UA-77766388-2

Ea a ajuns la majorat, eu am obosit…

Alung-o, atâta timp cât poti !
Sursa foto: www.socalpaincenter.com
Traiesc cu ea de atâta amar de timp. O simbioza perfecta, pe care numai mama natura stie s-o aduca la asa “performante”. La un asa echilibru…
Obisnuiam s-o numesc “mica mea prietena”.
Când am cunoscut-o, cu aproape 18 ani în urma, s-a apropiat timid de mine si mi s-a “cuibarit” în poale, ca un animalut dornic de mângaieri.  Am acceptat-o si am lasat-o sa intre în viata mea. Sa faca parte din ea.
Si ea nu m-a dezamagit niciodata. Nu m-a lasat o clipa. A avut grija de mine în orice situatie.

Ne cunosteam atât de bine una pe alta, încât nu am fi vazut posibila o ruptura, o despartire. Eu citeam despre ea, ea ma citea la rândul ei si stia cât si cum sa “întinda corda” atât cât sa n-o rupa. Era constienta ca, odata plecata de la mine, nu ar mai fi avut un trai atât de bun cu vreo alta fiinta umana.
An de an, de atunci,  prietenia noastra s-a tranformat într-un mod de viata.  Stiam ca-si va scoate capul din culcusul caldut ori de câte ori ma va simti în primejdie, în încurcatura. Si dupa ce-ar fi scos capul, ar fi iesit usor usor toata, fara s-o simt, si m-ar fi complesit cu linguselile ei. Când ar fi trecut momentul critic, s-ar fi retras pas cu pas, dar fara sa ma fi abandonat.
Ea a crescut, eu am îmbatrânit. Ea a ajuns la majorat, eu am obosit…
Ma gândeam, la un moment dat, sa scap de ea. S-o dau. S-o las sa-si aleaga o alta casa, o alta viata, un alt suflet. Dar ce om întreg la minte ar face asta ? Cum ai putea sa alungi “o prietena” din viata ta dupa atâta vreme, dupa ce-ai crescut-o la sân, ai hranit-o, ai educat-o si ai “purtat-o” cu tine,  ca pe o haina sau umbrela, ori de câte ori ai fost în nevoi ? Cum s-o las, când ea nu ma lasa ? Cum sa pun capat unei relatii care a durat mai mult decât toate casniciile mele la un loc, decât orice alta prietenie, fireasca sau mascata, cu oricare persoana din anturajul meu ? Cum  sa fac ? 
Cum sa merg la psiholog si sa-i spun “stiti, eu am învatat sa traiesc cu depresia mai bine decât cu bucuria si satisfactia” ?  Cum sa-i spun ca începe sa-mi fie frica de cea mai buna “prietena” a mea ? Cum sa-i spun ca, daca pâna acum am tot avut resurse s-o tin si pe “ea”, acum ma simt goala pe dinauntru ? Cum sa-i spun ca, neavând cu ce s-o mai hranesc, mi-e teama ca “pisicuta” din ea se tranforma în ghepard si-si înfinge coltii în faptura mea deja slabita si fara aparare ? Cum sa-i spun ca mi-am dedicat anul asta ? Ca vreau sa-l traiesc singura, fara ea… fara “prietena” mea de-aproape-o viata ?  Cum sa-i spun psihologului ca, testând în gluma o aplicatie de pe Facebook, mi-a iesit ca o sa mor senila (madness) exact când eu mi-am propus sa traiesc ?  Si nu senila, ci senina…
Cum sa-i spun ? Cum ?

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de blogger!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

2 Comentarii
  1. Citeam si incercam sa ghicesc cine este "ea". M-as fi asteptat la orice, dar nu la depresie. Si nu imi place… Psihologul va pricepe repede si va incerca sa repare, dar eu sunt convinsa ca tu esti o femeie (simpla femeie) puternica si ca poti gasi resursele necesare chiar in interior, daca te uiti cu atentie. Daniela draga, viata e atat de frumoasa, incat nimeni si nimic nu trebuie sa o umbreasca! Toate sunt trecatoare si ceea ce te supara azi, maine te va face sa razi. Stiu, suna a citat furat de pe net, dar iti garantez ca omul are in interior atat de multe resurse, incat poate face tot ce vrea, daca vrea cu adevarat.

  2. Atâta timp cât stii ca "o ai", te descurci cu ea. Mai râu de cei care sustin ca nu sunt în depresie. Acolo începe ea sa faca ravagii cu adevarat. Eu am dus-o "pe picioare". Sigur ca am cautat întotdeauna sa "ma dreg" singura, dar simt ca ma lasa puterile.
    Anul asta l-am început urât. Am clacat, apoi. M-am izolat în casa si am asteptat. La o discutie cu mama, mi-a spus: Uite, asta numesc eu depresie !
    Am negat, ceea ce n-am facut niciodata. Si asta m-a speriat, pentru ca, asa cum spuneam mai sus, negarea starii de depresie poate avea efecte mult mai grave, persoana respectiva nerealizând ca are nevoie de ajutor.

    Multumesc de încurajari, Vii…

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: