UA-77766388-2

Cel mai bun tată pentru copii

… este barbatul care o iubeste pe mama.

 

Astazi tata ar fi împlinit 78 de ani. O vârsta la care ar fi putut sa se considere un om împlinit, norocos, fericit. O vârsta la care rânduielile vietii i-ar fi dat un rezultat cu plus: mama alături de el, trei fiice care l-ar fi adorat, nepoti si… multe amintiri frumoase.

Dar lui nu i-a mai fost îngăduit să se bucure de toate aceste momente minunate. Destinul a revendicat tot ceea ce, la început, i-a oferit.

 

Tata era un bărbat frumos, plăcut, inteligent si priceput la toate.
Mama, care nu s-a considerat vreo frumusete, l-a „suflat”, cu farmecul ei, de sub nasul tuturor domnisoarelor care-l curtau. L-a iubit cu adevarat si, în decurs de numai trei ani, familia a căpătat câte un nou membru.
Lucrurile păreau să meargă bine, anormal de bine, până la nasterea ultimei femminuccia. Să fie vina ei? Probabil, pentru că… s-a încăpătânat să fie tot fetită. Mai mult, mică si pricăjită, când tata astepta nerăbdător un Hercules.
Tata nu s-a ocupat de noi, cum ar face orice tată cu odraslele lui. Nu tin minte să se fi jucat cu noi, să fi mers în parc sau să ne cumpere săndălute, să ne fi luat de la grădinită sau să ne ducă la sala de sport. Singura oară când a făcut-o, ne-a pierdut pe drum. Fără glumă
Nu stia în ce clasă suntem la scoală, nu stia că eram premiante toate, nu cred că stia bine nici cum ne cheamă… sau, dacă stia, ne încurca, desi gemene nu eram. Nici măcar nu semănam vreun pic una cu alta.

 

N-am învătat prea multe de la tata. Să dezlegăm un rebus, să jucam sah si table, să dăm formă unui tablou de aramă în relief… Astea erau câteva din activitătile pe care le făceam împreună, când îsi aducea aminte de noi. Ar fi fost destul si asa, dacă si-ar fi adus aminte mai des. Dar memoria „îl lăsa” înainte să ajungă acasă.

 

Cu timpul, a devenit agresiv. Nu cu noi, pentru că pe noi nu prea ne băga în seamă – nici pentru bine, nici pentru rău -, ci cu mama. Iubita noastră mamă. Ne era teamă de el, pentru ea. Suferea, în liniste, de cele mai multe ori, pentru a nu ne speria pe noi. Noptile erau atât de lungi. Interminabile, uneori. Ne trezeam dimineata si o găseam pe mama… cu „ochelari” la ochi.
Când am crescut, rămâneam treze si o apăram de furia lui cum puteam. I-am recitat – cu intonatie – lui tata, într-o seară, Scrisoarea a-III-a a lui Eminescu, până când a adormit… Adică, până spre dimineată. Era vacantă. Nu mergeam, asadar, la scoală. Am reusit, astfel, s-o salvăm pe mama de la supliciul care devenise deja parte nelipsită din „programul” serilor noastre.

 

Mama, spune-mi, crezi că tata ne-a iubit?
– Pe voi… sigur că da! În felul lui… asa cum întelegea el iubirea.
Dacă ne-a iubit într-un anume fel, de ce nu am simtit vreodată dragostea lui… în niciun fel?
– Iertati-l, mi-a spus mama. Eu l-am iertat de mult…

 

Asta am învătat de la mama. Să iertăm si să mergem mai departe. Si asta am făcut.
Dar ne-am întrebat de mii de ori… Cum ar fi fost mai bine? Să-l cunoastem si să trebuiască să-l iertăm? Sau să nu-l fi cunoscut vreodată?
Nu am putut să-l urâm pe tata, dar… am urât băutura care l-a distrus. Care ne-a distrus familia. Am fi cedat locul lui, negresit, unui alt tată… unui bărbat fară această patimă necrutătoare. Unui barbat care s-o iubească pe mama. Întâi pe ea, si doar apoi pe noi. Am fi fost fericite.

 

Mi-ar fi plăcut să-i pot ura ani multi astăzi. M-ar fi auzit, oare? Sau ar trebui să-i urez azi mamei, care ne-a fost… si tată?

 

Al nostru tată s-a stins din viată tânăr, la doar 54-55 de ani, lăsând în urma lui atâtea suflete care ar fi avut nevoie de el, de dragostea lui… si atunci, si acum. Si întotdeauna…

 

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

4 Comentarii
  1. of… este dureros. si ce s-a intamplat si ca nu mai e… 🙁

  2. Dramele astea sunt, din pacate, atât de comune… Atâtia copii care sufera înca. Noi am avut norocul sa avem o mama care sa ne iubeasca si pentru el. Altii, însa, sunt total lipsiti de noroc.
    Tata a fost, si n-a fost. Acum e prea multa pace în jurul lui…
    Asa o fi trebuit sa fie, nu stiu…

  3. Multa durere ai/ati patimit! Un psiholog probabil ar spune ca de acolo iti vin tristetile de acum. Eu spun ca te iubesc asa cum esti astazi, cu vechile dureri incrustate adanc in suflet.

  4. Multumesc, Vii…. Se spune ca nimic nu este întâmplator în viata. Durerile si tristetile te calesc. Cu toate astea, ar fi fost mai potrivit sa avem parte de ele cât mai târziu cu putinta. Pentru ca, odata si odata, ne e dat la toti sa le cunoastem…

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: