UA-77766388-2

Arta românească… din creştet până-n opinci!

În acea dimineaţă de primăvară, deşteptătorul îşi făcu din nou datoria, deşi eu eram „deşteaptă” înaintea lui.
Mă furişez în camera lui Cristi, gândindu-mă că poate măcar el a reuşit să doarmă câteva ore.
– Cristi, mami… Hai! E ora…
De fiecare dată când întru să-l trezesc se preface că doarme adânc şi liniştit, dar eu îi cunosc tertipurile deja. Aşteaptă mângâieri şi rugăminţi fierbinţi… şi tare-mi place să i le ofer.
– La 5 trebuie să fim în aeroport! Grăbeşte-te!
Lui Cristi îi trebuie cel puţin o ora să se ferchezuiască, aşa că mi-am luat porţia de apă rece ca gheaţa pe faţă înainte să-l „trezesc” pe el.
– Verifică biletele, să le avem la vedere… şi actele! Nu-ţi uita încărcătorul! Hai, că zboară timpul şi noi nu! Nu o să ajungem cu două ore înainte. Ştii ce balamuc e-acolo, nu?
Plopule, de ce jelești? Au vro pacoste cobești!* îngână Cristi filozofic.
La aeroport ne-a dus prietenul lui, tot un Cristi – Cristi-Cap, cum îl „răsfaţă” al meu fiu -, care ne-a condus şi cu alte ocazii.
– Cristi, dormi?
– Care Cristi? mă ia la mişto…
– Tu, care…? îi răspund zâmbind. Nu ai dormit deloc, adevărat?
Nope! Am schimbat câteva fraze cu Laura. M-a invitat la ea.
– Ce drăguţă! Ce mai face? Nu am mai văzut-o de ani de zile… Ea unde este? În ce oraş?
– La Berlin! Mă duc, să ştii!
Nu am putut să-i refuz vreodată ceva copilului meu. Dar o vizită la Berlin exact acum, de Paşti, nu o consideram deloc potrivită.
– Lasă… mai bine data viitoare!
– Mami, mă duc… înţelege, te rog!
Ne-am luat rămas bun de la Cristi şoferul şi, cu valizele „borţoase”, alerg către ghişeul BlueAir. 

– Mai uşor, că nu dau tătarii! Suntem în grafic, nu te agita aşa! mă apostrofează Cristi.
Predăm bagajele şi ies afară la o ultima ţigară. O ultimă ţigară? Ce sumbru sună… sper să nu fie chiar ultima! Gândurile-mi fug aproape mereu la dezastrele aeriene. Şi poate nu atât de mult când călătoresc singură, ci cu el… Am bătut căile aerului de zeci de ori, poate chiar sute, dar, nu ştiu de ce, de câţiva ani buni mă cuprinde teama.
– Mami, tragi din ţigara aia de parcă ar fi ultima! Calmează-te! Sunt eu cu tine… 
(Păi, nu vă spuneam eu?)
Partea controlului mă enervează cel mai mult. Cureaua jos, goleşte-ţi buzunarele, intră la „găoace” sau treci prin „poarta sărutului”. Nu mai vorbim de pipăieli.
Cristi-mi urmăreşte fiecare gest şi citeşte nemulţumirea de pe faţa mea.
– Ai avea curaj să te urci într-un avion dacă nu s-ar face controlul ăsta?
Nu, sigur că nu aş avea. Dar mi-aduc aminte instantaneu de agitaţia pe care a stârnit-o, cu ani în urmă, placa de metal montată în braţul meu. Noroc că aveam radiografia în bagajul de mână, altfel nu treceam de poarta cu pricina.

***

– Mami, stai puţin să întru şi eu în Shop!
– Iar parfumuri, prostii? Lasă, că găseşti şi la noi… ai văzut doar. Când sunt reduceri, le iei mai ieftine decât de-aici!
– Te înşeli… Au cam acelaşi preţ. Şi aici găseşti la reducere! Oricum, nu parfum mă interesează! îmi răspunde, îndreptându-se cu paşi repezi către un magazin cu suvenire. Vreau să-i iau un cadou Laurei!
E clar, îmi spun. Nu-l pot convinge să nu meargă la Berlin.
Laura este fata fostei mele vecine şi prietene. Ne-am cunoscut când copiii noştri aveau 4 luni (Laura) şi, respectiv, doar câteva săptămâni (Cristi). Au crescut împreună. Când ne-am întors din Brazilia, a fost ultima oară când i-am mai întâlnit pe toţi. Copiii aveau deja 7-8 anişori amândoi. S-au regăsit pe Facebook, aşa că am mai văzut şi eu poze şi am mai aflat ce fac, atât ea, cât şi părinţii ei.
– Dar Laura ce face la Berlin?
– Studiază, ce să facă? Ştii că era o elevă eminentă şi-n şcoală, şi-n liceu!
– Ce-ai vrea să-i iei? Te-ai gândit deja?
– Nu ştiu… ceva românesc. N-a mai fost acasă de vreo patru-cinci ani, îmi spunea aseară. Ceva să-i aducă aminte de ţară, de noi, de prieteni…

– Uite aici… un magnet cu Dracoola! Sau căniţa asta de bere… uite, e cu Arcul de Triumf! Perfectă! Că doar e bucureşteancă şi ea.
– Mami, vreau ceva deosebit! Autentic, original… nu zic că nu-s frumoase şi astea, dar parcă prea comune. Laura este o fată delicată, sensibilă, credincioasă şi româncă până peste cap. Aşa vreau să fie şi cadoul pentru ea!
– O icoană, atunci… zic într-o doară.

Ne învârtim şi timpul trece. Mă uit la ceas din două în două minute.
Ii naţionale.. Ah, uite ce frumoase sunt!!! Sau nişte dulciuri! Ia-i o cutie de salam de biscuiţi Via Delice. Mai ştii că vă făceam mereu şi vă plăcea? 
Salam de biscuiţi Via Delice, ambalat în cutie de lemn
Oferta prea generoasă! Ceramica de Horezu, Baia Mare sau Corund, vasele decorative de lut, ouăle încondeiate, gama de produse pentru copii (Vlăduţ’s Story) şi oh!!! raionul de dulciuri tradiţionale, pe care Cristi mă sfătuieşte să-l ocolesc, atent şi grijuliu cu silueta mea… În magazinul ăsta mă simt turist în propria-mi ţară!
– Ai găsit ceva?
– Nu ştiu! Sunt atâtea chestii incredibil de frumoase! Nu mă pot decide! Of, mamă!

***

Pasagerii zborului BlueAir 121, cu destinaţia Köln, sunt rugaţi să se prezinte la poarta numărul 16, pentru îmbarcare!

– Mami, haideeeeee! Lasă, cumperi data viitoare! Pierdem avionul!
– Stai puţin… stai să mai văd ceva, l-aud pe Cristi tânguindu-se!
– Nu mai stau deloc! Plăteşte tu căniţa de bere şi magnetul… le vreau pentru mine! Roag-o pe domnişoara să ţi le împacheteze bine!

Colţişorul meu românesc...
Colţişorul meu românesc…  Sus, în dreapta, magnetul cu „Dracoola” :). Ceramica n-a încăput în foto!

***

Ne-am ocupat locurile în avion. Geanta cu suvenire am pus-o sub scaun, de teama că alte bagaje ar putea să „strivească” minunăţiile mele. Rămân cu gândul la sutele, miile de obiecte de artă româneşti… artă cu suflet, realizată cu migală, cu pasiune şi dragoste pentru ceea ce ne-a mai rămas: identitatea şi tradiţia!

– Cum se numea magazinul? Te-ai uitat? mă întreabă fiul meu.
– Nu! Dar ne uităm pe bon… sau poate scrie pe plăsuţă!
Art&Craft! Uite, au şi magazin online! Putem să comandăm! Ne uităm când ajungem acasă, da?

Sigla Art&CraftArt&Craft este cea mai mare firmă de retail de suvenire şi produse tradiţionale româneşti, cu adânci rădăcini în istorie şi foclor, produse autentice ale căror legende fac înconjurul lumii de aproape un sfert de secol. 
Primul magazin al acestora datează din februarie 2003, magazin deschis în Aeroportul Henri Condă din Bucuresti, urmând apoi cele din aeroporturile din Sibiu, Târgu-Mures, Timişoara, Craiova şi Cluj-Napoca.
Firma deţine şi câteva branduri proprii – Vlăduţ’s Story, Via Delice, Happy Traveller etc. – produsele acestora adresându-se unui public extrem de larg, de la turişti străini, la români sau colecţionari, adulţi, tineri precum şi copii, tuturor iubitorilor de tradiţii, cadouri originale sau inedite.
Colaj realizat cu imagini de pe site-ul Art&Craft

***
Zborul de la Bucureşti la Köln durează aproximativ două ore şi jumătate. Cristi îşi rezeamă capul pe umărul meu şi adoarme. Eu, însă, mă gândesc încă la ce i s-ar potrivi Laurei. Ce-ar putea s-o emoţioneze, să-i aducă aminte şi de noi, şi de locurile în care a trăit, de copilărie, de prieteni… Să simtă sub tălpi pamântul României ori de câte ori se va afla departe de casă, la fel cum îl simţim noi, emigranţii. Dar oare aşa trebuie să fie? Să dăm valoare anumitor lucruri doar atunci când le pierdem? Când nu le mai avem? Probabil! Nu ştiu… 

– Cristi? îl strig în şoaptă…
– Mdaaaaaa… mormăie somnoros.
– Ştiu ce-i luăm! Ţii minte la Amsterdam? Vitrinele şi chioşcurile pline de celebrii saboţi olandezi?
– Da! Doar n-o să-i iau d’ăia!!!
– Nu! Căutăm opincuţe! Sunt frumoase, tradiţionale, lucrate de mână de artizanii noştri (în prezent, în toată ţara nu sunt mai mult de trei-patru opincari), meşteri populari, „rapsozii” meşteşugurilor de demult uitate. Ne reprezintă! Le-au purtat dacii, le-a purtat Badea Cârţan şi le-ar purta mulţi şi acum! Sunt produse româneşti, de autenticitate şi valoare incontenstabile. Ţi-aduci aminte de excursia pe care am facut-o cu ei în Maramureş? Acolo am văzut opincuţe adevărate, din piele, mai ştii? E drept, cu douăzeci de ani în urmă…

– Bună ideea! Dar dacă nu au? Nu cred că am văzut printre produse!

– Dacă nu au, le sugerăm să aducă! De ce nu?
– Daaaaa, din nou tu cu sugestiile tale! Ce? O să aducă pentru tine? 
– Le facem noi! Tu ai fi artistul, designerul… eu le-aş croi! Sunt sigură că s-ar vinde extraordinar de bine şi ar fi cadouri ideale, apreciate şi de străini, şi de români, deopotrivă.  Dacă nu opinci în mărimea lor originală, atunci mini-opinci… sau chiar portofele, gentuţe în formă de opinci! Ce zici? Propunem? Sau ne apucăm de treabă?
Mini-poşete în formă de opincuţă
Idee creativă: Mini-poşete în formă de opincuţă.
Cam ciufulite astea, dar…  Sursa foto: Google Search 🙂

Ş

– Ştii cum o văd pe-asta, mami? Ca pe ştirea cu opincarul român dornic să intre în Cartea Recordurilor cu opinca lui de doi metri. Hai, că el tot a impresionat-o pe Second Lady a Americii… dar noi?  Crezi că avem vreo şansă?

Alexandru Ilinca şi opinca lui de doi metri
„Trebuie să mă orientez ca să mă odihnesc pentru ziua cealaltă. 
Şi, uite, mă bag în opinca asta, o folosesc ca sac de dormit” – Alexandru Ilinca
Sursa: aici
Trebuie să mă orientez ca să mă odihnesc pentru ziua cealaltă – See more at: http://7est.ro/viata/cultura/item/35849-foto-un-roman-vrea-sa-intre-in-cartea-recordurilor-cu-o-opinca-de-peste-doi-metri.html#sthash.yoDVnuyt.dpuf

Am reuşit, fără prea multe argumente – cum îmi cere de obicei la fiecare sugestie sau propunere –  să-i trezesc, totuşi, interesul pentru varianta mea.

***

Zborul e lin… avionul pare că nu se clinteşte din loc. Doar norii imaculaţi, pufoşi, lăsaţi în urmă, mă fac să rostesc în gând Eppur si muove„! 
– Apropo! Ai vizionat asta? mă întreabă Cristi, scoţând telefonul şi începând să-l butoneze de zor.
– Aoleu!!!! Închide-l repede, maică, să nu ne „răsturnăm”!
– Mami, ce Dumnezeu! Doar am pretenţii de la tine…
Fii atentă! Ţi-arăt dacă-mi promiţi că nu salţi ca o pipoca** de pe scaun! Sau, nu… pune-ţi centura, mai bine, să fiu sigur!

– Ştii ceva? Mi-e dor, deja! Mi-e dor de-Acasă, de-o mociriţă cu trifoi… Mi-e dor de şura dacilorMi-e dor de noi!
– Aş fi băgat mâna-n foc că asta o să-mi spui! Românco! Ce faci, mami? Plângi???
Hai, lasă…! Mai încântă-te o dată cu… Hop ş-aşe! Uite, promit! Când vin din nou, la Crăciun, îţi aduc o ie autentică din colecţiile Art&Craft… ştiu că ţi-a rămas sufletul la cea cu motive portocalii şi, mai ales, că ai purta-o cu nedisimulată mândrie.

 *) Teodorescu, P. P. 354
**) Pipocas (s.pl.) din limba portugheză –  Floricele de porumb, cocoşei… 

Da, fiul meu! Ai dreptate!
Cu aceeaşi nedisimulată mândrie, 
prezint juriului celei de-a doua probe din concursul Spring SuperBlog 2016
ideea mea (mai mult sau mai puţin creativă) 
Sponsor: Art&Craft Design 
Logo Art&Craft Design

 

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

9 Comentarii
  1. Da, exact așa este, îți dai seama de valoarea unui lucru abia atunci când l-ai pierdut și nu este vorba doar despre valorile naționale…

  2. Încep sa am acest sentiment din ce în ce mai des si, da, cum spui, în privinta atâtor alte chestii. Sper sa nu ajung vreodata sa dau si persoanelor valoare de-abia dupa…

  3. Pe cuvânt de blogger, căci eu rar îmi spun astfel, că opincuțele-s haioase tare. Asta vara, la una din acțiunile pe care le face soțul meu, era unul incălțat cu o pereche. Eu doar asta am facut, l-am privit non stop.

  4. Cumparam opincute din toate statiunile unde mergeam cu ai mei, cumparam farfurii de ceramica si linguri de lemn… acum tanjesc dupa asa ceva, greu gasesti un magazin "neaos" care sa ofere ceva autentic. Emotionant articolul tau!

  5. Sunt haioase si aproape ca nu vad portul nostru popular fara ele. Mi-au placut dintotdeauna!

  6. Adevarat! Cu atâtia "imitatori" este greu sa ai încredere ca produsele sunt originale. Ii cusute la masini, servetele si ulcioare pe banda rulanta. Se practica peste tot în lume. Contam pe Art&Craft pentru autenticitate :).
    Multumesc, Crina!

  7. O geantă-opincă îți face Alma acu și ți-o aduce la Gală? Ce spui? 😉

  8. Ramân masca de Venezia!

  9. Pupe mama mânutele alea vrednicute!

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: