UA-77766388-2

Clipe de fericire

Cana Istoria literaturii
Sursa foto: www.magazinuldecani.ro
Se simţea atât de tristă şi abandonată, ca niciodată. Fuse cândva prima lui dragoste mistuitoare, pasională. Dar ce? Credeţi că dragostea este eternă ori ca-n filmele cu happy-end?
Dupa ea, urmară altele. Spera, însă, că o să-şi reia locul în inima lui, dar, după cum observa, avea de luptat cu noile lui pasiuni. Ori trebuia să-şi găsească locul în altă parte, în inima celui ce nu avea s-o lase baltă, s-o atârne în cui ca pe un trofeu vechi căruia i s-au dus meritele de demult.
Îi era dor de buzele-i calde pe gura ei fină, de porţelan, de atingerile şi mângâierile lui, de grija pe care i-o purta, iar sentimentul de nostalgie o făcea din ce în ce mai geloasă pe prietenele ei, cele cu care fu înlocuită.

Nici măcar astea nu-i purtau respectul cuvenit, aşa, doar pentru faptul că fuse prima sosită. Că datorită ei, îşi găsiră şi ele o casă, o masă, un rost.
– Hei! Pâssst!
În zadar le tot striga. Niciuna dintre cele două rămase, cu care împărţea de ceva timp raftul vintage din bucătărie, nu o auzea, n-o compătimea în vreun fel…  Ba dimpotrivă!

Foto creata online – Arhiva proprie
Se hotărî, aşadar, să le cheme pe prietenele ei mai vechi la o cafea, la o bârfă, aşa, ca-ntre cănuţe…
Pentru că… povestea ei începea într-un magazin online, şi avea să sfârşească într-o probă, cu ele.
– Auziţi, dragile mele, spuse cana Istoria literaturii (L), a trecut aproape un an de când nu ne-am văzut! Vă vine să credeţi?
– 365 de zile, 8760 de ore…, adăugă cana Abis (A), lasând să se înţeleagă că, pentru ea, un „an de porţelan”  era cât o viaţă de om.
– Ce-aţi făcut tot timpul ăsta? Pe mâinile cui aţi încăput? continuă curioasă L.
– Ce mai contează? Ţi-am spus că noi nu o să fim niciodată un set de căni. N-o să ne gasim locul pe masa de Crăciun, nici la festivităţi, nici măcar atunci când vin musafirii la ei, la iubiţii noştri stăpâni, răspunse indignată A.
– Şi pe mine m-a neglijat dragul meu stapân în ultima perioadă. M-a dat la o parte pentru alte… pasiuni. Dar cred că alea-s trecătoare! zise L, aruncând o privire răutăcioasa celor două din raft.
– Cum? Ce? Trecătoare? Ha ha ha! Vrabia mălai visează! Eu mă aflu zi de zi pe masa lui de lucru. De ce i-ar trece pasiunea pentru ceai? Eşti cumva geloasă? se revoltă cana Expert în ceai (C).
– Eu… eu nu ştiu ce să cred. Azi mă iubeste, mâine mă urăşte… Ştiţi ce mi-au auzit tortiţele acum o săptămână? se plânse cana Minge de fotbal (F).
– Ce, ce, ce? întrebară toate cănuţele la unison.
– Păi, zicea: „Dacă nu ne calificăm, te sparg!”  Mi-a fost atât de teamă! Urăsc violenţa! Eu prefer să stau aici, în raft. Mă simt mai în siguranţă. Altfel, vai de calitatea mea! spuse preocupată F.
– Ha ha ha, prostuţo! Nu ţie se adresa, ci televizorului! chicoti amuzată C.

– Eu am nimerit foarte bine! Pasiunea şi dragostea stapânei mele sunt aceleaşi din prima zi, spuse cana cu infuzor Frunze de toamnă. (T) Fie pe birou ori pe lângă şevalet, printre zeci de vopseluri pastelate, de dimineaţă şi până pe-nserat, în fiecare zi, în fiecare anotimp, mă aflu în preajma ei. Pictează minunat, şi ea, stăpâna mea, şi fiica ei. Chiar mă gândeam să-i sugerez să ofere o cană personalizată şi Enyei – că se tot bat pe mine mereu – şi, eventual, una micuţului Alexandru David. În casele acestora orice cănuţă s-ar simţi fericită, iar picturile ar prinde viaţă, ar grăi, ar „traduce” în cele mai frumoase cuvinte vreodată rostite măiestria lor. Ar fi ambasadori ai artei şi talentului românesc peste hotare. Îmi merit locul la oricare dintre ei.

Tabloul „Autumn in a window” realizat de Mirela Rusu Pete      Sursa: aici

L se întristă din nou. Îşi reaminti de timpurile în care ţinea şi ea companie dragului ei, în fiece moment, clipă de clipă. Petreceau zilele şi nopţile împreună când el se dedica lecturii, când citea romane savuroase de dragoste sau poeme… ori când, după eşecuri repetate, citea cu voce tare pasaje motivaţionale din cartea lui Eckhard Tolle, apoi adormea, fără să mai apuce să termine fraza, lasând-o cu gura cascată şi fierbând de dorinţa de a afla finalul.
Dar ea nu se supăra. Îl privea cu aceiaşi ochi îndrăgostiţi mereu, de pe colţul noptierei, intuind finalul. Citindu-l pe chipul lui liniştit.

– Pasiunile nu mor niciodată! spuse plină de încredere L. Când focul lor se va fi stins, se va găsi întotdeauna o adiere de vânt, o pală rătăcită ori suflarea însufleţită care să le reaprindă!
– Aşa este! Şi eu mă simt fericită acolo unde mă aflu. Dau culoare vieţii stapânei mele. Sunt muza ei când inspiraţia-i lipseşte. Este artist handmade, iar bijuteriile garnisite cu topaz şi create cu aşa o delicateţe, sunt o adevarată comoară pentru cei ce ştiu să preţuiască lucrul făcut de mână. De fapt, o handmade sunt şi eu, nu? Ne potrivim de minune, se laudă cana Organic (O).
Cana Minion Phil
Sursa foto: www.magazinuldecani.ro

– Ce ziceţi??? N-am fost atentă! întrebă distrată cana Minion Phil (MF).
– Tu de unde apăruşi, aşa, din senin? A cui eşti? o chestionă amfitrioana.
– Eu… da, eu… da’ ce nu ştiţi? Chiar nu vă imaginaţi? încercă MF sa facă pe misterioasa.
– Gata ştiu… tu eşti canutza lu’ Aguritza! zise C. Te văd mereu pe Facebook! Eşti virală, dragă, ce mai!
– Ah, da’ de unde! Mă pune la vedere doar în comentarii! Dar aţi aflat? Anul ăsta participăm la SuperBlog! adăugă mândră de ea MF.
– Cine participă, dragă? Tu??? Fii serioasă! Ce eşti bloggeriţă, mai nou? o tachină C.
– Eu, nu! Dar ea, stapâna mea, da! Are talent şi pune suflet în tot ce face. Ieri, de exemplu, scria de zor despre fericire şi aşaaaaa m-a impresionat! Scria şi plângea în acelaşi timp, de parcă fericirea n-ar fi trecut vreodată şi pe la ea, marturisi MF cu oarece emoţie-n glas.
– Şi tu? Zbanghie, cum te ştiu…   ce treabă ai tu cu SuperBlogul? o întrebă zâmbind ironic F.
– Păi eu… păi eu, se bâlbâi MF. Eu o să merg cu ea la Gală! O să-i cunosc pe toţi acolo! Parcă văd că o să mă ţină strâns în mâinile-i tremurânde şi o să-mi umple de coloşi şi scame pulovărul croşetat cu migală, ştiu asta… la fel face şi când aşteaptă notele la probe. Dar ştiu la fel de bine că fericirea ei mă va umple de bucurie până… până la refuz. Na! Vom trăi acea clipă minunată împreună.
Soarele apuse de ceva timp, iar cănile nu se mai săturau să-şi elogieze stăpânii şi pasiunile lor. În fiecare dintre ele se afla un strop de fericire şi toate nutreau speranţa că, într-o bună zi, va veni şi acea ultimă picătură pentru fiecare… cea care să umple paharul cana. Şi-apoi, când ar fi dat pe-afară, să o ia de la început, să culeagă iar strop cu strop fericirea şi pentru acei ce-o caută în lucruri mari, uitând că aceasta se află, de fapt, în toate lucrurile mărunte de zi cu zi, în tot ceea ce faci şi oferi cu dragoste, cu suflet şi, nu în ultimul rând, cu pasiune.

Cana Inimioare mari si mici
Sursa foto: www.magazinuldecani.ro
– Mergeţi la casele voastre, dragilor prietene! Nu vă întristaţi că nu sunteţi setul pompos din seara de Crăciun! Crăciunul se serbează doar o dată într-un an. Voi, însă, sărbătoriţi clipa în fiecare zi. Sunteţi fericirea în porţii mici, dar dese… Fericirea într-o cană! spuse L, luându-şi rămas bun de la prietenele ei.
– Şi nu uitaţi! adaugă. Sunt încă atâţia oameni care au nevoie de voi. Spuneţi-le şi lor unde ne pot găsi. Share is care! Povestiţi-le tuturor despre noi, despre căni personalizate, căni pictate manual. Amintiţi-le părinţilor că-i pot face fericiţi şi pe cei mici cu seturi de căni pentru copii ori căni croşetate! Nu uitaţi să precizaţi că suntem căni originale, căni de calitate (porţelan Germania) şi că de la Magazinul de Căni se pot achiziţiona cele mai plăcute şi utile cadouri pentru cei dragi. Băutorilor pasionaţi de licorile aromate, spuneţi-le că tot acolo pot găsi sortimente exclusive de cafeaSegreto di India, Mattina di Roma, Nostalgia di Ethiopia – ori ceaiuri Bio, parfumate, Yogi Tea…  Puneţi-ne în valoare, pentru că merităm! Cu noi celebrează toţi clipa, momentul, fericirea!
P.S. – Minionule, tu ocupă-te de promovarea paginii de pe Facebook a magazinului, că tot îţi faci veacul pe-acolo!
– Nu ştiu! Mă mai gândesc! Poate… dacă-mi fac şi mie o Mini-Oana cu fustiţă scurtă, scurtă scurtă. Şi tortiţă de care s-o apuc şi s-o duc acasă după Gală.

Minion Girl

Acest articol participă la concursul SuperBlog – Editia toamnă 2015
Proba nr. 10: Fericirea într-o cană Sponsor: Magazinul de Căni
Logo Magazinul de cani

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

15 Comentarii
  1. Cine sunt minionii astia? Au invadat lumea mai ceva ca vizigotii… 🙂

  2. Hahaha, sunt poznasii Aguritzei! :)))

  3. Mie îmi place cana croșetată! Ingenios articol și cu multe dedicații. Felicitări!

  4. Daaa, si mie-mi plac alea. As putea sa fac si eu, dar cu andrele nu cu croseta :).
    Chiar dragute!
    Am tinut în mod special sa fac câteva dedicatii… îmi pare rau ca n-am pus si linkuri catre ei, dar nu stiu daca ar fi fost acceptate de juriu. Nu mai aveam nici prea mult timp sa întreb, asa ca ramâne pe data viitoare.
    Multumesc pentru apreciere, Adriana! Ma bucura mult comentariile tale si ma motiveaza sa continui.

  5. Foarte interesante" trairile si dialogul canilor tale. Frumos pus in scena, aducand indormatii utile! Succes! 🙂

  6. ..da, vii cu suflu bun pentru mine. Îmi place să descopăr oameni ingenioși. Nu era bine cu link către bloggeri, dar se recunosc ei. Mirela își merită locul cu tot cu Enya. Pe Agurița nu o știu decât din …auzite, am citit-o rar. Pt cei cu SB-ul, e personaj, se pare. Am o chestie cu SB-UL, îmi aleg niște oameni și îi susțin când îmi amintesc. Succes!

  7. Iți doresc să ai propria cană cu fericire din care să bei la sfârșit de S.B.! Meriți, așa că… succes și inspirație!

  8. Ia uite cum și le-a agățat ea în cui vintage! Tabloul Mirelei e și el fabulos, mi-l și imaginez pe-o căniță, din care ies aburi. Taifasul cănilor e și el haios. Fericită că am citit îs? Îs!

  9. Ar fi nemaipomenite cani cu picturile Mirelei, Enyei sau ale juniorului Alexandru. Cât despre raftul meu vintaje… da, e dragut. Îmi place si mie cum mi-a iesit fotografia.
    Multumesc, Olimpia!

  10. Daca ne gândim bine, fiecare din noi are o cana favorita, chiar daca nu-i personalizata. Eu beau mereu din aceeasi, indiferent cu ce o umplu :).
    Multumesc, Dana!

  11. Multumesc mult, Maria! Da, la finalul competitiei am avea toti nevoie de o cana de fericire. Asa ar fi frumos.

  12. Bhuahahahha 🙂 L:) 🙂 Problemeeee? 🙂 🙂

  13. Imi place maxim ce ai "construit", draga mea 🙂 🙂
    PS : Ma ofer voluntar sa fiu Mini-Agu pt Minionul tau din articol 🙂 Crezi ca ma accepta sau e fitos? 🙂

  14. Da! Minionul vrea o minioana! hahaha

  15. Nu e fitos cu tine! Te iubeste, chiar! 🙂
    Multumesc, Maria!

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: