UA-77766388-2

Medalia de merit

Medalia de merit
Sursa foto: edu-news.ro
Scriam cândva, prin primavara, un articol despre vecini, bârfe si rautati. Scriam atunci, cu atâta compasiune, de faptul ca, desi de putin timp mutata în bloc, vecina cea noua era pusa deja la zid. Era catalogata si atacata pe la toate colturile de sacalii doritori de carne proaspata. Desi ei se hranesc cu hoituri!
Îmi mentin parerea despre bârfa si rautatile de care suntem capabili noi, oamenii. Le-am urât întotdeauna si am cautat, pe cât mi-a fost posibil, sa ma tin departe de ele. Adica, sa nu bârfesc, sa nu ranesc, si, mai ales, sa nu dispretuiesc o persoana pentru a fi în ton cu multimea.
A  te tine tu departe de bârfe si a nu pleca urechea, nu înseamna nicidecum ca nu esti la fel de bârfit de cei care participa activ la astfel de actiuni. Din contra, poate mai mult. Cred ca asta este cel mai bun exemplu în practica al zicalei „Cine nu-i cu noi, e contra noastra”.
A trecut jumatate de an de atunci. Eu nu m-am schimbat. Vecina, da. Cel putin în relatia cu mine. Direct. Si perpendicular !
La putin timp dupa ce-am scris articolul, adica dupa episodul de dreptate pe care consideram ca i l-am facut, fara sa ma laud ei vreodata, l-a oprit pe strada pe al meu si l-a întrebat compatimitoare (de altfel) daca are probleme cu mine. Al meu i-a raspuns sec ca nu si a chestionat-o, la rândul lui, cum si de ce aceasta întrebare. Simtea ca-i tine partea, asa ca si-a permis. Sigur ca raspunsul ei a fost mai degraba un avertisment decât o justificare: „O aud tipând mereu si m-am cam saturat !”
Ajuns acasa, al meu mi-a povestit despre abordarea si critica vecinei, dar eu nu l-am crezut. Chiar am glumit pe tema asta ceva timp, spunându-i ca niciodata o femeie nu l-ar întreba si compatimi pe un barbat fara ca, în prealabil, sa afle parerea femeii acestuia. Daca tot o roade curiozitatea…
M-am înselat amarnic.
Cu vreo doua luni în urma, m-a abordat pe mine de data asta. Aceeasi întrebare, aceeasi justificare, acelasi avertisment. Pe moment, m-am scuzat. Casele sunt vechi, peretii subtiri, geamurile mereu deschise, etc. etc. Am considerat, însa, ca merita si o alta precizare asa ca am  asteptat-o la iesirea din magazin (unde ma abordase) si am invitat-o la un cappuccino, la chioscul de lânga. M-am spovedit putin, sperând ca întelege situatia (ca femeie), mi-am cerut iar scuze si am promis ca ma voi controla asa încât sa n-o mai deranjeze vreodata glasul meu ascutit.
A venit, deci, rândul sa-i povestesc eu alui meu despre discutia cu ea. Straniu, nici el nu m-a crezut, gândindu-se ca i-am copt-o eu, ca raspuns la povestirea lui. Oricum ar fi, am decis împreuna sa ne strigam mai pe muteste în casa. Dar microbul se inoculase deja. Ori e curioasa vecina din fire, ori, cu adevarat, vorbim prea tare.
Acum e liniste în casa. Atât de liniste, încât auzim noi fiecare miscare a vecinei de deasupra. În fiecare zi, fiecare noapte, fiecare ora, fiecare minut. Mobile mutate, scaune trase, tocuri pe parchet, alergaturi si râsete în hohote. Deranjante! Mult mai mult decât momentele de furie de la parterul nostru. Ne gândeam s-o abordam si noi, dar am renuntat imediat dându-i, din nou, credit ei si luând în considerare scuza mea de dinainte cu casa veche si peretii subtiri. Mi-am întrebat ce-as rezolva daca as bate la usa ei acum ? Ce tupeu ar trebui sa am s-o fac ? As pune doar paie pe un foc care mocneste de câteva luni si chiar n-as vrea.
Cu o saptamâna în urma, bate cineva la usa. Deschid. Era vecina de sus. Ma întreaba iritata de când n-am mai maturat coridorul parterului si cele câteva scari de la subsol: „Stii ca trebuie sa faci de doua ori pe luna, nu ?”.  Am facut, îi raspund fara sa dau prea multe alte explicatii. Dar ea insista, sugerându-mi sa bat si la vecina din fata (adica tot de la parter) si sa-i spun si ei ca trebuie sa facem prin rotatie. Îi raspund, din nou cu calm, „si ea face”. Dar nu-mi da pace. Îmi arata teancul de ziare si publicitate pe care îl rasfoieste si-l împrastie pe scari fiecare locatar, presuletul de la scarile care duc la etaj … si asa mai departe.
„Draga vecina, presuletul ala nu-si are sensul acolo. La parter suntem doua familii. La etaje, înca sase. De trei ori mai mult. Pe la parter trec toti, inclusiv ce-i care va viziteaza. Eu n-am urcat niciodata pe scari. Ba da, o data. Când te-am ajutat pe dumneata sa cari butelia încarcata.
La parter va stergeti picioarele pe pres toti, lasând acolo frunze, pamânt, rahati de câine luati pe talpi, carucioare de copii, biciclete si, nu de putine ori, punga cu gunoi, pentru ca va aduceti aminte jos ca tocmai ati uitat cheia de la usa de acces în gradina, unde se afla tomberoanele. 
Spune-mi, draga vecina, ti-ar place sa stai la parter în cazul asta ? Maturând o data pe saptamâna nu ajuta. Nu ajuta nici daca am face-o zilnic sau ora de ora pe timp de ploaie. Nu ajuta, atâta timp cât va scoateti ce nu va serveste din cutiile postale si le aruncati pe prima treapta a scarii. Nu ajuta, atâta timp cât presul pe care l-am pus afara sa va stergeti picioarele înainte de a intra în bloc l-ati dat la o parte si l-ati înlocuit cu cel din interior. Nu ajuta, atâta timp cât cosul de gunoi de plastic pe care l-am cumparat special pentru a pune posta si publicitatea nedorita a disparut fara urme.
Nu ajuta nici sa ne numesti maimute primitive pe toti, considerându-te singura fiinta rationala si educata din bloc”.
Si tot asa… pâna când am reusit sa închid usa pe care o tinea blocata.
Mai nou, am aflat ca ma bârfeste. Nu cu grupul de profesioniste. Cu altcineva care, ca si mine, i-a dat credit si o compatimeste. Ma bârfeste cu exact ceea ce eu, cu glasul meu ascutit, i-am povestit la un biet cappuccino.
Am cautat sa înteleg. Dar nu reusesc. Înteleg doar doua chestii: ca pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti si … împrumuta-te, doamna, dar la cine merita ! Cu alte cuvinte, spune despre necazurile si probleme tale numai cu-i merita sa le stie.
Ma tem, însa, ca nimeni nu mai poarta astazi o astfel de medalie. Medalia de merit.

 

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de bucătăriţă";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

2 Comentarii
  1. Pe mine cred ca m-ar fi trecut toate caldurile de furie inca de la inceput. Batranii care au scos proverbul "pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti" stiau ei ce stiau despre firea omului… 🙁

  2. Sunt o persoana cumpatata si calma, din fire. Si excesiv de toleranta. De aici, momentele de rabufnire dupa zeci de situatii în care bunul meu simt este considerat prostie. Ma doare si ma deprima "prostia" mea, dar nu reusesc sa ma schimb. Când le vad ca se strâng la scara blocului sau îsi monteaza "cortul bârfei" în gradina, ma jenez pâna si sa-mi duc punguta cu gunoi afara.
    Daca s-ar grupa sa-si împartaseasca vreo noua reteta sau din experientele proprii, nu m-as jena. Ba chiar le-as da si eu ceva retete. Dar, nu! Ele nu se strâng pentru ele, ci pentru a-si aduce "la zi" chestiile altora. Si ma cuprinde, atunci, tristetea. Si, totodata, dorinta de a ma izola mai mult. Tot mai mult…
    Credeam cândva ca, daca nu particip la "dezbateri", scap. Credeam ca vreo minte mai luminata ar zice doar atât: "las-o în pace, ca asta nu se amesteca !".

    Eu as putea trai într-un muzeu al antichitatilor. Al vechiturilor, al neadaptatilor. Lumea asta normala mi-a pus pecetea: anormal, vulnerabil, sacrificabil.
    O sa ma devoreze sacalii si pe mine. Dar o sa aiba de tras. Eu nu mai sunt o "prospatura".
    Asta e. Daca o sa-mi mai ramâna vreun picior nedevorat, o sa topai pân' la piata în ala. Si o sa economisesc la sosete si la încaltaminte, mai mult ca sigur.

    Citeste, daca n-ai facut-o deja, si "Rugina rautatii", ca sa ai tabloul complet al relatarii.

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: