UA-77766388-2

Komun (h)omo

M-am întrebat adeseori carei comunitati apartin. Pe cât de simpla întrebarea, pe atât de greu sa gasesc raspunsul.

Lumea reala este grupata în comunitati de toate felurile. Vrând-nevrând fac parte din comunitatea orasului meu, a cartierului în care locuiesc, chiar si a blocului. Comunitati largite, restrânse, active sau mai putin active.
Fara dar si poate, societatea de azi îi împinge pe oameni sa se grupeze în comunitati. Cei ce lupta pentru aceeasi cauza, cei ce au aceeasi pasiune, cei care sunt în aceeasi situatie se unesc iar vocile lor se fac simtite prin intermediul comunitatii la care adera.
Asadar, comunitatile au avut întotdeauna un rol important în societate, ele fiind implicate în viata sociala, economica si chiar politica a statului în care se nasc. Au chiar forta de a influenta decizii si hotarâri importante în aria în care activeaza. Nu de putine ori, certe comunitati au reusit prin activitatile lor sa sustina cauze, sa creeze un impact puternic în rândul oamenilor si, ca atare, sa fie principalii raspunzatori de solutionarea diverselor probleme ale societatii.

Citeam zilele trecute despre o Comunitate care-si stabilise un obiectiv ce parea de nerealizat în acel mic orasel unde luase fiinta. „Un oras fara analfabeti” era lozinca lor. Un orasel în care media de scolarizare a ultimilor 30 de ani era cu mult sub media oricarui alt oras. Cooptând membri, implicându-i în activitati, stimulându-i si aratându-le necesitatea alfabetizarii au reusit în decurs de câtiva ani sa mobilizeze, practic, tot orasul. Lucrau toti, la unison, pentru aceeasi cauza. Se ajutau, se sprijineau, se invitau unii pe altii asa încât, dupa zece ani de activitate intensa, numarul analfabetilor era aproape de zero.
Pare poveste, dar nu e…
Comunitatile au forta sa realizeze ceea ce-si propun. Grav este ca în aceeasi masura în care pot realiza activitati laudabile, pot realiza si activitati detestabile. 

Comunitatile virtuale nu sunt cu mult diferit de celelalte, desi ele nu au urmat un curs al evolutiei si progresului asa cum s-a întamplat cu cele din realitate. Ele s-au format aproape „peste noapte”, cu mii de membri care doar simt apartenenta la comunitate, dar nu se implica efectiv. Probabil ca membrii acestora nu se vor întâlni vreodata în viata reala, nu-si vor da mâna, nu se vor sprijini cu mai mult decât un sfat. Cu toate astea, sunt mai la moda acum decât cele conventionale.
Internetul este unul din factorii care faciliteaza enorm mobilitatea si globalizarea unei comunitati virtuale.
Într-un discurs despre globalizare în care arata ca „Pamântul este plat si structurat pe nivele„, Thomas Friedman indica trei momente istorice pe care le-a numit „geneza globalizarii„: aparitia computerului, momentul netscape – prin introducerea browser-ului si apoi a cablurilor din fibra optica – si aparitia diverselor software-uri care au permis colaborarea si schimbul de date între miliarde de computere compatibile.
Astfel au  aparut apoi retelele de socializare, care sunt un punct de referinta extrem de important în crearea comunitatilor virtuale, site-urile de Chat, Forumurile si Blogurile care ofera, de asemenea, posibilitati largite de a forma astfel de grupuri si comunitati..

Întrebarea care se pune este: La ce ne ajuta aceste comunitati virtuale ?
Daca cele care functioneaza indiferent de faptul ca au sau nu Internet – si ma refer aici la cele „fizice”, cu sedii, cu birouri, cu filiale amplasate în diverse puncte ale lumii – prin simpla interconectare umana reala, cele virtuale – prin definitie – functioneaza atâta timp cât exista legatura Internet ?
O singura zi fara Internet poate fi fatala atunci pentru comunitatea virtuala ! Pentru ca n-as crede nici în ruptul capului ca membrii unei astfel de comunitati ar sari repede din fata computerului si ar pune mâna pe telefon sa afle cum si ce se întâmpla cu ceilalti în afara virtualului. Asta pe de o parte.
Pe de alta parte, pe cât de eficiente pot fi datorita usurintei cu care se leaga prietenii, se coopteaza membri, se comunica si se mobilizeaza pentru actiuni, pe atât de periculoase pot fi. Medalia are întotdeauna  doua fete. Si nu ma refer neaparat la faptul ca îti pot face în egala masura si prieteni, si dusmani, sau la infractorii de care poti sa te lovesti – indiferent de cât de corect si cinstit esti tu -, ci la transformarea vietii tale reale într-una traita internetic, mecanic, robotic – as putea spune.
Pericolul îi paste pe toti, dar mai cu seama pe cei care exact în viata reala nu reusesc sa socializeze prea mult cu semenii lor sau cei a caror viata reala tinde catre esec – fie profesional, fie în plan sentimental, fie economic. Virtualul îi transforma pe aceastia din „viermi de matase” în fluturi si le coloreaza „gradina vietii” în roz. Catre acea gradina zboara apoi, pentru ca  acolo nu exista obligatii sau teama de a fi respinsi. Virtualul devine astfel noua „viata” în propria lor viata. Si sunt atât de legati de acea noua viata încât, usor usor, o suprima pe cealalta, pe cea reala de fapt.

Deci, virtualul adânceste prapastia dintre real si imaginar si, pe cât pare ca uneste persoanele, pe atât le departeaza. Le fura identitatea, pentru a le oferi multe alte identitati.
Daca însa comunitatile virtuale ar reusi – contrar a ceea ce am aratat mai sus – sa deschida portile catre lumea reala, eu as fi prima care ar face pasul. Si n-as inchide poarta în urma mea.
Komunomo asta îsi propune. Sa te vindece de virtual si sa te readuca în lumea reala. În lumea în care o strângere de mâna, o îmbratisare sau o simpla privire în ochii celui care îti vorbeste, îti retrezesc la viata emotiile adormite sau estompate de monitorul în fata caruia te ascunzi în fiecare zi. O initiativa careia ma alatur, eu fiind una dintre milioanele care îsi traiesc viata în fata computerului.

O sa ma întrebati cum o platforma sociala, online, va reusi sa ma vindece de virtual ?
La prima vedere, da … este un nonsens. Un paradox. Te tratezi online de anti-online ?
Raspunsul este: Da. Ceea ce ma face sa cred cu înversunare ca se poate, este ideea lor de a te vindeca de dependenta. De virusul care a pus stapânire pe tine. Komunomo nu-ti va inchide computerul, dar te va ajuta sa îti reordonezi viata, valorile si prioritatile asa încât sa fii capabil tu însuti sa-l închizi atunci când vei considera oportun.
Eu am facut un prim pas. Si-i fac pe urmatorii cu ajutorul unei Comunitati virtuale atipice: cea a oamenilor comuni  – Komun (h)omo – care se bucura mai mult sa fie „viermi de matase” în viata reala, decât fluturasi în cea virtuala.

Articol mobilizator înscris la proba nr. 18 a concursului SuperBlog 2014, proba sponsorizata de Komunomo.

P.S.: Azi e ziua mamei mele ! Ea nu este niciodata online. Ce ma fac ????

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de blogger!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

2 Comentarii
  1. Spor mobilizator!

  2. Daca îmi mai iau un Router ca asta pe care-l am acum, trebuie sa trecem neaparat pe completarea agendei telefonice (care zace pe birou nefolosita :))) )
    Va mobilizez off !

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: