UA-77766388-2

Mama Lumu şi momentele de neuitat

Ultima surpriză pe care am făcut-o mamei s-a lăsat cu rupere de noadă! Nu a mea! Şi nici a ei!

Dar, mai bine să vă povestesc…

Vara trecută am decis să fac o surpriză sărbătoritei, sora mea mai mare. Veneam la aniversarea a 50 de ani ai săi. Deci, iniţial, surpriza era doar pentru ea. Dar, şi cine oare m-a pus?, m-am gândit că ar fi frumos s-o surprind şi pe mama, care nu mă mai văzuse de 3 ani de zile. Aşa că, am combinat cu fiul meu, Cristi, să mă ia de la aeroport şi să mergem direct la mama acasă.
Am pregătit scenariul pe drum: Cristi o scotea cumva pe mama din casă până la uşa blocului, unde dădea cu ochii de mine… şi se topea toată.

Zis şi făcut!
– Mamaie, sunt eu, Cristi! îi spune fiu-miu la interfon.
Mama Lumu deschide şi-l invită în casă. Văzând că nu are cum s-o facă să iasă afară, îi cere fictiv ajutorul pentru bagajele din taxi (nu venisem cu niciun taxi, dar ăla fu motivul pe care Cristi îl inventă ad-hoc). Şi doar ce-o aud pe mama!
– Gabriela (către sora-mea mai mică)! Pune ceva pe tine şi haide repede afară să-l ajutăm pe Cristi!
Aud apoi un „buuuuuf!!!” venind din casă… schelălăituri şi ceva înjurături (finuţe, de altfel) printre dinţi. Dăduse cu fundul de gresie don’şoara Gabriela! Noroc că-i mai firavă, că, de nu, înlocuiam gresia pe toată durata concediului!

Mama îl urmează pe Cristi, aproape în transă.
Mă vede la uşa blocului, mă salută… „Bună ziua!”… o salut şi eu. Ajunsă-n stradă, Cristi-i spune că a plecat taxiul! Cu bagajul, evident, gândind că dacă prima oară nu m-a „văzut”, mă vede când se întoarce.
Da’ de unde! Mama, disperată că a plecat taxiul, trece şi a două oară pe lângă mine, mă salută… „Bună ziua!”… o salut şi eu.
Face cale-ntoarsă în stradă, văicărindu-se şi uitându-se lung după fugar. A treia oară, se îndreaptă către mine cu intenţia să mă întrebe dacă nu cumva am văzut numărul maşinii, ceva de genul ăsta…
– Mamaaaaaaa! Eu sunt bagajul lui Cristi!!!
A încremenit! Şi chiar şi-aşa, încremenită, încă îi zbura gândul la hoţomanul de taximetrist.

Eh! Mama  e o figura! De stil, cum bine aţi priceput! Este cea mai potrivită persoană pentru a-i face surprize de orice fel. Efectul se multiplică! E înzecit!
În plus, pe Mama Lumu n-o scoţi din ale ei! Nici din haine, nici din paporniţele cu care merge la piaţă, nici din casă, mai departe de Profi, unde-o cunosc toate vânzătoarele ca pe un cal breaz. Nici din sărite n-o scoţi prea uşor! Cu toate astea, dacă reusesti s-o „păcăleşti”, distracţia iese de minune. E simpatică, glumeaţă, mereu pusă pe şotii. Îşi ţuguie buzele la telefon şi-şi face o voce copilăroasă, de cel de la celălalt capăt al firului e tentat s-o întrebe: „Mămică ta este acasă?”

Azi împlineşte 74 de ani. Unii le-ar spune 74 de primăveri. Eu le zic toamne, pe bună dreptate!

***

– Mama, ia o piatră-n gură!!!
– De ce?, se răsfaţă…
Ştie că urmează o surpriză, nu? Dar nu bănuieşte nici în ruptul capului despre ce e vorba.
– Nu mai întreba! Ia-o… şi gata! Hai la coafor să te aranjezi puţin, că nu avem mult timp la dispoziţie!
– Dănuţa, mamă! Ce-ţi veni? Mai mare surpriză decât venirea ta, nu poa’ să existe!
– Ba să fii sigură că da!

Se perpeleşte, se gândeşte, trage cu urechea la ce vorbesc la telefon… dar misterul rămâne nedezlegat. Mai puţin gura-i, care nu-i mai tăcea! Şi bolborosea, şi bodogănea…

Pornim toţi membrii familiei la aceeaşi oră, cu aproximaţie, dar din locuri diferite ale oraşului, şi stabilim să ne întâlnim în faţa Hotelului Domenii Plaza, aparţinând lanţului de hoteluri-boutique Residence Hotels, primele de acest tip din România, ofertele acestora fiind personalizate. Vă aduceţi aminte că petrecusem, eu cu mine, un weekend de vis la un astfel de hotel, dar fu la Arc de Triomphe, tot din cadrul Residence. De aceea, mi s-a părut locul cel mai potrivit pentru a o sărbători pe mama. Aranjasem o masă de 10 persoane pentru seara respectivă şi un meniu de… din două, una: ori rupea gura mamei, ori rămânea nemâncată exact de ziua ei!

Ajunşi mai devreme, nepoţii şi surorile mele ne aşteptau afară. Vântul bătea puternic în acea seară, făcând ca ţigările lor să pară mini focuri de artificii. Faţada hotelului era perfect iluminată, ceea ce amplifica efectul Wow! pe care scontam deja.
– Ce facem aici? Dănuţa, mamă, unde m-ai adus? Parcă-i „Casa Regală”! Nu intru eu aici, Doamneeeee Fereşte!

Am străbătut culoarul hotelului în linişte. Mama amuţise, oricum, iar nouă ni se tăiase respiraţia de emoţie. Recunosc, mie pentru a doua oară, deşi holul Hotelului Domenii Plaza era, parcă, mai pe gustul meu decât cel la care stătusem data trecută.
Restaurantul Citroniers, ales tocmai pentru că este singurul restaurant cu specific mediteranean din Bucuresti cu servicii ireproşabile, testate de mine la „fratele” acestuia, Restaurantul Oliviers, se află la parterul Hotelului Domenii Plaza, aşa că am traversat în filă sala Recepţiei cu paşi de feline… să nu deranjăm, cumva, tăcerea ce se ascundea, parcă, după uşile înalte şi decorul somptuos ale restaurantului.

Restaurantul Citroniers - Hotel Domenii Plaza
Să fim doar noi? mă întreb. Nu cred! Într-un aşa restaurant, cu o capacitate de 80 de locuri, ar fi culmea!
O băgăm pe mama la înaintare, deşi ştiam că-şi înghiţise limba şi-i pierise orice urmă de grozăvie, cum face când preia cârma Nautilusului, precum Căpitanul Nemo al lui Jules Verne.
Să fi fost intuiţia mea? Sau atitudinea şi manifestarea extrem de prietenoasă a gazdelor, care ştiu cum să creeze din simple momente, momente unice, de neuitat?
Ospătarii o întâmpinară pe Mama Lumu cu şampanie, flori şi urări de La mulţi ani!, lăsându-ne pe toţi cu gura căscată. Nu-i mai puţin adevărat că, la rezervarea mesei, informasem că urma să sărbătorim ziua de naştere a mamei, dar la o aşa primire nu ne aşteptam.

Am fost conduşi la masa noastră, pe care se aflau, de asemenea, presărate petale de trandafiri şi lumânări festive.
Comandăm băuturile, urmând să ne decidem în scurt timp şi asupra meniului.
Mama Lumu era mai roze decât şampania cu care fusesem întâmpinaţi la intrare. Ridic paharul şi închin în cinstea ei, rugând-o să noteze litera de început a fiecărui vers.

Câte-ţi trecură printre visuri
Incerte, fără vreo speranţă,
Târâte-n hăuri, în abisuri,
Rămase-n drumuri lungi de-o viaţă.
Oh! Toamnă veştedă şi arămie
Ne baţi c-ulciorul plin de vin în poartă
Ingenuă ca o copilă veselă, zurlie…
Efemeră, când îţi vesteşti amurgul în straie de Doamnă.
Rămâi, de vrei, copilă… ori „Doamna Arămie”
Scăldând în ploi şi în suspine fiecare zi de toamnă.

După ce-mi luai palmele, aplauzele adică, o văd pe mama nedumerită.

Ce poezie e asta, dragă? Ţi-ai pierdut inspiraţia? Şi-apoi, cinsteşti toamna sau… „pe Doamna”?, arătând spre ea.
Poezie absurdă! Ce contează? Ai notat literele?
CITRONIERS! Şi? Mai departe?
Mai departe scrie-n carte, mama! Nimic nu ştii! E numele restaurantului!

Sigla Citroniers

Am comandat aperitivele, alegând câteva feluri diferite pentru a putea gusta câte puţin din fiecare: Carpaccio de vită, Caracatiţă la grătar şi Midii în sos picant au fost alegerile mele, ceilalţi comândând Inele de Calamar cu Susan şi, bineînţeles, Sapori di Giardino della Nona.

Aperitive Citroniers

Aperitive Citroniers

– Ce-s astea, Dănuţa, mamă? Vai de mine! Eu nu pot să mănânc!
– Dac-o să scoţi piatra din gură, o să poţi!

Şi a putut!

– Dănuţa, cum să-l chem pe domnişorul care ne serveşte? Garçon?
– Nu, mama! Nu-ţi scrânti limba înainte de a gusta câte ceva şi din platourile Gourmet, te rog! Cheamă-l simplu, „ospătar”!
– Domnul ospătar! Vă rog… spuneţi-mi cum aţi reuşit să tăiati aşa de subţire feliuţele astea de muşchiuleţ?
– Bucătării noştri, doamnă, sunt specialişti în preparatele culinare mediteraneene… La noi, Bella Italia se simte ca la ea acasă!

Îi explic mamei cum se pregătesc pe o ţiplă de plastic feliile de muşchiuleţ perfect rotunde, cum se presează cu tocătorul până ajung la fineţea care te face să crezi că-s pictate pe platou.
– Lasă… că la sfârşit o să-l felicit pe maestrul bucătar şi o să-l întreb pe Dânsul! continuă sceptică.

Felul principal a fost ales în unanimitate: Gourmet, Peşte! Fructe de mare, gamberi Black King, caracatiţă, baby sepie, baby calamari în sos provençale, două platouri, şi alte două de Misto di Pesce, combinând astfel exoticul cu aroma bucătăriei tradiţionale mediteraneene.

– Ăştia-s ăia cu zgaidele-n sus? De-ăia care postezi şi tu pe Facebook-ul ăla al vostru?
– Da, mamă! Ăia sunt! Ăia pe care ziceai că nu o să pui gura niciodată! Iar acum văd că nu mai laşi platoul ăla din faţă!
– Sunt delicioşi, mamă! N-aş fi crezut! Ţi se topesc în gură… şi caracatiţa la grătar, şi tonul… Uite ce frumos arată aici, nu ca-n conserve, unde-s numai firimituri!

Meniu Gourmet

În scurta pauză care a urmat după primele două feluri, am avut parte de o altă surpriză. Cum în restaurant se mai aflau câţiva oaspeţi care sărbătoreau un eveniment corporate, am beneficiat şi de un mini concert live la pian. Fiind clienţi mai vechi, probabil, au ştiut că pot să solicite astfel de servicii personalizate, aducând, spre bucuria noastră, un plus de armonie şi încântare sufletească şi petrecerii mamei.

Am avut, astfel, o seară impecabilă din toate punctele de vedere. De la aspectul hotelului, restaurantului, la amabilitatea şi gentileţea gazdelor, până, şi mai ales, la preparatele culinare excepţionale.

– Copii, nepoţi, Dănuţa – pentru că ştiu că ideea a fost a ta – nu ştiu cum să vă mulţumesc! Nu ştiu dacă voi uita vreodată aceste momente, iar dacă Domnul mă va ţine-n viaţă, la anu, la împlinirea vârstei de 75 de ani, sunteţi invitaţii mei. Aici, la aceeaşi masă, în aceeaşi „formulă”… dacă nu ni s-o mari familia între timp. Şi punem de o nuntă, atunci! Organizaţi şi astfel de evenimente, nu-i aşa? se adresă Mama Lumu  garçon-ului pe care-l îndrăgise de la prima „ocheadă”.

– La mulţi ani, Doamnă! Să fiţi sănătoasă … şi, vă fac o recomandare, se aplecă ospătarul la urechea mamei: Mâncaţi mai des în restaurantele noastre, c-avem produse bio de foarte bună calitate, şi o să trăiţi încă o sută de ani de-acum încolo!

*

Desertul l-am servit în linişte. Aceeaşi linişte în care am străbătut la începutul serii holul şi Receptia hotelului. Să nu deranjăm, cumva, tăcerea ce se ascundea, parcă… printre lacrimile de emoţie ale mamei şi privirile tandre şi iubitoare celor ce o preţuiesc atât de mult.

***

– Dănuţa, mamă! Ce-i asta???? Unde mi-e piatra???
– O limuzină, mamă! Caut-o în geantă! Sau, dacă nu, ia şi tu alta… că pietre sunt şi-o să tot fie! De surprize, nu sunt sigură! Mă mai gândesc până la anu’! Până una, alta, hai să-ţi arăt Bucureştiul toamna… departe de piaţă, de Profi, departe de toate probleme ‘ntre care te zbaţi în fiecare zi.

 

 

Proba nr. 19 „Momente unice, în restaurantele Oliviers şi Citroniers” – Residence Hotels

SuperBlog – 2016

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

17 Comentarii
  1. Tare amuzant articolul! M-am distrat copios citindu-l! Felicitari! <3

  2. Las c-o cunosc eu pe Lumu!:)) Cum știam și povestea cu trecutu’ pe lângă tine și nerecunoscuta de tine. :))))) Am râs atunci, râd și-acum, mă țin de burtă! Lumu, lume, ai vrea s-o cunoști, că bucuria te încalecă numa’ dac-o vezi. Și Daniela îi seamănă, în multe privințe, chiar dacă de unele habar n-are ea. 😉

    • Nerecunoscuta de mine? Ea nu m-a recunoscut! 🙂 Dadea vina pe ochelari, sa se scoata! Hahaha!

      • Păi, normal! S-o vezi pe maică-mea când nu are chef să se uite la vreo poză sau ce-i arăt eu, de necesită ochelari fix atunci. Altminteri, vede și ce n-ar trebui să vadă. :))

  3. Excelent! Urmezi tu, la 50…si apoi ghici cine? Tot la 50!

  4. Awwww! Pot sa o imbratisez si eu pe mama Lumu? 🙂

    • Ei, o sa râzi, dar mama va stie pe toate! Chiar daca nu va cunoaste personal. I-am vorbit mereu de voi. Sigur, în perioada SuperBlogului mai des. Ea este fan-ul meu numarul 1, ma încurajeaza, ma felicita, ma întreaba de note si clasament… n-ai tu treaba cu ea! Îi fac update dupa fiecare nota! :)))

  5. Ce draaaguuut! O pup tare de tot si ii urez viata lunga! Admiratia mea ca a crescut o fata de milioane asa ca tine! Kisses!

  6. Foarte frumos articol, nu esti tu degeaba desteapta familiei. Îmi aminteste de petrecerea implinirii celor 60 de ani.
    Mama LUMI este unica!

  7. Iată-mă spicuind și eu ceva, că doar nu mă pot abține. Mi-a plăcut articolul tău: inspirat, original, amuzant, personal(izat). La mulți ani mamei tale! Poate ne cunoaștem la Gală! Mulțumim pentru articol! 🙂

    • Ma bucur mult, Georgiana! Multumesc pentru apreciere si mai ales pentru urarile facute mamei! Cât despre Gala, mi-ar fi placut sa pot ajunge si de data asta (am fost la cea din primavara), dar, din pacate, îmi este imposibil.

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: