UA-77766388-2

Esti egoist, dar nu zgârcit

– Esti egoist, îi spun cu voce calma, fara urma de tonalitate în glas.

Gândurile îmi inunda mintea si-n fractiuni de secunda vad flash-uri ale atâtor momente în care i-as fi spus-o, dar n-am avut curaj.
Ma priveste îndelung. Asteapta sa schitez un zâmbet care sa-l puna „la adapost”. Privirea i se-ncruta iar fata-si schimba grimasa, din nedumerita în vadit deranjata.
– Cum asa ? zice el.  Îti dai seama ce spui ?
Încerc sa caut cuvinte mai putin apasatoare ca sa evit conflictul ce deja se contureaza, dar nu gasesc nici macar un sinonim al egoismului la care ma refer  pentru a-l putea face sa înteleaga.
– Eu egoist ? Cum ai deschis gura ca vrei ceva nu am sarit repede cu banii ?
Ma cuprinde furia. Desi ma salveaza de la cautarea în graba a unei noi abordari a subiectului, îmi dau seama ca, fara sa vrea, duce discutia exact pe calea pe care am banuit-o. As fi dat orice sa nu se gândeasca la bani si la tot ceea ce considera el generozitate, dar nu…

Mi-aprind o tigara si reiau discutia.
– Banii sunt masura generozitatii tale ? Daca asta-i punctul de referinta, rectific eu… nu esti zgârcit, dar esti egoist !
– Deschide dulapul, adauga el. Geme de rufe ! Deschide comoda de pantofi, si-acolo stau sa cada… Câte ceasuri ai ? Ti-am zis eu vreodata ca nu-ti cumpar ce-ti pofteste inima ?
Ma resemnez pentru moment. E clar ca nu întelege unde bat.
– Ce-mi pofteste inima ?
M-as multumi cu mici gesturi care sa-mi demonstreze ca sunt la fel de importanta pentru el asa cum sunt, cu siguranta, copiii lui, serviciul lui, prietenii sau rudele apropiate. Mi-ar place sa-mi ceara parerea, si nu doar sa ma anunte sec ca a decis sa schimbe masina. Mi-ar place sa ma întrebe ce-am mâncat azi, asa cum îl intreb eu, si nu doar ce-am gatit. Mi-ar place sa realizeze ca în timp ce el îsi viziteaza copiii la doua-trei zile, eu îl vad pe al meu o data sau de doua ori pe an. Mi-ar place sa-mi propuna s-o vizitam pe mama si nu doar sa negocieze, cu atâta „generozitate”, ce-mi ofera dupa întoarcerea din vizita pe care o va face mamei lui, pentru a doua oara în doar câteva luni. Mi-ar place sa fiu parte din gândurile lui, ci nu doar unealta de care are nevoie pentru realizarea planurilor lui egoiste.  
Pretind cam mult, e adevarat. Sunt demodata. Viata e dura si atât de scurta, încât altruismul si abnegatia, compasiunea si adevarata generozitate sunt virtutile celui slab, ale acelui romantic-visator rupt de realitate si care-si traieste viata în modul cel mai putin practic. Nu sunt în trend. Virtutile nu-ti platesc facturile si nici nu te hranesc, asa încât banii si generozitatea materializata în diverse lucruri sunt tot ceea ce conteaza.
Patetic discursul… si îndrazneata ideea de a porni o discutie pe tema asta. Inteleg ca cei mai multi dintre noi confundam clar notiunea de generozitate, ca noblete nuda a sufletului sau gândului cel mai curat, cu generozitatea sau darnicia de fatada, generozitatea materiala pe care, într-un mod sau altul, o poti transforma din nou în bani foarte simplu: vânzând ceva rochite, pantofi sau ceasuri din dulapul care geme. Generozitatea care ticaie prin sertare…
– Hei, am dreptate ? ma întreaba din nou …
Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: