UA-77766388-2

Miracolele vietii

Miracolele sunt precum fericirea: de scurta durata, dar îndeajuns pentru a-ti da seama ca ele exista. Vin mereu în doze mici, portionate pe zile, luni sau ani. Pe vieti, poate…

Momente potrivite, la timpul potrivit.

Bucura-te de ele atunci când vin, asa cum vin, si nu-l mânia pe Dumnezeu! Nu fi hapsân, nu cere mai mult decât ti se ofera!

Fa un simplu exercitiu de imaginatie:
Ti-e foame. Foarte foame. Ai mânca orice, numai sa-ti potolesti foamea. Doamne, cât ai mânca! Primesti, însa, o invitatie la un restaurant de lux. La unul unde se servesc delicatese, în portii mici. La un restaurant unde marele polonic este o mica lingurita. O creuzeta din portelan în care intra numai 20 ml de ceva din care n-ai gustat vreodata. Sau n-ai mai gustat demult. Acei 20 de ml de ceva nu-ti ajung nici pe-o masea. Nu-ti potolesc foamea si te simti frustrat. Cum? Asa mi-e dat? Când mi-e atât de foame sa ma multumesc cu atât de putin? Ai fi preferat, desigur, o invitatie la un rodizio unde manânci cât îti încape în burta… si iei si la pachet, daca doresti.
Pai, dragii mei, asta-i paradoxul! Si miracolele încep odata cu el. Putinul devine îndestulator exact atunci când ai nevoie.

 

Am promis trei ani la rând ca ajung acasa, la ai mei. Anul asta ar fi fost unul special. Doua aniversari cu cifre rotunde, reîntâlnirea, dupa 20 de ani, cu cea mai buna prietena a mea din tinerete, cunoasterea altora mai noi si sa nu mai vorbim de disperarea cu care voiam sa-mi revad fiul si mama. M-am hotarât în ultima clipa si, desi îmi tot spuneam ca nu-i momentul cel mai potrivit, am plecat catre tara. Ce greseala as fi facut daca ascultam vocile mintii!
Poate ca nu a fost concediul perfect, dar a fost exact atunci când aveam nevoie toti. Si eu, si cei cu care m-am vazut. A fost ca un miracol. De scurta durata, dar atât cât sa-mi dea un nou imbold, sa ma retrezeasca la viata.
Miracolele exista, da. În fiecare zi, pentru fiecare dintre noi. Le-am simtit în zâmbetul tuturor, în lacrimile de fericire, în îmbratisarile calde. Le-am simtit deodata cu fiecare pas pe care l-am facut acolo. Le-am simtit în fiecare moment si, de ce sa mint, as fi vrut sa tina o eternitate. Pentru ca mi-era foame… atât de foame! Dar m-au hranit, asa cum spuneam, dozat, portionat. Am servit miracole la creuzeta. Si stiu c-or sa mai fie! Am ales, deci, sa-mi hranesc sufletul cu putin, dar des. Am ales sa vad minunatiile din jurul meu în fiecare lucru care ma multumeste, care ma face fericita. Pentru ca, asa cum spunea si marele Einstein, „exista doua moduri în care poti sa-ti traiesti viata: ca si cum nimic nu este un miracol sau, dimpotriva, ca si cum totul este un miracol„.

 

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: