UA-77766388-2

E primavara în Noiembrie …

Desi nu are nimic de-a face poza mea cu articolul, v-as propune pentru astazi un monolog tradus din limba italiana, intitulat Donne in rinascita (Femei care renasc).
Monologul apartine cunoscutului actor si moderator radio din Italia, Jack Folla, si am sa încerc sa-l traduc si sa-l adaptez în limba româna cât mai bine cu putinta. Sper sa reusesc, astfel încât monologul sa transmita si cititorilor nostri aceeasi emotie pe care o transmite originalul.
Femei care renasc
Mai mult decât frumusetea unui asfintit sau zborul lin al unui porumbel, mareata, în adevaratul sens al cuvântului, este renasterea unei femei.
Atunci când se repune pe picioare dupa o catastrofa, dupa o cadere. Când unul zice: „s-a terminat!”.
Nu, pentru o  femeie nu este se termina niciodata!
Femeia se ridica mereu, chiar si atunci când nu mai crede ca e posibil, chiar si atunci când nu vrea. Si nu vorbescnumai despre acele dureri imense, de acele rani provocate de mina anti-barbat care duc la moarte” sau la fobie.  
Ma refer la tine, femeie! La tine, cea pentru care acea perioada nu se mai termina vreodata. La tine, cea care îti pui întreaga existenta într-o munca dificila. La tine, cea pentru care fiecare dimineata este un examen, unul mai greu decât cel de la scoala.

 

Ma refer la tine femeie, implacabil arbitru al fiintei tale, care decizi în graba daca esti la înaltime sau trebuie sa cobori, sa te condamni dupa cum te judeca ceilalti. Si asa, în fiecare zi… si asa începând, nu se mai termina niciodata. Si esti chiar tu cea care faci sa dureze la nesfârsit!

 

Sau, pur si simplu, ma refer la tine, cea careia îti este atât de frica sa te mai culci cu un barbat; cea care esti terorizata la gândul ca o noua relatie te poate sufoca, cea care nici macar nu mai flirtezi cu vreunul de teama ca se poate infiltra din nou în viata ta. Rau! Asaramâi „prinsa” în ale tale si apoi suferi ca un câine.

 

Esti obosita. Apare mereu vreunul caruia trebuie sa te justifici, care ar vrea sa te schimbe sau pentru care trebuie sa te schimbi tu, numai ca sa-l poti tine lânga tine. Si uite asa, usor usor, începi sa cultivi singuratatea în propria-ti casa. Te complaci în situatia asta si, mai mult, începi s-o crezi chiar si când stai de vorba cu ceilalti: „Eu sunt bine, o duc bine asa … mult mai bine!” când, de fapt, tu simti ca se prabuseste totul peste tine.
Sau chiar si când vorbesti de acel barbat cu care ai trait, cu care ai petrecut Craciunul si Pastele ani de-a rândul… De acel barbat în care ai investit toata suflarea ta Si a trecut atâta timp … si ai pus atât suflet încât, uitându-te în oglinda acum, nu te mai recunosti.

 

Ce-a fost, a fost… iar acum esti aici. Si stiu ca înca sunt momente în care, privind în urma, te cuprinde înfrigurarea de parca ai sta desculta pe ciment. Oriunde ai fi, te simti închistata, prizoniera în povestea ta, în munca ta, în singuratatea ta. Si asa apare criza… si plângi. 

Dumnezeule,  cât ai mai plâns! De parca ai fi avut un izvor nesecat în ochi. Plângeai mergând pe strazi aglomerate sau prin statii de metrou, asa, neprevazut, si nu puteai sa te abtii. Plângeai si în acea noapte în care ai suit la volanul masinii si ai condus ore în sir, cu geamul deschis, de parca vreai ca aerul rece al noptii sa-ti usuce lacrimile de pe obraz…  Si apoi, ai desfacut firul în patru si vorbeai… vorbeai  neîntrerupt. 

Doamne, cât mai vorbeai!  Lacrimi si cuvinte. Pentru ca sa întelegi, pentru a ajunge la acel fir lung si dureros care dadea sens suferintei tale. 

De ce continui asa ? De ce repet mereu aceeasi schema ? Probabil sunt nebuna !„. Si te tot întrebi… Iar apoi, reîncepi cu povestea ta .. la doua, la patru mâini, pâna când sar scântei. Asa, ca într-un puzzle de nerezolvat.

 

Vezi, de aici începe totul. Nu stiai?

 

De la acel suflet ranit, de la acel ficat descompus în mii de bucatele, ai sa renasti. Pentru ca o femeie reia totul de la capat, în orice situatie. Are în ea un instinct aparte care o va purta mereu înainte.

 

Iti va trebui, desigur, o strategie… va trebui sa inventezi o noua Tu. Pentru ca e timpul sa te cunosti din nou, sa te prezinti iarasi tie însati. Nu mai poti fi cea de la început … de la începutul povestii.

 

Nu esti entuziasmata? O sa vina cu timpul …

 

Sa te reîndragostesti de tine însati, sau s-o faci pentru prima oara, e ca un motor Diesel. Porneste mai lent, trebuie sa insisti dar… când a pornit, e greu de oprit! E ca o aventura reconstruirea propriei fiinte. Poate cea mai mare aventura… Nu are importanta de unde sau cum începi. Fie din propria-ti casa, de la culoarea draperiilor,  fie chiar cu tine, cu o noua coafura.

 

V-am admirat întotdeauna, femei renascute, macar pentru acel strigat în gura mare: “ Sunt ca si noua !!!” Pentru acea rochita înflorata sau acele bucle blonde… Pentru acea mina încrezatoare din care toti tre’ sa înteleaga si sa vada ca “santierul e înca deschis. Ca „pentru voi muncim … dar, mai mult decât pentru voi, pentru noi însine!”.

 

Mai mult decât frumusetea rasaritului sau nepretuita lumina a soarelui, femeia care renaste este, de fapt, minunatia absoluta ! Pentru cel care o întâlneste… si pentru Ea însasi.

 

E primavara în Noiembrie exact atunci când nu te astepti …

 

Text original: Jack Folla

Tradus si adaptat: Daniela Havarneanu

 

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de bucătăriţă";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: