UA-77766388-2

Adevarul despre neadevar

 

Urasc minciuna si se pare ca sunt condamnata s-o accept la nesfârsit.
Nu am dat atentie acestui aspect al vietii pâna acum câtiva ani, când am cladit o relatie pe minciuni si am acceptat compromisul, asa ca-mi port crucea pâna la capat.

 

M-am întrebat de mii de ori “Ce oare-l determina pe om – singura fiinta rationala lasata de Dumnezeu pe Pamânt – sa faca uz de minciuna mai des decât de periuta de dinti ?”.

 

Sigur, ma refer la mincinosii patologici (mitomani), pentru ca mincinosi ocazionali suntem absolut toti. Nu cred ca exista vreo persona care sa nu fi mintit în situatii în care minciuna era singura solutie salvatoare, poate pentru a nu rani, poate pentru a nu se simti jenat de propriile-i greseli sau a face fata unei situatii stânjenitoare.  

 

Problema se pune, însa, în cazul mitomanilor, cantitatea si calitatea minciunilor acestora fiind total diferita de cea a mincinosilor ocazionali.

 

Dar hai sa vedem ce este mitomania si cum se manifesta ea.

 


Mitomania este o forma patologica a comunicarii caracterizata prin tendinta exagerata de a minti.

 

Practic, mitomania se manifesta prin denaturarea adevarului sau prin nascocirea unor întâmplari extraordinare de care o persoana se foloseste pentru a atrage atentia asupra sa, a iesi în evidenta si a obtine astfel simpatia anturajului.

 

Studiile arata ca mitomania este legata de latura afectiva a persoanei, iar primele  simptome apar destul de timpuriu, în copilarie sau faza de adolescenta.

 

Mitomanul minte pentru a se simti bine, îsi creaza o lume falsa în care se simte securizat si nu se preocupa niciodata de sentimentelor celor din jur. De multe ori scopul minciunii  nu este evident, asa încât mitomanul o va  utiliza (minciuna) în orice situatie si fata de oricine.

 

Caracterizat prin egocentrism si manipulare, mitomanul  gaseste o placere deosebita în a-i „însela” pe ceilalti si, în final, minciunile lui ajung sa creeze un sistem, o „retea a înselaciunii”.

 

In cartea sa “Adevarul despre neadevar”, Dan Ariely trateaza  ironic modul în care oamenii pun în „balanta” sinceritatea si înselaciunea pentru a crea o realitate dintr-o alta realitate, de orbire, plina de dorinte, aratând, totodata, cât de raspândita este înselaciunea marunta si cu cât poate fi mai nociva acumulata, în comparatie cu frauda fatisa.

 

Eu am sa ma opresc putin asupra modului în care acest comportament non-etic din viata personala si profesionala  ne afecteaza pe toti si consecintele pe care, în final, le poate avea, atât pentru autorul înselaciunii (mincinos), cât si pentru ce-l înselat (mintit).

 

În primul rând, mitomania conduce la alterarea relatiilor cu cei din jur, odata ce acestia sesizeaza caracterul fictiv al relatarilor mitomanului. Acesta nu se va mai bucura, în prima faza, de atentia lor, exact contrariu a ceea ce, de fapt, el urmareste. Treptat, mitomanul va pierde total încrederea celorlalti, asa încât va fi evitat si izolat de catre prieteni sau cunoscuti. 

 

Pe plan profesional efectele negative pot fi cu mult mai dramatice, iar în propria-i familie va isca neîntelegeri, certuri si chiar destramarea relatiei de cuplu.

 

Trebuie mentionat si faptul ca exista asa numite “grade” ale mitomaniei. Cel mai putin patogen, în care individul este constient de minciunile sale si nu prezinta si alte simptome, modificari comportamentale care sa îi tulbure sau chiar impiedice viata de zi cu zi si relatiile cu cei din jur, cel conventional, caracterizat prin exagerari în relatarea  unor povesti “adevarate” cu scopul de a întretine o buna dispozitie (cazul pescarilor sau vânatorilor care împodobesc realitatea cu elemente exagerate sau de suspans ) si cel în care mitomania este un fenomen nedeliberat, persoana în cauza nu este atât de constienta de minciunile sale, caz în care ea se constituie într-un simptom patologic.

 

Cel care ma preocupa cel mai mult, este cazul în care mincinosul patologic se transforma, pe zi ce trece, într-unul profesionist.

 

Combinând aceste doua forme ale minciunii (cea patologica cu cea profesionista) mitomaniiprofesionisti vor crea efectul cel mai negativ si nefast asupra tuturor persoanelor din viata sa si, în majoritatea cazurilor, lor însisi.

 

Acestia par a fi nascuti pentru a minti, relatiile cu ei fiind dintre cele mai greu de acceptat si întretinut.

 

Mitomanii profesionisti – sunt cel mai dificil de identificat. Ei nu mai mint fara discriminare ca la început,  ei tind sa minta cu scop diferit de cel de a se simti bine. Îsi duc minciunile pâna la capat si stiu exact ce au de spus si când. Pentru ca a fost exersata atâta, minciuna nu se va arata în vreun fel  în comportamentul lor expresiv, asa încât anturajul  si compania lor pot fi dintre cele mai daunatoare.

 

Probabil ca în literatura de specialitate nu exista înca aceasta catalogare. Veti întâlni, desigur, vorbindu-se de mincinosul profesionist, dar atâta timp cât eu personal ma confrunt cu acel mitoman care prezinta în totalitate simptomele patologice cât si caracteristicile comportamentului profesionistului, înclin sa cred ca nu gresesc prea tare categorizându-l ca atare.

 

Iata câteva din motivatiile pe care si le aduc mitomanii pentru a perpetua mecanismul minciunii si pentru a se scoate cu basmaua curata în fata lor însusi:

 

1. Nu se întâmplă nimic dacă mint, este o minciună nevinovată;
2. Nimeni nu mă va confrunta direct;
3. Chiar dacă se va afla că am minţit, pot să mă revanşez faţă de cel pe care l-am minţit, iar relaţia dintre noi nu va avea de suferit;
4. Am cele mai bune intenţii;
5. Voi mărturisi ceea ce am făcut – dar nu acum;
6. Voi mărturisi doar dacă nu există nicio consecinţă directă a minciunii mele;
7. Minciuna va rămâne numai între noi.

 

Si câteva exemple de comportament al mitomanului profesionist:

 

1.  Odata depistat cu minciuna, va cauta noi metode de a ascunde adevarul;

 

Ca urmare a dezvoltarii tehnologice, metodele de a minti sunt facilitate în asa mod, încât devine practic imposibil sa verifici sau sa mai ajungi vreodata la adevar. Exemplul internetului si comunicarii prin chat, telefoanelor mobile (sunt la serviciu… dar, în realitate, se afla în alta parte), stergerea convorbirilor efectuate sau primite etc etc;

 

2. Se va simti ofensat daca nu este crezut si va încerca în orice mod sa-ti demonstreze “adevarul”;

 

3. Va fi cu mult mai generos atunci când greseste (ma refer aici la relatia de cuplu, si nu la cea profesionala sau cu cei din jur);

 

4. Va apela, în ultima instanta, la scene teatrale – de tipul falselor lacrimi sau suferinta – pentru faptul ca nu este crezut;

 

5. Devine nervos, agitat, agresiv verbal, sau chiar si fizic, pentru a-si impune “adevarul”.

 

Ce-i de facut în aceasta situatie ? Cum ar trebui sa se comporte cei din jur ?
Evitati, abandonati ? Care sunt limitele pe care o persoana normala le poate accepta în cazul convietuirii cu un mitoman profesionist ?
Cred ca daca as lua-o punctual, situatia ar arata cam asa:

 

  • Cei din familie (mama, tata, copii – la sot/sotie sau partener/a o sa ma refer dupa) îl vor accepta asa cum este, probabil vor încerca sa-l ajute (cel putin în faza de patologie clasica), iar,  daca rezultatele vor fi negative în continuare, vor începe sa joace teatru la rândul lor, lasându-l sa creada ca este crezut;
  • Intre prieteni, va fi evitat din momentul în care comportamentul sau va genera neîncredere, iar apoi va fi complet izolat ;
  • La serviciu, va benefia de aprecierea colegilor sau sefului atâta timp cât comportamentul sau non-etic nu va influenta direct calitatea activitatii profesionale (asta în cazul patologiei clasice, obisnuite) dar va fi exclus, riscându-si chiar libertatea,  în cazul în care mitomanul profesionist va crea prejudicii reale, prin înselaciune – în sensul propriu al cuvântului, fie în mod deliberat, fie nedeliberat. Mai norocoasa ar fi situatia sefului mitoman, care va fi acceptat de persoanele cu care lucreaza din necesitate.
  • In societate, va gasi mereu noi victime, ceea ce determina si demonstreaza, de fapt,  caracterul perpetuant al „bolii” si, implicit, dificultatea de a fi ajutati.

      Si, în final, sotul/sotia sau partenerul/a de viata…

Îl va accepta atâta timp cât îl iubeste. Va încerca sa-l ajute, sa-l îndrume catre calea simpla a adevarului, va încerca sa-l acopere în fata celorlalti, corectând si jonglând cu minciunile ori de câte ori va fi necesarea „retusarea” relatarilor.
Cu timpul, însa, va obosi, va ceda. Va sti clar ca nu face exceptie sau, chiar mai mult decât atât, se afla în topul listei victimelor partenerului mincinos. Îsi va pierde încrederea, curajul de a mai lupta pentru crearea unei imagini mai lumesti partenerului de viata în fata celorlati, va pierde respectul pentru el …
Si ma întreb… fara încredere si respect, ce sansa mai are iubirea ?
Surse:
Social:

Daniela

Fondator, Administrator și Autor la "Spicuiri";
Autor la "Pe cuvânt!";
Colaborator la "Chic-Elite".
Social:

Ultimele postari ale lui Daniela (vezi toate)

S-ar putea să-ţi placă şi:

Spicuiește, rogu-te!

Adresa blogului

SPICUIRI (ŞI ATÂT...)

http://spicuiri.ro

Fondator: Daniela Havarneanu

Condiţii de utilizare

©Spicuiri  2014-2017
Toate drepturile rezervate.

Important!
Reproducerea textelor de pe acest blog se poate face doar în limita a 400 de caractere și cu link spre sursă.

%d blogeri au apreciat: