UA-77766388-2

Ale tale doruri toate…

 

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri*

Mi-e dor…

Mi-e dor de vremurile în care aveam o singură pereche de tenişi. Tenişi de damă, tenişi de bărbaţi… ce conta? Unisex! Erau chinezeşti, albi, cu talpă verde, moale… Vi-i mai aduceţi aminte? Îi încălţam la şcoală, vara, şi-mi plăcea să mi-i ţin perfect curaţi. Când se murdăreau, îi spălam cu lapte şi, înainte să se usuce, îi frecam cu cretă albă. Avem mereu o bucăţică uitată prin buzunarele şorţuleţului.

Ce v-ar fi spus acei tenişi despre mine?

V-ar fi spus că eram o zvăpăiată, o băieţoaică ce nu stătea locului o clipă. O exploratoare a împrejurimilor, când pe terenul de antrenament al militarilor, când pe garduri ori acoperişuri. M-ar fi pârât că i-am purtat chiar şi după ce i-am găurit în talpă, sărind de pe un acoperiş pe o grămadă mare de lemne. Aveau cuie. Lemnele! Ghinion!!!

V-ar mai fi zis că mă lăudăm cu ei, spunând tuturor: P-ăştia mi i-a cumpărat tata! Minţeam, bineînţeles. Tata nu ştia prea bine nici în ce clasa eram, dară…

 

Pantofi sport - Answear.ro

Mi-e dor…

Mi-e dor de primii mei pantofi sport de marcă. Erau pantofi sport Adidas Originals. Pe câte terenuri şi stadioane m-au purtat, câte meciuri de handbal au jucat, numai ei ştiu. Mi-e dor şi de pantofii sport cu crampoane şi cuie, care „m-au alergat” pe pistele de atletism sau terenurile de fotbal. Mi-e dor de cotiere, de genunchiere… de toate articolele sport. Mi-e dor de ceasul de pe lada divanului, care suna la 5 dimineaţa ca să pot ajunge la antrenamente la ora 7, la Sala Floreasca, traversând Bucureştiul în iernile în care zăpada era de-un metru pe străzile pustii. Pustii la acele ore.

Mi-e dor de nopţile în care visam că eram încă sportivă… că alergam, săream, depăşeam, făceam o piruetă şi marcam. Câte nopţi? Câte goluri? Nici eu nu mai ştiu!

Mi-e dor…

Mi-e dor de poveştile paşilor mei. Mi-e dor şi de cele în care tălpile-mi nude călcau iarba crudă şi încărcată de roua dimineţilor cantonamentelor obositoare. Mi-e dor de aventurile de la mare, de nisipul umed al plajei care-mi îngreuna fiecare pas. Mi-e dor de timpurile în care mă ambitionam şi nu renunţam la nimic din ceea ce mă făcea să mă simt împlinită. Cu sau fără pantofi de sport în picioare.

Mi-e dor… şi dorul doare!

Dacă i-aş întreba pe toţi acei pantofi… Da, eu aveam o misiune de îndeplinit, un ţel, iar ei erau cei care-mi purtau paşii către ceea ce-mi doream.

***

Azi…

La ce bun un dulap plin de pantofi care tac? Tac mâlc şi parcă se ascund. La ce bun atâta încălţăminte sport fără un pic de ambiţie, fără mişcare, fără performanţe. Fără visuri…  Pantofi care zac, care sunt statici. Au pierdut dinamica şi, odată cu ea, sensul lor de a fi.

I-am adunat în timp. În ani. În momente în care amintirile m-au copleşit. Şi-am adunat atâţia…  Pantofi fără poveşti!

Cum, oare, se mai scrie o poveste? Şi dacă aş scrie-o, de unde să încep? Şi unde să ajung? O poveste despre pantofi performeri, despre trofee şi medalii, despre cauze nobile şi visuri. O poveste actuală, fără teren, arbitri ori competiţie. O poveste despre ceea ce sunt, ce devin de fiecare dată când aceştia mă poartă acolo unde există o anume chemare, o trăire.

Cunosc pantofi de sport care-şi poartă stăpânii la cursele de strângere de fonduri pentru copiii bolnavi. Ori pentru construirea de spitale… ori pentru, ori pentru. Cunosc pantofi de sport care nu mai au ce să încalţe. Sportivi paraplegici, cu handicap, care au emoţionat o lume întreagă cu ambiţia şi determinarea lor.

Ce poveste v-ar spune colecţia mea de echipament sportiv de acum? I-am întrebat pe pantofii mei de sport…

– Hei, tu! Victory? Şi tu, frumoasă Puma? Voi, ăia cu faţă metalică? Şi voi, girlie-like? Roz, bleu, roşii, albi? Pe voi ce dor v-apasă?

V-am spus că tac! Aşteaptă ziua în care…

***

Am o singură pereche de pantofi sport care ar mai putea grăi… şi v-ar spune că au circulat cu trenul, cu avionul, cu maşina… că au făcut deja mii de kilometri, de la Leverkusen la Bucureşti, şi retur, stând! Stând în cutia în care mi-au fost oferiţi. Da, ei v-ar spune cât îmi e de dor de fiul meu! V-ar spune, probabil, că nu-i merit, că toată frustrarea adunată în atâţia ani de „neputinţă” mi-am vărsat-o, în acea zi, pe cel care nu a avut vreo vină pentru nereuşitele mele. Pe el, cel care m-a încurajat mereu şi a fost mândru de mine chiar şi atunci când n-ar fi avut de ce. Iar el, fiul meu, mi-a alungat tristeţile cu un cadou care să mă ridice din nou în picioare. Cu care să mă regăsesc, să mă reîntregesc…

Tot ei v-ar spune că nu-i încalţ de teamă. De teama de a nu fi la înălţimea culmilor pe care m-ar purta, la înălţimea valorii sufleteşti pe care o au. Da! Asta v-ar spune! Şi pantofii nu mint niciodată!

***

– Mami, încălţă-i! Dă-le şansa să te ducă acoloAcolo unde dorul nu mai doare! Unde dorul şi-a găsit alinare. Ori acolo unde încă te aşteaptă ale tale doruri toate…

Când îşi vor fi îndeplinit misiunea ăştia din dulap, promit să-ţi cumpăr o pereche de adidași de damă care să-ţi coloreze puţin dorurile! Cele care vor veni…

Adidasi

*) M. Eminescu – O, rămâi

 

 

Proba nr. 8 „Ce povești ar spune pantofii sport?” – sponsor Answear.ro

SuperBlog – 2016

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt... de bucătăriţă";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

13 Comentarii
  1. Am citit, am plans, am citit… si totusi cat de frumosi raman pantofii sport! Valabil pentru toate trei. Pentru fiecare dintre noi au insemnat mult… Am facut parte din categoria oamenilor frumosi, curati sufleteste… si nu numai atat. Un articol foarte frumos!

    • Gabriela, am uitat, într-adevar, sa amintesc de ciupicii de gimnastica!
      Da, sunt frumosi pantofii sport, dar nu în rafturi, nu în dulapuri… ci pe drum. Mereu pe drum! Nu conteaza încotro o apuca! Important e sa nu leneveasca!
      Multumesc pentru apreciere!
      Ah, si nu era de plâns! De reflectat! 🙂

  2. Daaaa! Și eu tot o singură pereche…pe vremuri!
    Acum se pare că sunt o nocoroacă. Poate unde mă ocup și cu…fugitul 😀 Adevărul c ă de pantofi sport nu duc lipsă. Acuma…ce-or gândi toți pantofii ăștia sport despre mine…mai bine să nu știu! 😀

    Melancolică postarea ta…mi-a adus aminte și mie de vremurile acelea…

  3. Numai eu ştiu să le-ascult… m-am gândit la „desculțătoriile” pe care le ținem în noi şi le urcăm câteodată în primul vagon cu marfă; #sport, în acest caz, dar… puțini încălțați ştiu să!…

    • Sa vezi când o sa înceapa sa ma bârfeasca pantofii pe la vecini, pe la prieteni, pe la necunoscuti. O fi vreunul din cei ce-i vor primi care sa stie sa?…

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: