UA-77766388-2

Citește și… „Am fost cu depresia atât la psiholog, cât și la psihiatru”

Depresie sau fericire ?
Depresie sau fericire ? Sursa foto: www.descopera.ro

„Am o prietenă a cărei mamă are o depresie cronică veche. De zeci de ani o are, iar consecințele apasă existența întregii familii, de la partenerul ei de viață, la copii și nepoți. De la mic la mare, toată lumea vede că bunica nu e bine, de la mic la mare toată lumea suferă pentru asta. Și o imploră pe bunica să meargă la doctor, mai exact la un psihiatru care s-o ajute să își îmbunătățească atât viața ei, cât și pe a celorlalți. Răspunsul este, de fiecare dată, “Nu”, iar argumentele sunt din gama “Nu am nimic, am și eu o stare mai proastă, uneori, ce ați vrea, să țopăi?”, “Nu îmi permit acum să iau medicamente care să mă facă legumă”, “Nu mai insistați atât, că mă faceți să mă simt ca și cum aș fi nebună!”. Și familia rămâne prizonieră în aceeași buclă, iar depresia gravă a bunicii strică, în continuare, viețile tuturor. Îngrozitor, nu?

Acum să demontăm puțin povestea și să identificăm punctele nevralgice.
… „
Articol scris de Simona Tache. Îl puteti citi în întregime aici

*****

Cândva, prin februarie, am scris si eu pe aceeasi tema. Am „camuflat” putin povestea (pe care o puteti reciti aici) exact din aceleasi considerente ca cele aratate în articolul de mai sus. Teama de a fi considerat „bolnav la cap” duce la lipsa unei atitudini normale si logice din partea victimei depresiei, adica solicitarea ajutorului medicului de specialitate si, ca atare, la mentinerea si agravarea starii de depresie, care dauneaza nu numai celui care o are, dar si apropiatilor lui.
Zilele trecute, vorbind cu sora-mea despre irascibilitatea si starile de anxietate pe care le avem amândoua în foarte multe situatii, am concluzionat (eu) ca trebuie sa luam niste suplimente antistres sau chiar Distonocalm în momentele în care emotiile ne-o iau „razna”, raspunsul primit fiind clasicul: „Nu vreau sa devin dependenta de barbiturice !”.
Asadar, ne lasam prada unei boli cu atâtea consecinte grave de teama dependentei de calmante! Nu ne sperie deloc imaginea noastra – cea a unei fiinte devorate de boala -, nu ne sperie deloc „calitatea” vietii noastre – infernul în care ne zbatem – ci, cum e „firesc”, ne sperie dependenta de… mai bine. Pentru ca, asa cum spuneam în articolul din februarie, „am învatat sa traim cu depresia mai bine decât cu bucuria si satisfactia”.
Atât…

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de bucătăriţă";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

4 Comentarii
  1. din pacate, daca te uiti in jur (dupa ce te-ai uitat mai intai la propria persoana, desigur), toata lumea are cateva dintre simptomele depresiei, unii mai multe, altii mai putine, probabil ca un raspuns de "aparare" la agresivitatea vietii fiecaruia… cu alte cuvinte, suntem o lume "nebuna", asa ca acceptarea si constientizarea (ma rog, in ordine inversa) a propriilor probleme nu sunt un act de nebunie, ci unul de "trezire" in mijlocul acestei mari nebunii…din fericire, majoritatea suntem "la iinceput" cand terapiile inca dau rezultate, insa daa situatia o cere, in ultima instanta, si tratamentele medicamentoase sunt necesare, insa administrate cu cea mai mare responsabilitate posibila.

  2. Daca se considera "început" (de depresie) perioada imediat urmatoare constientizarii ca suferi de aceasta boala, atunci, da, psihoterapiile ajuta. Problema mare este ca, desi foarte multe persoane au simptomele bolii, acestea refuza sa creada ca sunt bolnave asa încât "începutul" se prelungeste la infinit. Boala avanseaza, consecintele sunt din ce în ce mai grave iar medicatia devine absolut necesara. La noi chestia cu mersul la psiholog a fost privita cu scepticism dintotdeauna. În strainatate, parintii îsi duc copiii la psiholog ori de câte ori acestia trec prin perioade agitate, confuze, de stres, înainte de examene sau când se apropie de pubertate. Nu spun ca asa ar trebui sa facem, dar trag un semnal de alarma pentru cei care ignora total simptomele si-si fac viata un calvar de teama dependentei de calmante.

    Multumesc pentru comentariu, Cristina.

  3. Mersul la psiholog este considerat fie o "fita", fie o chestie grava, "demna" de a fi hulita si evitata, ce sa mai, o rusine. Lipsa de educatie in acest sens ne poate fi fatala. S-au inmultit alarmant sinuciderile in cazul copiilor. Ma ingrozeste acest lucru, pentru ca sinuciderea este singura moarte care poate fi prevenita, asa cum se spune. Astfel, mersul la psiholog, in ultima instanta, poate salva vieti.

  4. Da, Cristina. Chiar zilele trecute ma uitam pe un grafic cu sinuciderile tinerilor în lume. Statisticile sunt îngrijoratoare. Europa pare sa stea mai bine la capitolul asta, în timp ce Asia este pe primul loc. Sinuciderea a facut mai multe victime în rândul tinerilor de pâna în 20 de ani decât cancerul, bolile de inima, SIDA, pneumonia si alte boli, toate la un loc.
    Tot statisticile arata ca sinuciderile în urma depresiei sunt a doua cauza a mortii generatiei tinere (considerata pâna la 40 de ani). Grav, da.
    Dar mai grava este, într-adevar, lipsa de atitudine în fata unei boli atât de nimicitoare.

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: