Mama Lumu şi momentele de neuitat

Eh! Mama e o figura! De stil, cum bine aţi priceput! Este cea mai potrivită persoană pentru a-i face surprize de orice fel. Efectul se multiplică! E înzecit!
În plus, pe Mama Lumu n-o scoţi din ale ei! Nici din haine, nici din paporniţele cu care merge la piaţă, nici din casă, mai departe de Profi, unde-o cunosc toate vânzătoarele ca pe un cal breaz. Nici din sărite n-o scoţi prea uşor! Cu toate astea, dacă reusesti s-o „păcăleşti”, distracţia iese de minune. E simpatică, glumeaţă, mereu pusă pe şotii. Îşi ţuguie buzele la telefon şi-şi face o voce copilăroasă, de cel de la celălalt capăt al firului e tentat s-o întrebe: „Mămică ta este acasă?”

Azi împlineşte 74 de ani. Unii le-ar spune 74 de primăveri. Eu le zic toamne, pe bună dreptate!

Read more

Haine „albe” pentru zile „negre”

La fiecare poziţie, îmi face câte un cadou. Deci, fiecare poziţie cu plăcerile ei! Nu? Aşa am stabilit, iar eu nu stau prea mult în cumpănă! Săptămâna trecută, cum a turnat cimentul, cum a luat banii pe prima poziţie. S-a ţinut de cuvânt… m-am făcut cu un dulap nou. Numa’ bine să-l umplu cu lucruşoare de pe Answear.ro!

Read more

Primul contact cu „lumea de afară”

Când se fac referiri la vastitatea Universului sau la posibilitatea existenţei unui număr infinit de Universuri, mă ascund în mine şi încerc să-mi conturez propriul Univers. Cel pe care să-l înţeleg, ce-l pe care să-l străbat, să-l descopăr precum descoperi de-acolo, de sus, lumea noastră într-un grăunte de nisip ori de aici, de pe Pământ, cerul în corola unei flori… să strâng infinitul în braţe, aşa cum aduni eternitatea într-o clipă.

Ş-apoi ce-i clipa? Ce-i eternitatea?
Cine suntem noi? Suntem singuri în spaţiul atotcuprinzător, unde timpul se dilată şi se contractă până se suprimă, unde lumina nu-şi găseşte-o definiţie?
Suntem o Teorie aşezată peste Teorii? A Big-Bang-ului, a Corzilor, a Simetriilor? Rezonăm cu totul, cu nimc? Ne situăm pe aceeaşi undă de frecvenţă cu ceea ce ne înconjoară?

Read more

Tu nu eşti sănătoasă! Dar, până când…?

Sigur că nu sunt! Cum să fiu? Începând cu pufăiala compulsivă a ţigărilor şi terminând cu lipsa mişcării, toate indică faptul că nu sunt. Mese la ore nepotrivite, excese urmate de zile întregi în care mă pedepsesc, schimbări comportamentale şi obiceiuri necuvioase, păcătoase, care se răsfrâng asupra sănătăţii. Îmi aduc aminte de o melodie în care versurile se traduceau, cumva, aşa: „Când capul nu judecă, corpul este cel care plăteşte” (António Variações). Şi plăteşte scump!

Read more