UA-77766388-2

„Batrân, obosit si atât de trist”

Sursa foto: intrenoaptesizi.wordpress.com
Nu este cu adevarat fericit cel ce o spune cu ochii aplecati, cu privirea în pamânt. Si am întâlnit în viata mea atâtea persoane care, chipurile, sunt fericite. Dar viata m-a legat sufleteste mult mai mult de acele persoane care-ti spun cât sunt de triste, privindu-te în ochi. Cerându-ti parca ajutorul.
Pentru ca nu e o rusine sa fii trist. Este starea afectiva de care se leaga atâtea emotii. O stare la fel de naturala ca si bucuria, deci nu trebuie reprimata.
Trebuie însa vazuta ca un semnal de alama, ca pe o reflexie asupra propriei tale persoane si a motivelor ce te-au adus în acea stare si, mai ales, ca pe un îndemn la actiune, la corectie, pentru ca în spatele tristetii se pot ascunde emotiile negative: durerea, mânia, invidia, frustrarea sau chiar frica.
Emotiile negative fac parte, asadar, din „setul complet de emotii” cu care a fost cadorisita rasa umana. Fara ele nu am fi oameni.
Tristetile pot îmbraca forme diferite, la fel cum se pot manifesta diferit de la persoana la persoana. O stare de tristete care devine un mod de viata, se prelungeste pe o perioada mare de timp, poate fi daunatoare atât sanatatii, cât si vietii sociale, în general. Multe persoane triste se autoizoleaza ori sunt izolate, pur si simplu, de ceilalti, acestia ferindu-se de tristete ca de o „boala molipsitoare” si, prin urmare, nedorita de nimeni.
Astfel, tristetea prelungita începe sa se resimta individual, spre deosebire de bucurie, care se traieste în grup.
Dintre toate tristetile, am sa ma opresc la cea mai greu de suportat: cea provocata de moartea unei persoane dragi. La durerea profunda, golul si desertaciunea pe care le lasa în urma sa cel ce se duce.
Am sa va povestesc un caz real. Un caz din familia mea.
Tanti Leana si unchiul Gigi. Asa i-am cunoscut, asa i-am numit toata viata, desi erau matusa si unchiul mamei mele.
Viata le-a surâs la început. Le-a oferit tot cei mai bun pe lume: dragoste, iubire, întelegere si respect. Le-a oferit, apoi, doi copii pe care-i iubeau cum numai parintii adevarati stiu s-o faca.
Romica si Gabriela erau totul pentru ei. La numai 9 anisori, Gabriela i-a parasit. Nu am sa intru în amanunte. Am însa imaginea ei în minte. Avea vârsta mea când s-a stins din viata.
Am fost atunci martora celei mai cumplite dureri. Dar am înteles cu adevarat durerea lor dupa ce am fost mama.
Tanti si unchiul nu au mai fost niciodata aceleasi persoane. Durerea si tristetea au pus stapânire pe viata lor, desi îl aveau înca pe Romica. Cât ar fi încercat sa treaca peste momentul fatal, nu reuseau si cadeau din nou în depresie.
Starea lor prelungita de depresie si-a pus amprenta si pe viata fiului lor. O mana care s-a întins si care a devorat tot ce-a întâlnit în cale. Relatia dintre cei doi s-a racit, persoanele din jurul lor s-au retras, familia i-a lasat sa-si plânga soarta.
Acum un an am aflat ca a murit si Romica. S-a sinucis, lasând în urma pe cei doi care i-au dat viata. Lasându-i, în continuare, în prapastia tristetii si depresiei în care îsi „traiau” ultimele zile.
Dupa câteva luni a urmat tanti Leana. I-a spus unchiului, în putinele momente de luciditate pe care le mai avea, ca „o asteapta acolo sus copiii”… si s-a dus.
Am întrebat-o pe mama cum se mai simte unchiul. „Batrân, obosit si atât de trist” mi-a raspuns.
Mama a fost – si este – singura fiinta careia unchiul a reusit sa-i vorbeasca deschis despre tristetea sa, dupa aproape 40 de ani de suferinta. „Nu ma mai simt singur de când mi-am deschis sufletul”, i-a spus mamei. „Ma simt din nou ca atunci când le auzeam glasurile cristaline, râsetele în hohote si strigatele care umpleau casa de fericire. Ma simt împacat si cu ea, cu Leana mea, pe care am iubit-o pâna în ultima clipa. Ea ar fi împartasit durerea ei cu altii, dar eu n-am lasat-o. Îmi dau seama acum cât am gresit”.
Reprimarea emotiilor, mai cu seama a celor negative, ca si exprimarea exagerata a acestora, pot avea urmari grave, fatale pentru toti cei din jurul tau.
Exprima-ti tristetea, furia, mânia, durerea … dar nu le lasa sa te stapâneasca. Exista astazi atâtea modalitati în care poti beneficia de ajutor. Exista comunitati de oameni care traiesc emotiile odata cu tine. Si nu te vei fi niciodata singur atâta timp cât vei accepta ajutorul lor.
Nu-ti trai viata regretând, simtindu-te vinovat sau reprosându-ti tardiv ca nu ai facut ceea ce ar fi fost normal sa faci: sa comunici ! „Sentimentul de vinovatie este cel mai apropiat tovaras al mortii” ! (Coco Chanel)
Accepta-ti tristetea, macar pentru faptul ca fara ea n-ai putea sa întelegi ce este fericirea. N-o lasa însa sa-ti puna „interzis” pe bucatica de strada pe care o mai ai de parcurs. Pe strada pe care, într-o zi, va rasari din nou soarele tau.

Articol înscris la proba nr. 21 a concursului SuperBlog 2014, proba sponsorizata de Komunomo.com

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

3 Comentarii
  1. Ce poveste tristă… Așa spun psihologii că te ajută să-ți împărtășești durerea dar eu nu prea cred.

  2. Psihologii spun ca, în orice situatie, tu esti singurul care te poti ajuta. Eu cred totusi ca este mai bine sa comunici, decât sa te închizi, sa te izolezi si sa ajungi la situatia la care au ajuns unchiul si matusa mea.

  3. Cate avem de invatat din povestea aceasta! Unchiul a invatat dupa 40 de ani, altii nu reusesc sa invete acest lucru niciodata. Desi initial pare imposibil de consumat o asemenea durere, cu fiecare "povestire" a ei, cu fiecare moment in care iti deschizi sufletul, durerea se consuma si lasa loc soarelui. Exact ca in fraza aceasta: "Accepta-ti tristetea, macar pentru faptul ca fara ea n-ai putea sa întelegi ce este fericirea."… multumesc!

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: