, mergem la biserica .. asa, de forma, sa vada vecina ce rochie noua ne-am luat, cadorisim pe cei dragi cu daruri scumpe iar daca intamplator ne bate la usa un amarat sa ceara o buca’ de pasca, facem finta ca nu suntem acasa… desi petrecerea-i in toi.

Nu generalizez, ar fi pacat cu adevarat. Privesc doar in jurul meu si constat cu stupoare, inca o data, ca nu suntem atat de crestini cat vrem sa parem.

Aparte de tot ceea ce m-am dezlantuit mai sus, imi aduc aminte Pastele ca pe o sarbatoare a primaverii, a retrezirii la viata dupa lungile si infriguratele ierni, a bucuriei si sperantei, a razelor macedonskiene de soare…

Nu e de aur: e de raze.

O-ntind grifonii ce-o susţin.
E dătătoare de extaze,
Cu ea-n onoarea ta închin.

În scânteierea-i de topaze

Cuprinde-al nemuririi vin.
Nu e de aur: e de raze.
O-ntind grifonii ce-o susţin.

E arta pură, fără fraze,

E cerul tot de soare plin.
Talaze largi, după talaze,
E sufletescu-avânt deplin,
Nu e de aur: e de raze.

Surse:

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de bucătăriţă";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: