UA-77766388-2

Bumerang

Barbatul tre’ sa te cunoasca doar de la brau in jos. Ne-o zicea mama, evident cu aerul celui trecut prin viata, la reuniunile de familie mai restranse, adica noi, cele trei sanziene, si ea.
O priveam nedumerite, fara sa intelegem prea mult ce vrea sa zica. Cum asa ? Cativa ani in urma ne invatai cum sa ne tinem cuminti de la brau in jos, iar acum se inverseaza  roata ?
Ce vulgar, imi spuneam si nu vedeam pentru nimic in lume ce sens avea fraza. Eram casatorite toate trei, aveam deja copii iar in relatia de cuplu nu-mi imaginam varianta cu braul, nici de sus in jos, nici de jos in sus. Era ca si cum in fata barbatului ar sta doar a jumatate de femeie, ceea ce nu corespundea ideii mele de viata conjugala.
Cu trecerea anilor am inceput sa inteleg ce vroia sa spuna. Nu se referea in nici un fel la ceea ce gandeam eu la inceput, ci la faptul ca ne expuneam prea mult in fata lor si cu o faceam mai mult, cu atat riscul sa ne intoarca impotriva noastra totul era mai mare. Si am fi suferit. Ne-am fi facut rau cu propriile noastre destainuiri.

Nu ne-a vrut raul niciodata. A vrut sa fim fericite, sa nu simtim povara cresterii copiilor singure asa cum soarta a pedepsit-o pe ea. Nu va pot da averi, spunea ea, dar va iubesc pe toate trei la fel de mult si indiferent cati ani veti avea, unde va veti afla, sunteti copiii mei si eu traiesc pentru voi.
Ce poate fi mai de pret decat iubirea ei ? Sacrificiul pe care l-a facut pentru a creste cu demnitate, singura, trei fete fara sa se gandeasca o clipa la ea daca oricare dintre noi a avut probleme ?  Viata a pedepsit-o pe mama mai mult decat pe noi. In timp ce noi suferim fiecare pe particica ei, mama sufera pentru toate trei. Si, ca o pecete asupra destinului , toate trei suntem acum in situatia de a ne descurca singure.
Ne „spovedeam” barbatului de fiecare data cand ceva nu era in regula. Daca la serviciu aveam vreo mica problema, primul care trebuia sa stie era el. Daca ma supara vreo aluzie a cuiva, fie prieteni, fie colegi sau, mai grav, din propria-mi familie – surori, mama – ma confesam lui, considerandu-l parte din mine, acea parte fara de care fiinta mea nu era completa. Si apoi, cand apele se tulburau, tot ceea ce ii incredintam se intorcea ca un bumerang si ma lovea in adancul sufletului. Atatea cicatrici in suflet de care sunt eu, si numai eu, resposabila. 

Daca as fi ascultat-o pe mama… nu zic c-as fi schimbat prea mult destinul meu, dar as fi avut cu siguranta mai putine cicatrici in suflet, as fi avut acum curajul sa-mi iau propria soarta in maini si s-o iau de la capat cu inima nemutilata, fisurata, cusuta si pansata in urma atator rani si suferinte. 
N-am ascultat-o atunci, n-o ascult nici acum. Poate ca imi merit soarta…
Sau mai bine .. ar fi momentul sa-mi schimb soarta !

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: