UA-77766388-2

Alarma în dulap

Desen creat de Cory Ory

Totul începea la ea cu o foaie de hârtie si un creion. Versuri, schite, desene, planuri, liste i se pareau simplu de realizat, mai ales pentru ca gena-i era buna si norocul îi surâdea la tot pasul.

Mostenise harurile de la doi parinti destepti, talentati, inventivi si creativi, care-i recunosteau calitatile si o încurajau în toate cele.
Daria provenea dintr-o familie saraca, dar foarte unita. Era cea mai mare dintre cele trei fiice ale lui Calin si ale Anei. Era capul „rautatilor”. Punea la cale cele mai nastrusnice idei si apoi le dadea „viata” cu ajutorul celor doi elfi, surorile spiriduse.
Dupa nenumarate încercari în toate directiile, unele mai „reusite” decât altele, s-a oprit la cea care o pasiona cel mai mult: croitul. Nu avea materiale, asa încât mult timp „croielile” ei au ramas la faza de tipare împrastiate prin toate colturile camerei pe care o împartea cu celelalte surori. Si-ar fi dorit si ea mai mult. O camera a ei, un pat pe care sa nu fie nevoita sa-l schimbe zilnic din cauza surorilor pisecioase, o masuta mica, numai a ei, uitata într-un colt, acolo… si materiale, multe materiale, de toate felurile, de toate culorile.
Într-o dimineata de vacanta, dupa ce parintii tocmai trasesera usa dupa ei, se trezi încetisor din pat si se îndrepta, pe furis, direct catre dormitorul lor. Tinta: dulapul plin de „materiale” nefolosite al mamei. Ana îsi pastra cu sfintenie rochitele din tinerete. Cea pe care o purtase la prima întâlnire cu iubitul ei, Calin, cea cu care fusese la cununia civila, rochita de mireasa, cea de gravida si înca doua, trei altele care asteptau cuminti rezultatul dietei promise pentru fiecare zi de Luni a saptamânii, de câtiva ani buni încoace.
De mult îi încoltise micii croitorese ideea de a da iama-n rochiile mamei. Oricum nu le purta, nu ?
– Vai, câte pot sa fac din toate rochiile astea ! Din asta rosie, am sa fac „scufite” surorilor mele. Daca-mi ramâne material, încerc si sortuletele, ca nu-s greu de facut. Ah, asta albastra e perfecta pentru fustite în trei volane. Se poarta acum…
Si uite asa, din doua aruncaturi de priviri prin dulap, îsi dadea deja de lucru pentru toata vacanta.
Fara sa mai astepte trezirea elfilor, se puse pe treaba serioasa. Foarfeca mare îi dadea de furca. Nu reusea s-o stapâneasca pe material la fel de bine ca pe hârtie. Dar ce conta ? Materialele trebuiau hacuite de îndata. Nu era timp de pierdut. Puse, asadar, tiparele pe bucatile de material cele mai mari pe care le obtinuse din rochita rosie si cu un creion alb, asa cum vazuse ea odata, demult, la bunica, contura doua bascute si doua sortulete. Prinse iute acul, introduse firul de ata prin micul orificiu cu îndemânarea si precizia unui chirurg estetic, si începu sa îmbine pe dos tiparele create. Si aici intuitia-si facu treaba, mica croitoreasa însailând materialul rosu cu ata alba.
Desprinse alte doua bucatele de material si croi doua benzi pe care urma sa aseze si sa finiseze bascutele. Trecu apoi la sortulete si când termina de montat toate „piesele” îsi strânse, profesional, resturile într-o punguta si le puse deoparte.
Continua în acelasi fel cu toate rochitele. Ceva însa o facu sa se opreasca la rochita de mireasa. Desi avea atâta material la dispozitie – tul, satin, dantela si perlute -, prefera sa se imagineze îmbracata în ea, ca o adevarata printesa. O Alba ca Zapada sau o Cenusareasa a anilor 80…
O scoase cu grija de pe umeras si se proba în fata oglinzii imense din dormitorul iubitilor ei parinti. Îi era un pic cam mare, dar câteva pense în talie si câtiva centimetri, în minus, la lungime, rezolvau cele doua numere în plus, la marime. Ana avuse doar 50 de kilograme când se casatorise.
– Daria ! Ce-ai facut aici ? Ce-o sa zica mama când o sa vada ? I-ai taiat toate rochiile !!!
– V-am facut sortulete si bascute, nu le-ati vazut ? Trebuie doar sa le cos definitiv. Ah, dar asta doar dupa proba ! V-am facut si fustite ca aia a lu’ Andra, cu trei volane, adauga Daria mândra de capodoperele ei.
Dupa jumatate de ora de vânzoleala, probe între usile deschise ale dulapului, cu care Daria improvizase cabinele elf unu si elf doi, ajustari si modificari, se asternu în micul apartament de la etajul patru o liniste mormântala. Sentimente de frica si vinovatie o cuprinsera pe Daria, pâna la punctul în care, ca orice copil, pentru ca Daria era înca un copil, îsi strânse „jucariile” si pleca oarecum rusinata în camera copiilor.
Cei doi elfi pusera totul în ordine, închisera usile dulapului si, ultima, usa dormitorului. Dezamagite de retragerea Dariei înainte de a-si avea fiecare noua garderoba gata, o urmara în camera copiilor. Ramasera „închise” si autopedepsite acolo ceva ore, adica pâna la întoarcerea parintilor.
– Daria, Oana, Iulia ? Am sosit ! Haideti sa-mi dati o mâna de ajutor la bucatarie. Facem un pilaf bun ? Alegeti voi orezul ? Daca ati fost cuminti, va fac si „Lapte de pasare”… stiu ca va place, spuse Ana zâmbind.
– Chiar ? replica Daria, plecând privirea în pamânt.
Trecusera mai bine de sase luni de atunci. Se apropia Carnavalul de Anul Nou la care surorile erau nelipsite. Participau în fiecare an, luau premii si se distrau de minune. Cu un an în urma, Daria primise premii la categoriile cel mai bun caricaturist, cel mai bun epigramist, la anagrame si cuvinte încrucisate, la desen si alte câteva categorii. Nu luase niciodata însa premiul cel mare, al „celei mai frumoase si originale costumatii”.
Elfii, surorile ei, participau anul asta cu costume de spiridusi ai lui Mos Craciun. Pentru Daria însa, supriza ce avea sa urmeze fu de nedescris.
– Daria, vino sa probezi rochita alba de mireasa ! O putem transforma usor în rochita de printesa, spuse Ana. Luam masina aia veche de la mamaie, Singer-ul ala, si o aranjam un pic. Vrei ? Îti place ?
Dariei i se umplura ochii de lacrimi de fericire. Se felicita în gând pentru faptul ca pe asta, pe rochia de mireasa, o „ierta-se” în urma cu sase luni. Sigur ca-i placea, sigur ca vrea… dar înca o macina o întrebare: o fi vazut oare mama câte rochii îi lipsesc din dulap ?
La Carnaval totul fusese minunat. Iar premii, multe premii. Si, de data asta, bonus premiul cel mare: Printesa Carnavalului.
Daria, Oana si Iulia au crescut. Sunt toate trei mame acum. Îsi aduc aminte cu drag toate pataniile din copilarie si râd de fiecare data ca si cum ar fi pentru prima oara când si le reamintesc.
– Eu ma duc pe la mama, zise Daria catre surori. Veniti si voi ?
Apartamentul Anei a ramas asa cum era pe vremuri. Ea îl vrea asa. Pentru ca asa îi aducea aminte de tineretea ei, de Calin al ei, de fetele ei cucuiete si de toate bucuriile pe care le traise cu familia ei.
– Mama, ar fi cazul sa mai arunci si tu din chestiile astea de pe aici. Uite, masina asta de cusut… Singer-ul asta vechi !
– E un articol în ziar. L-ai citit ? „Comoara din masina de cusut” se numeste. Poate facem si noi bani cu „Singer-ul asta vechi”, cum îi spui tu. Se vând si cu 400.000 de lei !
– Ah, prostii mama.  Mai bine  vedem la un Magazin de electrocasnice una noua, performanta, cu care sa realizam efectiv ceva, nu ? Uite aici, îi arata Daria pe tableta. Super-masini într-un magazin online de sapte stele ! 
Ana, fire încapatânata, îsi încerca totusi norocul si cu cea veche. Cine stie de unde sare iepurele ? îsi zise. Dar Singer-ul Anei n-a trecut proba magnetului. Deci n-a facut un sfanț cu el. A facut însa Daria, ulterior, cu al sau Brother. Moderna, usor de utilizat si adaptata perfect nevoilor sale (35 de cusaturi utilitare, 45 decorative, 10 tipuri butoniere, cusaturi de surfilat, coasere nasturi, fermoar si, mai ales, introducerea automata a atei în ac), masina de cusut Brother Innov-is 55 a determinat-o sa-si reia vechea meteahna, croitul. Si a avut un succes la care, dupa atâtea ciopârteli abandonate în spatiu si în timp,  nici ea nu se mai astepta. Prima rochie pe care a croit-o a fost una rosie…
 

Brother Innov-is 55
Brother Innov-is 55 – Sursa foto: www.market.online.ro

– Daria, am stiut din prima seara ce-ai facut cu rochiile mele. Am stiut, la fel de bine, ca ai talent iar îngradirea pasiunii tale pentru croit nu va aduce înapoi, pe umerase, rochiile mele.

– Te-ai înselat, mama, spuse Daria, oferindu-i cu dragoste prima rochie adevarata pe care o croise întocmai cu modelul: rochita rosie, de pe acel umeras ramas gol atâta amar de vreme…

Articol înscris la prima proba a concursului Spring SuperBlog 2015
proba sponsorizata de Market Online.

Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

3 Comentarii
  1. Minunat articol! Mi-am amintit de copilarie cand am citit despre scufite, fiind in rol de scufita rosie la un moment dat! 🙂 Mult succes!

  2. Eu am fost "Fetita cu chibriturile" si iepuras în piesa "Cocoselul neascultator". Ce vremuri !
    Multumesc, Ianolia.

  3. Eu am reusit sa slabesc de la 89 la 63 de kg in doar 30 de zile,
    foarte simplu, pentru cei interesati puteti vizita
    blogul meu http://bit.ly/1F0ArGZ

    Feel free to surf to my page :: Tatiana Rusu

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: