UA-77766388-2

De-ale Șeherezadei, O mie și una să tot fie… Povestea cafelei

Seherezada
Șeherezada

 Povestea cafelei

„A fost odată, cândva, demult,
În vremuri neguri pe Pământ,
Pe la o mie patru sute și…”

Șeherezada se opri,
Oftă adânc, și-apoi continuă
Cu glasul blând:

„A fost pe vremurile când
Un rege aprig, amar-„sade”
Precum o… știți voi, o „turkish cafe„,
Pe trădători îi exila
Departe de Ţara Sa.

Regele nostru, Süleyman,
Dădu în țară zvon, tamam,
Că le mărită pe-ale Sale fiice
Cu cel ce-aduce, nu se dezice,
Comori de preț pentru cadâne,
Soațe de turci, așa s-ar spune…

Se ploconiră la conac
Toți bogătașii din Regat
Purtând pe umeri cuferele cu tezaur,
Cât să „îmbrace” tot castelu’-n aur.

Prima fiică luă de bărbat
Un tânăr putred de bogat.
La fel și-a doua… S-a măritat
Fără să stea prea mult la sfat.

Pe-a treia fiică, cea mai isteață,
Pe care o chema Fistik,
N-o vru niciunul pentru soață,
Așa că ițele… s-au încâlcit.

Cătă-n zadar hapsânul rege
Un bărbat „bun” de car’ s-o lege,
Până când, dintr-un îndepărtat cătun,
Se-opri-n Înalta Poartă chipeșul Arzum.

Privirea fetei când o întâlni,
Roși pe loc, se fâstâci,
Scoase apoi, din sacul mic,
O boabă neagră și-un ibric.

– Asta-i comoara mea pentru Fistik!

Regele păli tot de-ndată
Și spuse pe ton răspicat
Ca tânărul să fie pedepsit pe viață:
– În Yemen să fie exilat!

Lacrimile-n ochii lui Fistik
Nu l-au înduplecat cu nimic
Pe regele ce se credea trădat
De tânărul cu… boaba-n sac.

Trecură anii și Fistik
Trăia cu gândul la al său semen,
La tânărul Arzum – cu-al său ibric -,
Pe care tatăl ei îl izgonise-n Yemen.

***
Bairam mare la conac
Iar regele se lăfăia
În tronul roșu, de catifea,
Sorbind cu poftă o… cafea.

Aroma intensă, îmbietoare,
Și aburul îmbătător
Îl făcu să întrebe cu stupoare:
– De unde vine acest liquor?
Această băutură fină,
Și pe deasupra cu kaymak…?
– Să mi-o aduceți toată la conac!

Servitorii se sfătuiră
Și-n zori porniră  toți la drum
S-aducă regelui licoarea…
(„Comoara” exilatului Arzum).

Călcară țara-n lung și-n lat
Și se-ntoarseră la palat
Fără licoarea negricioasă,
Fără cafeaua delicioasă.

Mânia regelui fu mare
Și ordonă ad hoc o Adunare.
– Ofer Regatul, spuse el,
și pe frumoasa mea Fistik…,
pentru licoarea la ibric!

Arzum, care se-afla prin preajmă,
Și care acum era bogat,
Iși făcu loc printre multime
Și ieși în fața tuturor de îndat’.

În anii petrecuți „afară”
Făcu, din al său bob, „comoară”
Și-și cumpără libertatea
Iertând pe cel, ce-odinioară,
Îi „oferi” nedrept străinătatea.

– Eu am ce îți dorești, Mărite!
Cafea turcească, la ibric,
Cu-arome orientale…

Se înclină apoi, plin de respect,
Și-ngenunche în fața lu’ Fistik:

– Îți cer, cu dragoste, să-mi fii soție,
De-a pururea să ne iubim,
Să-ți fiu „licoarea” timpurie
Din zorii zilei, cât trăim!

Fistik, ferice ca niciodată,
Îi oferi la rândul ei iubirea
Și învăluindu-l cu privirea
Păși alături de al ei iubit.

Arzum rosti apoi încet:
– Mărite, să-ți spun un secret!
Cafeaua mea îți va purta renume
Și în Regat, și-oriunde-n lume…
Va fi licoarea magică de care
Se va îndragosti oricare!
Servită Orta serkerli*,
„Sade„, „Az„, „Çok” , cum știi,
Se va numi mereu „Türk kahvesi„.

Ibricele, numite astăzi „cezve”,
Vor fi, în timp, doar amintire.
În vremuri noi, moderne, în alte ere,
Se vor numi „cafetiere”.

De-oi vrea ca să păstrezi în taină
Magia și savoarea ei,
Vor ști cu toții că „Drumul Cafelei”
Pornește de pe tărâmul Turciei!”

***
Șeherezada își încheie povestea
Adăugând la celelalte o mie de… arome
Pe ultima, cea a cafelei,
O mie și una să tot fie…
Nota autorului: 
„Arzum Okka” și aromele divine
Să nu-ți lipsească în momentele sublime!
Găsești cafetiera profesională la reducere,
Numai în Magazin online cafetiere!

Cafetiera "Arzum Okka"
Cafetiera „Okka”

Acest articol participă la concursul SuperBlog – Editia toamnă 2015
Proba nr. 1: O mie și una de… arome! Sponsor: MarketOnline.ro

Sigla MarketOnline
*) Link explicativ

Actualizare: 80 de punte

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

9 Comentarii
  1. Multumesc! Sa fie! 🙂

  2. Ai recreat atmosfera…si am invatat si niste cuvinte turcesti. Frumoasa poezie! Bafta!

  3. Multumesc… bafta îti Spunsieu! 🙂

  4. Complimenti

  5. Mille grazie, incognito! 🙂

  6. Mi-a placut si anul trecut povestea ta cu cafeaua, dar acum te-ai intrecut pe tine. Felicitari!

  7. Multumesc mult, Daniel! Cea de anul trecut era o poveste adevarata pe care am încercat s-o "adaptez" cerintelor. Poezioara de anul asta este rodul imaginatiei. Poate din aceasta cauza este mai placuta.

  8. … și cum de inspirație nu duci lipsă, a ieșit ceva minunat. Mare bătălie pe cafetiera asta! Succes în continuare!

  9. Multumesc mult, despre… Multa bafta si spor si tie! 🙂

Lasă un răspuns pentru Natural Anulează răspunsul

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: